Perspectiva relațiilor – Majoritatea managerilor cu care vorbesc despre performanța scăzută au obiceiul de a arăta cu degetul spre cineva, măcar înspre o persoană. Și mai interesant, realitatea faptelor indică într-adevăr o problemă înspre acea persoană. Acest reflex de observare cu evaluare, deopotrivă evident și simplist, mi se părea normal și mie până în 2009 când am dat de „Scaling Lean & Agile Development” a lui Craig Larman unde se vorbea despre teoria sistemelor. Acela a fost momentul în care întreaga lume mi se descoperea în fața ochilor, și-am continuat cu studiile până am ajuns la noțiuni mai puțin cunoscute precum psihologia sistemului, aflată la baza operării terapeuților de familie.
Etichetă: Scaling Lean & Agile Development
Încerc doar să te ajut. Sărmanul.
Lucrez la o nouă prezentare „Boosting the skills of your managers” pentru PM Days în Sofia și mi-am dat seama că n-am scris nimic până acum despre jocurile „Încerc doar să te ajut” și „sărmanul”. Știu că pare a fi doar o modificare de titlu între noua prezentare și cea pe care am făcut-o pentru Codecamp, „Stimularea abilităților unui Scrum…
Răspunsul meu la #10booksChallenge
Când mi-a pus Viorel eticheta în post-ul lui de pe Facebook, nu m-am prins că era o provocare =)). Abia când am văzut #10booksChallenge la Marius mi-am dat seama că trebuie să răspund și eu. Dintr-o dată, Facebook-ul are mai mult sens. Nu cred că-i cazul s-o lungesc prea mult. Încep cu pasiunea mea: istoria. Războiul lumii am citit-o iarna trecută și mi s-a părut de…
Despre mine
Sunt un adept al suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare. Dar nu am fost așa dintotdeauna: 1983 – 1999 Începutul M-am născut în Brașov și m-am făcut remarcat rapid prin dibăcia de a face prostii. O grădiniță parțial terminată avea să anunțe un minunat parcurs de elev „eminent” ce voi fi fost.…