Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Etichetă: Craig Larman

Craig Larman (born ca. 1958) is a Canadian computer scientist specializing in Iterative and incremental development, Agile software development, Object-oriented analysis, Object-oriented design, and agile modeling. He is the author of several texts on large scale Scrum.

http://en.wikipedia.org/wiki/Craig_Larman

Gestiunea echipei din perspectiva relațiilor dintre indivizi

Perspectiva relațiilor – Majoritatea managerilor cu care vorbesc despre performanța scăzută au obiceiul de a arăta cu degetul spre cineva, măcar înspre o persoană. Și mai interesant, realitatea faptelor indică într-adevăr o problemă înspre acea persoană. Acest reflex de observare cu evaluare, deopotrivă evident și simplist, mi se părea normal și mie până în 2009 când am dat de „Scaling Lean & Agile Development” a lui Craig Larman unde se vorbea despre teoria sistemelor. Acela a fost momentul în care întreaga lume mi se descoperea în fața ochilor, și-am continuat cu studiile până am ajuns la noțiuni mai puțin cunoscute precum psihologia sistemului, aflată la baza operării terapeuților de familie.

Cât de diferiți sunt consultanții în IT de medici? Gânduri despre furnizorii IT și orchestrarea performanței.Unde este bine să avem consultantul generalist?

Am auzit și-am văzut atât de multe experiențe nefericite de consultanță în IT, încât am ajuns să cred că apelul (nepregătit) la consultanță este similar cu jucatul la loto. Ca să-mi susțin afirmația de mai sus voi face mai multe paralele între mersul la consultantul în IT și mersul la medic. Consultantul generalist Dacă lucrați în IT, foarte probabil că vi s-a întâmplat să participați la măcar o discuție lungă și…

Încerc doar să te ajut. Sărmanul.

Lucrez la o nouă prezentare „Boosting the skills of your managers” pentru PM Days în Sofia și mi-am dat seama că n-am scris nimic până acum despre jocurile „Încerc doar să te ajut” și „sărmanul”. Știu că pare a fi doar o modificare de titlu între noua prezentare și cea pe care am făcut-o pentru Codecamp, „Stimularea abilităților unui Scrum…

Cele șase mituri ale dezvoltării produselor

În această dimineață am recitit articolul Six Myths of Product Development, scris de Stefan Thomke și Donald Reinertsen. Căutam un grafic pe care să-l folosesc într-un alt articol de-al meu despre utilizarea capacității sistemului și Kanban.   Într-un final mi-am zis că ar fi mai interesant să popularizez articolul pentru cei care n-au auzit încă de el. Cei doi autori au petrecut mai…

Răspunsul meu la ‪#‎10booksChallenge‬

Când mi-a pus Viorel eticheta în post-ul lui de pe Facebook, nu m-am prins că era o provocare =)). Abia când am văzut  ‪#‎10booksChallenge‬ la Marius mi-am dat seama că trebuie să răspund și eu. Dintr-o dată, Facebook-ul are mai mult sens. Nu cred că-i cazul s-o lungesc prea mult. Încep cu pasiunea mea: istoria. Războiul lumii am citit-o iarna trecută și mi s-a părut de…

Agilitatea este un set de valori și principii, o cultură. Agilitatea nu înseamnă Scrum sau Extreme Programming. Introducere la manifestul agil.

Recent am avut o discuție pe Facebook legată de aceleași neînțelegeri despre ce înseamnă să fii agil. Discuția roia în jurul articolului lui Robert Martin despre adevărata corupție a agilității. Robert susține că agilitatea este o cultură exprimată printr-un set de practici, contrazicându-l astfel pe Allen Holub, și nu numai, care scrisese că agilitatea este o cultură, nu un set de practici. Este important de reținut că…

Calitatea este cel mai important slogan al nostru!

În 2006 am avut șansa să lucrez alături de un client care m-a învățat multe din lucrurile despre care vorbesc astăzi. Benoit Gantaume, directorul tehnic din partea clientului, era un mare entuziast XP. Tipul era interlocutorul nostru principal. Nu prea înțelegeam eu despre ce vorbea el când venea vorba de Agile, însă cel mai ciudat aspect al colaborării noastre era faptul că nu aveam voie să acceptăm defecte. La…

Niciun proces final. Care sunt diferențele dintre un proces empiric și unul definit?

În continuarea articolului „Gânduri despre agilitate. Ce înseamnă să fim agili?”. „Niciun proces final”, sau fără proces finit, era denumirea unui paragraf în cartea „Scaling Lean & Agile Development” a lui Craig Larman. Nimic nu putea fi mai șocant pentru mine. Tocmai fusesem formatat, în perioada 2007-2008, la standardul ISO 9001, care punea accentul pe proces înainte de orice altceva.  O parte din răspunsul la această nedumerire a venit…

Gânduri despre agilitate. Ce înseamnă să fim agili?

Tu ți-ai face propria casă în agile? mă întreabă cineva în interviu. Înțelesesem din discuțiile cu el, că întrebarea își avea originile într-o întrunire a unei comunități de agile din București, sau ceva legat de management, unde nu știu ce șef al unui PMO dintr-o celebră companie de IT și-a încheiat prelegerea cu „eu nu mi-aș construi o casă în agile”. Adică, cum se putea să greșească…

Despre mine

Sunt un adept al suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare. Dar nu am fost așa dintotdeauna: 1983 – 1999 Începutul M-am născut în Brașov și m-am făcut remarcat rapid prin dibăcia de a face prostii. O grădiniță parțial terminată avea să anunțe un minunat parcurs de elev „eminent” ce voi fi fost.…