Am fost la școală să discut cu învățătoarea lui Corneluș.Au trecut mai multe săptămâni de atunci. Mă gândeam să nu scriu la cald şi să observ cum decurg lucrurile.
Am rugat-o să-mi explice cum corecturile cu roșu pe caiet, excesul de feedback negativ şi lipsa încurajărilor îmi vor ajuta copilul să învețe și care sunt avantajele față de a-i arăta ce face bine (chiar fără să se insiste pe greșeli).
Deşi critic, eram pregătit să notez şi să mă documentez mai departe. Nici măcar un argument, în afară de o lege cunoscută doar de persoane care n-au mai studiat în ultimii douăzeci de ani despre educație şi munca cu oamenii:
Acolo unde nu spun nimic, este bine. Copiii îşi dau seama şi singuri.
Dacă aveam dubii înainte, acum sunt sigur că predă pentru dânsa, sau pentru oricine altcineva, cu excepția copiilor:
Dumneavoastră nu știți ce înseamnă să vină inspecția și să găsească caietele necorectate.
În zilele care au urmat, a și venit o colegă în inspecție s-o laude pentru cât de bine îşi corectează elevii.
Nu învinuiesc pe nimeni. Profesorii sunt acolo unde sunt, nu acolo unde vrem noi să fie. Cauze sunt multe. Ne-am întârit doar poziția față de educația copiilor. De atunci, am făcut progrese mari despre care voi mai vorbi în alte articole. Mai târziu, voi revini şi cu explicațiile psihologice asociate acestor convingeri pedagogice, cu siguranță mai plauzibile…
În încheiere, simt nevoia să scriu că văd prea des IT-işti care fac ceea ce fac doar pentru că trebuie, pentru că au de urmat o procedură. Pagubele sunt pe măsură. Mă întâlnesc zilnic cu persoane care suferă de pe urma propriilor decizii care trebuiau luate, de văzul lumii sau din angajamente inconştiente față de ceilalți. Să nu mai vorbesc despre copii care şi-au pierdut orice plăcere pentru şcoală şi învățare. Puțin probabil să înțeleagă beneficiile bastonaşelor. N-ar trebui să ne mire. Şi profesorii noştri fac ceea ce fac pentru că trebuie, sau pentru că cineva s-ar putea să-i certe după inspecție.
Noi, oamenii, suntem din ce în ce mai buni la ceea ce facem. Iar dacă ceea ce facem este rezultatul lui trebuie, la asta ne vom pricepe cel mai bine.
Revenind la şcoală, oare cum rămâne cu educația centrată pe elev?!* În timp ce elita se laudă cu planuri pe la televiziuni, prea mulți copii sunt educați behaviorist cu sprijinul părinților convinşi că profesorii ştiu mai bine.
*conform legislației în vigoare: „Învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari”, Articolul 80.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 8312 ori