După manualul de Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari – ghid practic pentru părinți, de Catrinel A. Ștefan și Kallay Eva, la copiii cu vârste între 3-7 ani competențele emoționale și sociale sunt cel mai ușor de observat și monitorizat prin comportamente manifestate. Când Dariusici a văzut exercițiile pe care le fac cu Corneluș despre înțelegerea și recunoașterea emoțiilor, a vrut și el, deși are abia doi ani și cinci luni. Așa că, de vreo câteva luni mă joc și cu el despre emoții.
Duminică, după aproape trei luni, am simțit că Dariusici explica și înțelegea etichetele emoțiilor. Ba mai mult, încerca să și exprime diferitele stări când venea vorba despre o nouă emoție. Cum arată trenulețul nervos? Huuuu…Și se încrunta ca un pisoiaș nervos. Ca să își îmbunătățească abilitățile de identificare a expresiilor, am folosit aplicația de mai jos Emotions Game.
Așa învăța despre emoții și se și juca cu minunatele trenulețe, pe care nu știu de unde le știe, pentru că nu-mi aduc aminte să avem acasă desene cu Thomas.
Interesant totuși că, deși nu ar folosi aceeași aplicație singur, Corneluș stă cu ochii pe Dariusici și-l ajută atunci când reluăm exercițiul. Îl instruiește, îl corectează, și-i explică unde a greșit ca să aleagă mai bine următoarea dată.
Însă cu Corneluș am ajuns la un alt nivel. Este capabil să recunoască emoțiile aproape în timp real, și se antrenează cu aplicații cu care și adulții au dificultăți.
Mă bucur să-i văd curioși și interesați de emoțiile lor și ale altora. Și ca prin minune, se observă deja progrese majore în cooperarea lor ca frați.
Experiența mea în cooperarea cu oamenii, ca membru al unei echipe, ca manager sau în calitate de consultant, coach, mentor și formator, îmi arată că Inteligența Emoțională (IE) este domeniul căruia i se acordă mult prea puțină atenție. Iar carențele se văd…
Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor este doar o subcomponentă a Inteligenței Emoționale și formează alături de experențierea/exprimarea emoțiilor și de reglarea emoțiilor capabilitatea noastră de a ne adapta ușor la noile circumstanțe. Cu alte cuvinte să ne putem adapta cu grație, rapid și ușor evenimentelor dificile din viața noastră. Partea bună este că IE poate fi dezvoltată chiar și târziu. Eu târziu am început. Partea cea mai bună este că poate fi predată celorlalți…și știu că este mult prea importantă în dezvoltarea oricărui individ, iar dezvoltarea copiilor în acest sens va fi preocuparea mea principală ca tată.
Cum se descurcă Dariusici și Corneluș la înțelegerea și recunoașterea emoțiilor?
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.Acest articol a fost citit de 2084 ori