Astăzi de dimineață, înainte să plecăm la grădiniță, îl întreb pe Dariusici:
– Cum ai tu grijă de mami?
– Beau lăptic.
Aha! Cel puțin n-ar trebui să se mai mire mami că sunt momente când nu vrea să-și bea lăpticul :)). Doar nu o face mereu pentru el. Cu siguranță nu ne-a ajutat că Dariusici a fost sub media greutății mult timp, acum nici nu ne mai uităm. Ceea ce-mi aduce aminte de mine când eram mic. Nu mâncăm nici să mă bați. Și-au tot încercat părinții diverse tactici, mai calme sau mai agresive, mai ascunse sau mai directe. N-a funcționat nimic. Cred că nu exagerez când spun că „uram mesele”, în special pe cea de prânz. Aveam senzația că nu se mai termină niciodată. Orășean fiind, stăteam prin corcodușii dintre blocuri și furam fructe de la tarabele ambulante, ceea ce mi-a adus câteodată la desert și niște bătăi de la vânzătorii care mă prindeau. Dar merita. Doar așa puteam scăpa de mâncarea gătită. De dimineață mă umpleam cu pâine cu unt și gem, și ce bun era…, iar seara, mă fofilam la borcanul cu dulceață=)). În continuare nu-mi place să mănânc. Iar mesele mi se par interminabile de foarte multe ori. Noroc că mi-am dezvoltat abilitatea vorbitului îndelung. La început credeam că mă va ajuta doar pe mine să umplu timpul când ceilalți mănâncă, însă câteodată, poate scurta și masa :)). Magie curată!
Evident că am multe amintiri despre masă și mâncare în general. Cu multe dintre ele m-am împăcat abia când inconștientul îmi lucra intens în a-l face pe Corneluș să trăiască și el experiențele copilăriei mele: să stea frumos la masă sau să nu se fâțâie, să nu plece la toaletă în timpul mesei, să țină lingura cum se ține și să mănânce tot. Astăzi, Corneluș are libertate deplină. Nici nu ne mai întreabă dacă se poate opri din mâncare, și cel mai important, simt că m-am eliberat de presiunea urmării unui ceremonial unic în timpul mesei. Și n-aș vrea să las să se înțeleagă că nu mai există dezamăgiri la masă. Atât timp cât luăm masa împreună și în același timp, șansa să apară neînțelegeri există în continuare. Însă, știu că indiferent despre ce conflict va fi vorba, întreaga familie are ceva de spus, pentru că aceasta a devenit una dintre principalele îndatoriri pentru noi în calitate de părinți.
Apropo! Știe cineva de ce se ține lingura ca pe creion? N-am văzut niciun copil căruia să-i fie comod.
Întreaga familie are ceva de spus.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 1751 ori