Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Etichetă: Management Agil

Scrum Master și apoi dezvoltator sau dezvoltator înaintea Scrum Master?

Mi s-a întâmplat de mai multe ori să văd că o singură persoană asumându-și cele două roluri: de Scrum Master și de dezvoltator. Motivul invocat de obicei este lipsa de buget sau lipsa de eficacitate. Ce va face un Scrum Master pentru o echipă de două persoane? Pe lângă raționamentele evidente, precum subiectivitatea Scrum Master-ului în stimularea performanței echipei, cred că merită să precizăm că în întreaga…

Importanța unui obiectiv comun.

Importanța unui obiectiv comun: Vrem să ne trăim restul vieții împreună, să construim o casă, să sădim un pom, să facem copii, să avem nepoți și să ne ținem de mână toată viața. Ne căsătorim, iar dacă ne îndepărtăm prea mult de la obiectiv, ori schimbăm obiectivul ori divorțăm. Opțiunea despărțirilor este un semn de echitate, precum în cazul demisiei angajaților, divorțurilor sau dezbinarea Cehoslovaciei.

Exemple de obstacole în calea ajustării kanban-ului de familie

În continuarea articolului „Vizibilitate și negociere – Introducere în kanban”. La prima vedere, pare să fie floare la ureche să creăm un tablou kanban. Așa și este, doar că un astfel de tablou ca să țină cont de context și să reprezinte realitatea necesită o ajustare permanentă. Ideea este simplă. Pe măsură ce noi învățăm, vom optimiza atât debitul procesului nostru, cât și…

Vizibilitate și negociere – Introducere în kanban

În continuarea articolului „Urgența”. Stăteam deseori la finalul zilei cu Olga să analizăm retrospectiv activitățile din timpul zilei, interacțiunea cu copiii, și în special comunicarea noastră cu Corneluș (băiatul mai mare). Încercam să dibuim acel nivel de control echilibrat care să-i permită lui Corneluș să ia decizii într-un anumit perimetru de siguranță definit de noi. Știam din experiența profesională că fără reguli…

Urgența

În continuarea articolului „Perfecționismul”. Era trecut de ora 21:00 și pregăteam copiii de culcare. Amândoi erau bolnăviori de două zile și terminasem un lung ceremonial până să stingem lumina. Stăteam de vreun sfert de oră cu Darius în brațe și simțeam că nu mai avea să dureze mult până să-l pun în pătuț. Din sufragerie se aude telefonul. Încerc să mă apropii fără…

Perfecționismul

În continuarea articolului „Nebunia”. Cei care mă cunosc de mai mult timp știu că am fost o persoană colerică. Cum comunic cu oamenii astăzi este complet diferit față de acum 5 ani de zile. Nu voi răspunde complet în acest articol, dar cred că cea mai mare dificultate pe care am avut-o în această transformare a fost perfecționismul. … – Un singur lucru mă uimește. Cum…

Nebunia

În continuarea articolului „Estimări în valori absolute sau relative?”. Un client va aprecia mereu dorința echipei de a face mai mult, însă confundarea dorințelor cu realitatea duce deseori doar la noi frustrări. … – Estimarea în puncte relative nu merge la noi pe proiect. – Ce anume nu funcționează din întregul vostru proces de estimare? – Noi punem în fiecare iterație cam 40 de puncte…

Iterații cu durată fixă sau variabilă?

În continuarea articolului „Ce sunt iterațiile?”. În articolul precedent am vorbit despre iterații fără să explic dacă ar fi mai bine ca acestea să aibă durată fixă sau variabilă. Explicația o voi lua din discuția cu un potențial client în căutarea unei firme de outsourcing: – Agilitatea este supralicitată. Noi am încercat și n-a mers. Mă simțeam exact ca înaintea începerii unei discuții interminabile despre cel mai bun limbaj de programare.…

Ce sunt iterațiile?

Pasiunea lui Corneluș pentru matematică a prins elan de îndată ce a primit prima tablă magnetică. Lui îi plăceau numerele, iar eu căutam noi moduri de a-i explica relațiile dintre ele. La un moment dat, mi-am stabilit ca obiectiv să-i lămuresc logica trecerii de la 19 la 20, de la 29 la 30 și tot așa până la 100. Mai întâi i-am desenat pe tablă o matrice cu…

Estimări în valori absolute sau relative?

În continuarea articolului „În grafic”. Când Corneluș avea 3 anișori, am construit un zid din lego și l-am rugat să-mi spună cât este de mare. Mi-a răspuns că zidul este cât el de mare. În altă zi am construit un zid mai mic și l-am întrebat din nou. Primul răspuns a fost doar că e un zid mare. Am repetat întrebarea, și mi-a…