Am găsit întâmplător cererea pe care am făcut-o în iunie 2017 pentru transferul lui Corneluș către altă clasă. Am numit-o scrisoare către doamna director. Voi explica mai târziu de ce. Am recitit-o și am scris-o mai jos.
Ce bine că am scăpat! Întreaga familie a suferit. Nici nu mai știam pe cine să credem. Copilul? Pe învățătoare? Într-un final am găsit și modul în care să ne dăm seama obiectiv despre cine are dreptate. Așa am înțeles cum Doamna, așa i se spune, își vărsa frustrările pe bieții copii. Am încercat să vorbesc cu câțiva părinți. Au preferat să se dea bine cu învățătoarea. Unii ne spuneau că „asa e ea” și „că nu am cum s-o schimb”. Admiteau că am dreptate, doar că ar fi mai bine să mă resemnez. Ei bine, noi nu ne-am resemnat.
Știam că interlocutorul cu care nu ne înțelegem, Doamna, mai jos cu numele fictiv de Elena, este tot un om, că poate greși. Era ultima ei clasă înainte de pensie. Mă gândeam că poate suferă și dânsa și că soluția cea mai bună este dialogul deschis, spre binele elevului. Însă binele elevului era doar obiectivul meu.
Binele superior al elevului
Am rugat-o de câteva ori să-mi explice, pentru că nu înțelegeam, cum măsurile pe care le întrevede contribuie la binele superior al elevului? Se bloca. Nu știa să răspundă. Noțiunea-i era foarte nouă. Însă nici eu nu eram atât de tâmp să-i vorbesc în litera legii. O întrebam concret. Cum va fi ajutat Corneluș? Dar ceilalți elevi? Și probabil că până atunci nu se mai întâlnise cu un părinte care să-i ceară socoteală. Ne-a și zis că doar noi suntem problema ei. Eu știam că au mai fost părinți care și-au scos copiii din clasă, nemulțumiți de învățătoare.
Din punctul dânsei de vedere eu îi ceream socoteală. Din punctul meu de vedere, mă interesa doar bunăstarea și dezvoltarea propriului copil. Mai puțin mă interesa doamna, deși toate interacțiunile mele au fost calculate și în niciun caz nu căutam să o aduc în posturi neplăcute. Știam că doar simțindu-se confortabil dialogul nostru are potențialul să-i schimbe atitudinea pe termen lung. Ăsta-i și paradoxul. Nu poți oferi bunăstare și să accelerezi dezvoltarea copilului cu profesorii care n-au nevoile de bază satisfăcute.
Binele superior al profesorului
Binele, după convingerile dânsei, însemna să nu se abată în vreun fel de la sistem. Iar prin sistem nu trebuie să înțelegem preceptele legii pe care abia dacă le cunoștea. Ci să nu încerce ceva diferit față de tot ceea ce i s-a părut că făcea bine de-o viață. Și nu în ultimul rând, să nu intre în conflict cu o altă Doamnă, doamna director. Ah…. Doamna director!…Dânsa-și merită și ea propriul articol (pe care nu-l voi scrie eu).
Acum suntem bine
Soluția pe care am găsit-o nu este obiectivul articolului. Dar am găsit-o. Astăzi, Corneluș este încântat să meargă la școală. Învață încântat multe lucruri noi. Citește zeci de cărți pe săptămână. Zeci. Desenează. Scrie. Cântă. Și altele. Într-o clasă cu la fel de mulți elevi.
Ce pot să-mi doresc mai mult?
În contextul școlii oferite de stat? Nimic. Să continuie exact așa. Să se bucure și el de curiozitățile și complexitatea lumii, așa cum profit la rându-mi zi de zi.
Abia dacă mă mai interesează școala. Pentru că știu că indiferent ce face Corneluș, vine din porniri interioare. Învățătoarea ne confirmă periodic că totul este în regulă. Problemele au dispărut. Dragostea de învățătură și școală au câștigat.
Și vreau să mai stea drept și mândru când frustrați din rangurile societății încearcă să-l descurajeze (sau să-l umilească). S-a descurcat de minune cu Doamna. Sunt mândru de el. Corneluș îmi spune și astăzi că-i este milă de colegii din vechea clasă. Sau că se bucură că a scăpat de hărțuirea venită cu orele de religie.
Cuvântul „hărțuire” este ales de Corneluș. Nu de mine.
Câteva cuvinte despre ceilalți din povestea asta
Cât despre doamna învățătoare, Corneluș a dezvoltat un fel de compasiunea. N-o urăște. Îi este milă de ea (am mai scris despre asta aici).
