Sunt un adept al suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare. Dar nu am fost așa dintotdeauna:
1983 – 1999 Începutul
M-am născut în Brașov și m-am făcut remarcat rapid prin dibăcia de a face prostii. O grădiniță parțial terminată avea să anunțe un minunat parcurs de elev „eminent” ce voi fi fost.
1999 – 2001 Sfârșitul influenței comuniste din viața mea.
Premizele unei cariere de programator Delphi s-au creat prin achiziția primului meu calculator dar și prin influența unui IT-ist basarabean instalat la Brașov. Perioada de autoformare domestică a culminat cu sfaturile unei persoane – pe care am întâlnit-o o singura dată și căreia nici măcar nu-i mai țin minte numele – de a merge în Hărman unde exista pesemne un angajator de programatori fără experiență. M-am pregătit câteva zile pentru așa-zisul interviu finalizând șantierele în curs și așezând grijuliu portofoliul aplicativ pe multe dischete. Nu-mi aduc aminte să fi prezentat un CV, dar știu c-am fost acceptat în ciuda apatiei vădit manifestate de către domnul director față de orice am dres sau am făcut. Oricum urma să o iau de la început cu Visual Basic 6!
Deși munca de weekend cu weekend rezida în rezolvarea nenumăratelor și plicticoaselor probleme de GUI iar școala n-a fost niciodată o prioritate pentru mine, nu ezitam a mă mândri cu faptul că lucram în timpul liceului. Eram și conștient că în primă fază acumulam mult mai multe cunoștințe tehnice acasă decât la slujbă. Am scris și-am rescris o sumedenie de lucrări de diplomă încheiate cu noi și noi ustensile care-mi permiteau să fac mereu alte noi și noi descoperiri miraculoase.
Din acest moment timpul meu liber s-a împărțit în trei mari categorii de activități rămase neschimbate până la finele lui 2008:
- Studiul – doar ce ținea de IT – chiar și lectura obligatorie din programa școlară am frunzărit-o câteva zile înainte de bacalaureat,
- Munca – prioritatea cea mai mare,
- Distracția – poate prioritatea cea mai mică dar și cu cele mai bune rezultate.
Totodată încep să se înfiripeze timid și primele idei de a face o școală de programatori când voi fi mare, cam pe la 30 de ani, cu scopul de a reda un pic din norocul chior de care am avut parte.
2002 – 2005 Atunci când iar n-aveam șapcă
Un important moment de cotitură în cariera mea l-a constituit primul meu contract de munca pe perioadă nedeterminată în cadrul aceleiași prime firme cu capital german despre care am vorbit mai sus. O nouă generație de prieteni, profesori și colegi își face loc în viața mea ca student rebel și angajat; care mai de care cu poveștile și idealurile lui dar și cu o oarecare admirație față de înfocarea de care dădeam dovadă atunci când venea vorba de cariera profesională, firmă și cam tot ce făceam în general, presărate cu multă sudoare dar și cu șprițuri alese. Paradoxal față de susținerea și fidelitatea întregii echipe, era vorba, fără doar și poate, de o organizație mult prea aliniată la teoria X și cu pra puțin respect față de angajați. De fapt, nici măcar nu știu dacă era vorba de fidelitate sau frică. Oricum, complexitatea ERP-ului la care se lucra a ținut întreaga echipă într-o tensiune continuă, dar ne-a și împins mult dincolo de limitele pregătirii noastre inițiale. Parcă și acum mă trece un fior când îmi aduc aminte de vizitele la client și de apelurile directorului care începeau și se terminau cu: „Afară!”, „Mâine să nu mai vii la muncă!”, „Sunteți niște proști!”…
Și cum aș putea să uit de câte ori mă găsea domnul director fără șapcă?!
2005 – 2008 Schimbatul taberei
Frustrat, rănit și rău, mi-am luat inima-n dinți să-mi schimb angajatorul. Și așa am făcut primii mei pași în Pentalog Brașov. O firmă despre care nu știam absolut nimic și cu care nu aveam să mă înham prea mult timp căci, după cum obișnuiam să și zic, „nicăieri nu ar fi fost mai bine decât în propria mea firmă”. Prima mea zi de muncă, acel 14 februarie, avea să-mi prevestească că lucrurile vor sta diferit.
La doar 21 de ani, aveam deja 3 ani pe cartea de munca și chiar mult mai multă experiență în realitate, eram considerat un programator foarte bun și aveam un ego pe măsură. Deci toate „ingredientele” necesare unei misiuni imposibile. Mi-am îmbrățișat proiectul și l-am dus măcar până acolo unde nimeni nu credea că va ajunge vreodată. În continuare mă gâdilă la orgoliu să știu că respectivul client folosește neîncetat soluția furnizată de noi, fără să mai fi făcut o livrare de mai bine de 6 ani de zile.
Au urmat experiențe fabuloase, atât din punctul de vedere tehnic, cât și funcțional sau organizațional. Nu trecea anul fără să schimb proiectul. Niciunul nu era ușor și îmi plăcea să cred că-mi primeam întotdeauna dintre cele mai grele misiuni. La finalul acestei perioade totalizam un număr de 9 proiecte implementate către 8 clienți diferiți și un singur client nemulțumit, dar mereu cu rezultate financiare bune pentru grup.
Totuși prefer să delimitez această perioadă de ceea ce urmează din câteva motive:
- Aproape mereu am jucat un dublu rol de arhitect/programator senior și șef de proiect – cu o oarecare preferință față de aspectele tehnice,
- Un stil de management adesea antagonic modului de gândire agil,
- Celor trei tipuri de activități li s-a mai adăugat una la finele lui 2008: timp liber petrecut în familie și perspectivele de tătic pe 2009,
- Am căpătat trese importante în Pentalog:
- am devenit responsabil cu programul educațional în cadrul grupului,
- am devenit directorul tehnic la nivel de grup.
