Atunci când Corneluș avea vreo 3,4 luni și ne solicita nopțile să facem cu schimbul la cântat și legănat și atunci când ochii nu se dezlipeau de pleoape și mă lua gura pe dinainte mult mai mult ca acum, în beatitudinea momentului și c-o ultimă sforțare, am cântat: „1-2-3-4-5, ce-băiat-are-tati-aici?!” Da, știu! Doar atât. Și încă se mai întâmplă seara la culcare să-i mai cânt din când în când. Însă acum cântăm împreună dacă ne apucă.
A fost doar primul pas din multiplele încercări de-al introduce în lumea numerelor. Număram orice: jucării, case, mașini…, oriunde: acasă, în magazin, în parc și pe orice limbă cu putință: română, engleză, franceză, germană și rusă – astfel numerele păreau un joc mai interesant atât pentru el cât și pentru mine. Ce-i drept, când venea vorba de numărat în germană și rusă mai degrabă repetam eu după el și a nu se interpreta greșit e vorba doar de numărat.
La 3 anișori am primit și o tăbliță magnetică cu litere și cifre. Dar tot cariocile pe care le folosea tati când desena la tabla sa erau mai bune. Subliniez că din motive de acces concurențial fiecare e cu tabla lui. Indiscutabil la vârsta asta știa deja cifrele, reușind câteodată chiar și număratul corect până la 20. Premisele erau puse.
Am început de la tablouri cu 10 coloane și 2 sau 3 rânduri. Le desenam precum în imaginea de mai sus – poza fiind făcută ieri 4 iunie 2013. Completam câteva celule și-l întrebam pe el ce urmează. Bucurie mare când reușeam și plictiseală groaznică când o dădeam în bară. Am și greșit de vreo 2 ori încercând să-i cer terminarea exercițiului când mititelul nu prea mai dădea dovadă de concentrare. Deci, dacă cumva vă trece prin cap să vă jucați și voi așa,ca în orice activitate cu copii, înarmați-vă cu foarte multă răbdare. Restul vine de la sine. Am tot crescut numărul de linii până am ajuns la numerele 100-109. De aici au variat tot felul de jocuri similare și ghicitori care ne-au permis să mergem mult mai departe de atât.
De la început, scopul nu a fost să învețe numerele pe de rost ci să înțeleagă logica înșiruirii acestora: trecerea de la 19 la 20, de la 29 la 30 ș.a.m.d. Și posibil ca ăsta să fi fost și cel mai mare succes. În paralel ne-am jucat cu tot ce ne-a picat în mână și ne permitea să numărăm, să adunăm și să scădem. Acum, observarea numerelor este doar o activitate normală,bine împletită în cotidian și foarte probabil printre cele mai plăcute activități. Știm să citim ceasul, să strigăm tare ce punctaj am obținut după câteva minute de Adventures pe xbox și avem o obsesie în a găsi orice număr de pe pereții cabinetului medical. Și sincer să fiu, îmi place la nebunie să-l văd preocupat de numere. 
Bineînțeles că el știe de biluțele cu Mașini 2 pe care le adăugăm în pahar la fiecare lucru nou învățat și e nerăbdător să ajungem la 5, pentru că doar la a cincea biluță golim paharul și le primim să ne jucăm cu ele. Într-o seară n-avea somn și nici eu chef de altceva, și ne-am apucat să facem inventarul la piesele de lego. Cred că dacă terminam, eu nu mai eram bun de muncă a doua zi. Cel mai important e că tare bine ne-am mai distrat în seara aceea.
Păcat că de fiecare dată când încerc să-l filmez deviem rapid și începem să discutăm despre tot felul de închipuiri. Cu toate astea, ieri am reușit să-l filmez:
Da! La aproape un an de la tăbliță și nici 4 anișori împliniți, reușim să citim numerele cu 6 cifre! Oricum, nimic nu se compară cu momentul întoarcerii de la muncă când sunt luat în brațe și întrebat: Tati, facem puțină matematică?
Tati, facem puțină matematică?
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2583 ori