Dar mie nu-mi este milă de ea, de copii sau de părinții lor. Acum îmi este indiferent. Copiii se adaptează la mediul în care trăiesc. Poate că nu-și vor atinge niciodată potențialul natural, dar nici nu cred că suferă. După un timp, copiilor li se va rupe. Mi se pare trist pentru societatea românească, dar n-ar fi prima dată când se întâmplă. Părinții colegilor lui Corneluș aprobau tacit atitudinea învățătoarei. Pentru ignoranța lor n-am mers mai departe la inspectorat cu reclamații. Le-am luat de bune pozițiile lor din ședințele cu părinții. Noi nu ne aflam în colectivul potrivit. Probabil că i-ar fi șocat să afle cum îi tratează Doamna pe copiii lor. Nu pe toți. Pe ăia mai puțin preferați. Cel mai mult îmi era milă de o fetiță ucraineană. Nu le cunosc povestea. Dar tare o mai umilea. Nu știa să citească. Pe bune?! Normal că nu vorbea română. Și-o ținea toată ora în picioare până se descurca. Și nu se descurca. Pic de empatie. Pic de pedagogie. Dacă există un Dumnezeu, sper că a scos-o din clasa aia. Pe ea și încă câțiva sortiți să ajungă repetenți cu așa noroc de Doamnă…
Scrisoarea către doamna director
Sper că s-a înțeles deja. Nu este vorba de o scrisoare, ci de o cerere de transfer. Cerere retrasă din școală până la urmă când ne-am decis să părăsim școala. Nu caut să defăimez școala, directoarea sau învățătoarea. De-asta am prelucrat un pic documentul inițial:
- învățătoarea se numește Elena (nume fictiv);
- mi s-a părut ciudat să las numele complet, drept urmare l-am înlocuit cu Corneluș;
- am șters informații nesemnificative și personale;
Poate că mai este important de menționat că aveam foarte multe alte argumente pe care nu le-am adăugat în cerere. V-am spus că noi (eu și Olga), ca părinți, am lucrat cât s-a putut de metodic. Obiectivul nostru era să rămânem în școală și să ne transferăm la o altă învățătoare. De ce era ăsta obiectivul atunci…nu simt nevoia să explic.
Trăgeam speranță la o învățătoare despre care auzisem lucruri bune. Cu care cred că Corneluș s-ar fi adaptat mai ușor. Deci, în cerere am listat doar argumentele despre care aveam dovezile evidente.
De ce cererea de transfer este atât de lungă? Pentru că doamna director ne-a spus că este foarte-foarte important să expunem argumentele noastre în vederea transferului. Altfel, nici nu se va pune problema unui transfer. Chipurile consiliul de administrație avea nevoie de informațiile astea. Bineînțeles că toate sforile erau trase de ea…Astfel, cererea noastră de transfer a devenit scrisoare către doamna director.
CERERE DE TRANSFER
Subsemnatul …. domiciliat în …. str. …. nr. …. vă rog să aprobați transferul fiului meu Corneliu , din clasa I-a … în clasa I-a ….
Solicit transferul din următoarele motive:
Lipsa de dialog deschis și constructiv între noi(părinții lui Corneluș) și învățătoare (doamna …).
Cu foarte mici excepții, când încercăm să discutăm despre o oarecare dificultate pe care Corneluș o întâmpină la clasă, comunicarea ajunge repede să fie într-un singur sens, dinspre învățătoare spre noi.
Un exemplu în acest sens este www.concursurilecomper.ro. Ne-am trezit in situație în care Corneluș a fost înscris pe platformă, deși noi nu am fost de acord (implicit, nici n-am semnat vreun acord). Din clasa pregătitoare noi ne-am manifestat împotriva demersului comper la ședința cu părinții. Există multe motive bune pentru care nu ne dorim înscrierea copiilor pe astfel de site-uri și în astfel de concursuri. Voi prezenta doar două:
- Vreau să scad presiunea care vine din testele și compararea elevilor.
- În al doilea rând, pentru siguranța copilului prin protecția datelor cu caracter privat. Aceste site-uri nu sunt sigure, nici certificate, foarte probabil sunt vulnerabile oricărui amator pe internet. Evaluările sunt informații personale și sensibile care pot afecta viitorul elevilor pe termen lung. Scenarii alternative negative sunt suficient de multe.
Mi-am dorit să discut cu doamna … despre această situație. S-a supărat și mi-a spus că:
- „eu sunt problema”,
- „dânsa ne-a întrebat în ședința cu părinții”,
- „întârzii la ședința cu părinții”.