2009-2011 Primii pași spre consultanță IT!
Anul 2009 a început în forță prin preluarea direcțiunii primului meu proiect large scale scrum. Doar echipa din agențiile noastre totaliza 57 de persoane la un anumit moment și era repartizată în agențiile din: Iași, Chișinău și Hanoi. Astfel mi-a apărut în pașaport și prima viză pentru Vietnam. La toate acestea adăugăm și responsabilitățile transversale, ce mi-au restrâns sâmbetele alături de familie în 2009 la doar 3, situația urmând a se redresa progresiv abia pe la finele lui 2012.
Apariția băiețelului cel mare m-a repus serios pe gânduri legat de necesitatea implicării fiecărui individ în comunitate și educație. Am recâștigat în răbdare, am început să conștientizez nevoia serioasă de formare în management și pentru prima dată după foarte mult timp am apelat la terapia prin citit cu scopul de a ma detașa un pic de cotidianul încărcat și de a mă destresa.
Încet-încet am dat și de Craig Larman și de cărțile sale. Eu mai avusesem o experiență XP în 2006-2007 cu rezultate incredibil de bune, dar fără o înțelegere profundă a filozofiei agile dincolo de practicile de inginerie presupuse de acest cadru organizațional.
Astfel aveam tot ce-mi trebuia la îndemână pentru a mă investi progresiv în tot ce ține de educație și consultanță IT – pentru moment doar în cadrul firmei:
- responsabil cu programul educațional în cadrul grupului (stagiari, formări,…),
- în calitatea de Director Tehnic organizam taberele de management, evenimente care reuneau șefii de proiect, liderii de echipe cu scopul de a partaja cunoștințele intre ei,
- dacă înainte de 2009 am mai participat și eu din când în când la etapa de vânzări, acum eram din ce în ce mai expus întâlnirilor cu potențialii clienți, discuțiilor premergătoare demarării noilor proiecte și situațiilor de criză. Câteodată interveneam chiar și în negocieri.
Poate că cea mai mare împlinire, atât personală, cât și profesională, am realizat-o pe la mijlocul lui 2010 când am început să fac mult mai bine diferența între ce știu și ceea ce nu știu. Această realizare avea să-mi diminueze responsabilitățile în cadrul grupului prin ieșirea voită din incubatorul și acceleratorul de businessuri PentaLabbs la începutul lui 2011 și mai puțin voită din programul de educație la finalul aceluiași an.
În mai 2011 departamentul pe care-l reprezentam începe migrarea către o organizare de tip Kanban – cu siguranță una din puținele experimente ale epocii.
În ultima discuție din decembrie 2011 cu președintele companiei Frederic Lasnier, am convenit și crearea unei noi structuri de consultanță numită Pentalog Institute sub egida mea, ceea ce eu am catalogat imediat și încă nu mi-am schimbat părerea ca fiind cea mai bună mișcare strategică din acel an.
2012 Consultanță și datoria de a consilia
Deplasările au un ritm mai decent. Media de timp petrecut împreună cu întreaga familie, exceptând weekendurile și deplasările, ajunge la 4 ore pe zi la care pot adăuga 38 de sâmbete acasă în 2012. Sprijinit de firmă și pe cont propriu, încep să particip ca orator la primele evenimente publice. Depășirea limitelor, când venea vorba de vorbitul în public, a fost unul din principalele mele obiective pe 2012 și am simțit îmbunătățiri majore intre prima conferință Moldova ICT Summit 2012 și CodeCamp-ul de la Iași din noiembrie al aceluiași an. Un lucru este sigur: astfel de evenimente sunt un antrenament continuu și aduc multă valoare atât prezentatorului cât și publicului. Este greu să faci consultanță fără aptitudini de comunicare și prezentare.
La 1 an de la implementarea Kanban, clienții noștri beneficiau de o calitate semnificativ îmbunătățită și un număr mult mai mare de cereri tratate, ceea ce a și făcut subiectul unei campanii de promovare al acestui cadru organizațional prin intermediul majorității conferințelor la care am participat: IT Camp, Iași Code Camp, Moldova ICT Summit, Net Camp.
Înspre finalul lui 2012 se conturează și primele concepte de proiecte educative pe care ar urma să le susțin cu inima și energia necesară. Am făcut apel la mai mule cunoștințe din comunitatea românească de IT și cred că finalul lui 2013-începutul lui 2014 vom reuși să și facem ceva considerabil strict legat de educația viitorilor IT-iști ai României. Aș mai putea să adaug că eforturile mele vor fi în primul rând canalizate către comunitatea de IT locală în Brașov. Dar despre proiectele mele și multe altele aș prefera să comunic în articolele următoare.
Ca să nu las loc de interpretare, descriu mai jos și ce aș dori să reprezinte acest blog :
- colecția aleasă a momentelor, emoțiilor și gândurilor mele pe care doresc să le împărtășesc cu cei dragi și publicul larg,
- un jurnal de evenimente IT la care am fost și voi participa,
- colecția ideilor mele despre Economia și Educația IT,
- un catalizator al proiectelor educaționale pe care le voi susține.
Prin urmare, lansarea blog-ului personal în 2013 nu este nicidecum întâmplătoare și sper că-și va găsi interesul în ochii critici ai viitorilor cititori. Și da! Așa cum aveam un obiectiv de vorbit în public pe 2012, acum am un altul pe 2013, mult mai greu și cel puțin la fel de important: scrisul în public.
Despre mine
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 7711 ori