Nu cred că a înțeles gravitatea și m-a lăsat și fără posibilitatea de ajuta în remedierea situației. În continuare nu știu ce informații au fost transmise către www.concursurilecomper.ro.
Învățătoarea etichetează copiii (stigmatizare).
Mi s-a întâmplat de două ori să-i găsesc numele pe tablă într-o secțiune „copiii răi”. Cu cât rămâne mai mult în această clasă își va găsi motivația de a deveni eticheta care i-a fost asociată. Exemplele de mai jos vor veni și ele în susținerea acestei teme largi, dar despre care nu reușim să discutăm deschis cu doamna învățătoare.
Învățătoarea încurajează la pâră și comparații între elevi.
Corneluș a fost scos în fața clasei în timp ce ceilalți copii erau rugați să spună în ce fel îi deranjează. Când am încercat să discut cu doamna Elena, am primit răspunsul de genul: „ce știm noi despre pedagogie!” sau „acesta este un exercițiu recomandat de psihologi”.
Corpul de cunoștințe care să-i contravină abordării este atât de larg încât nici nu știu ce să cred. Intenția mea, ca părinte, n-a fost să o critic. Dar nici nu am putut admite astfel de abordări. Din păcate, discuția (dintre mine și învățătoare) s-a încheiat cu „problema sunteți dumneavoastră, nu copilul”.
Învățătoarea încurajează la bullying
Copii și-au dat seama că prin pâră îl pot șantaja pe Corneluș. Astfel, de mai multe ori, Corneluș a fost șantajat că dacă nu face cum vor ceilalți va fi pârât la învățătoare „pentru că a dat în ei”. Situația pare de necrezut. Soția a sunat părinții și-a încercat să discute cu ei, să vadă dacă într-adevăr Corneluș a lovit sau nu, să înțeleagă ce se întâmplă. Când o fetiță a văzut că se îngroașă gluma, și-a schimbat versiunea. Când relata la telefon, a fost lovită undeva, când relata în clasă, altundeva. Detaliile contează mai puțin. În acea perioadă am fost plecat din țară 3 săptămâni și n-am putut ajunge la școală. Oricum,și soția a fost la fel de neînțeleasă ca mine.
În prima zi de după vacanța din aprilie, am fost să discut cu doamna Elena. În clasă, Corneluș se așează în bancă, iar fetița din spate începe: „sper că vei fi cuminte azi, că te voi spune doamnei”. Nu-mi venea să cred. Îi spun doamnei Elena. Am fost întâmpinat cu aceeași închidere: „vi se pare dumneavoastră”.
Bineînțeles că în acest caz de bullying există momente pe care le putem proba mai greu. Am să dau doar un exemplu: Corneliu cere voie la toaletă, la care doamna Elena îi spune „Du-te! Poate găsești și acolo copii ca tine care lovesc”.
Așteptarea mea, de părinte, este ca învățătoarea să medieze eventualele conflicte, nu să ia partea cuiva sau să stigmatizeze (bătăușul).
Neînțelegerea nevoilor elevului
Vorbele doamnei Elena din încercările mele de dialog cu dânsa mă duc cu gândul că nu se gândește la binele suprem al elevilor. Și deși știu că nu este rău intenționată, cel puțin, nu conștient, doamna Elena acționează adesea în propriul interes. Reiau spre exemplu următorul caz:
Corneluș nu se concentrează la oră. Mintea-i zboară în altă direcție. Doamna-l vede și-i spune:
– Ai terminat, Cornel?
– Cornel conștientizează subînțelesul întrebării, și-i răspunde:
– Cred că cunoașteți răspunsul.
Dincolo de agresivitatea verbală care a urmat, doamna Elena doar și-a subliniat că are un elev „fără cei 7 ani de acasă”, acel elev „problemă” pe care ajung să-l văd pe tablă de două ori în acest an.
Am ales această situație ca să subliniez câteva nereguli despre care nu pot avea un dialog deschis cu dânsa:
- „fără cei 7 ani de acasă” mi-a spus-o și mie de câteva ori.
- Corneliu Alexandru știe să depisteze ușor tranzacțiile ascunse, invitații la joc precum: „Acum te-am prins, ticălosule!“ (Jocurile noastre de toate zilele – Eric Berne). Însă n-are încă „moralitatea” dezvoltată așa cum ne putem aștepta de la un adult. Drept urmare, câteodată, trântește ceea ce simte, fără intenția de a face rău. Mă aștept ca un adult să înțeleagă acest lucru, eventual să-i explice asertiv copilului când comportamentul a făcut rău cuiva, intenționat sau nu.
- În întreaga istorie despre psihologia dezvoltării copilului n-a existat un moment în care cineva să fi arătat că elevii de 7 ani ar putea rămâne concentrați pe o perioadă mai lungă de 20 de minute. Astăzi, standardele sunt următoarele 6 ani: 12-30 minute, 7 ani: 14-35 minute, 8 ani: 16-40 minute. Abilitatea profesorului de a recapta atenția elevilor la oră este crucială. Altfel, nu văd cum se pot derula orele. Și mai este cunoscut că sarcasmul, cearta sau pedeapsa copiilor nu ajută în dezvoltarea mușchiului atenției la copii.
Ce mă aștept de la un cadru didactic?
- Să greșească. Da! Este normal să greșească. Eu voi trata mereu cu respect și îngăduință, atât timp cât lucrăm împreună spre binele lui Corneluș, nu spre confortul profesorului.
- Să ceară ajutorul de la noi în cazul în care întâmpină situații grele de gestionat.
- Să găsim împreună soluții sincronizate clasă-acasă (profesor-părinte). Nu să fiu chemat la clasă și să mi se impună o realitate și singura soluție.
Convingerile religioase.
Corneluș a fost expus de mai multe ori orelor de religie și sfaturilor ortodoxe. Am înțeles greșeala din clasa pregătitoare, când Corneluș s-a găsit la ora de religie deși noi (părinții) nu ne-am dorit acest lucru, și credeam că întreaga presiune se va opri aici. Dar nu a fost așa. Corneluș este nevoit să citească dintr-o carte care-și întâmpină cititorul cu „Cele zece porunci ale școlarului” care conține îndemnuri religioase, doamna învățătoare le spune să-și facă rugăciunea înainte de test, iar ora de religie poate începe cât timp încă el nu a ieșit din clasă.
Ora de religie.
Conform legii Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar, ART.10, „unitățile de învățământ stabilesc prin propriul regulament de organizare și funcționare activitățile pe care aceștia le pot desfășura, spațiile în care se desfășoară activitățile, precum și responsabilitățile privind asigurarea supravegherii și siguranței elevilor, în perioada în care ceilalți elevi ai clasei participă la ora de Religie”.
Corneluș a nimerit într-o clasă în care majoritatea copiilor fac ora de religie. Din păcate, atunci când se desfășoară ora de religie, copilul nostru este singur, de multe ori, nesupravegheat. Ca părinte, îmi doresc ca în noul an, ori să se redreseze situația și să se revizuiască activitățile de care Corneluș n-a avut parte până acum, ori să nimerească într-o clasă în care ora de religie să fie prima sau ultima, astfel încât să nu devină din nou izolatul în bibliotecă.
Data Semnătura
Către
Consiliul de administrație
De ce-am scris articolul ăsta?
Acum câteva luni a apărut un scurtmetraj cu o profesoară din Iași, umilită de elevi. Experiența mea era atât de diferită încât mi s-a părut deplasat acel clip.
Și-apoi mi-am zis că poate ambele realități coexistă. Cu o așa inițiere în școală cum a avut Corneluș, erau șanse reale ca și el să tindă la modelul de nesimțit prezent în scurtmetraj. Corneluș are parte de o familie care-i va fi alături de el în orice situație. Avea greutăți. Am trecut împreună peste ele. Nu toți copiii sunt în aceeași situației. Sunt crescuți în umilință și discreditare continuă de profesori. Cum să nu dezvolte ură și miserupism față de profesori și sistem?!
Clipul se numește fără apărare. Exact așa cum era Corneluș în fața învățătoarei. Așa cum sunt mii de alți copii în fața profesorilor lor. Iar treaba asta cu „schimbarea trebuie să vină de acasă”…. Poate! Să zicem. Dar nu părinții au fost formați în psihopedagogie. Nu ei trebuie să se dea peste cap ca să inițieze un dialog sincer. Nu ei sunt datori să se respecte legea învățământului. Și nu ei trebuie să se chinuie să înțeleagă ce se întâmplă în clasă.
În încheiere
Imediat se fac doi ani de când am încheiat acest capitol dureros. Ne-a trebuit ceva timp să ne treacă. Duceam viața ideală. Nu ne lipsea nimic. Până am intrat la școală. Ne-am chinuit…
Învățătoarea mai are puțin și iese la pensie. Să-i fie de bine.
Acum a trecut.
Sunt puține șanse să mai revin pe blog la subiect. Voi prefera să scriu despre cât de bine ne-am revenit și cum profită copiii noștri de noua lor viață.
Cât pentru ceilalți părinți. Verificați că nu v-ați lăsat copiii fără apărare.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 12674 ori