Profesorul de șah
Eram pe la mijlocul lui decembrie 2015. Corneluș ne spune că profesorul de șah l-a pus la colț, asta la cursurile de șah organizate în școală. Imediat mi se zbârlise părul pe ceafă. Nu vreau să văd pedepse aplicate copiilor mei. Discutând cu Corneluș, mi-am dat seama că mai era și o minciunică la mijloc. Pe scurt, el s-a simțit umilit la ora de șah, și-a căutat cumva să se răzbune. Am simțit ură și nedreptate în vorbele lui, iar dintr-un exces de empatie, de mai multe ori îmi venea să ies pe ușă direct înspre casa profesorului. Și totuși, Corneluș a mințit. Știa că dacă noi aflăm că a fost pedepsit, va avea loc cel puțin o discuție cu profesorul de șah. Așa s-a și întâmplat, doar că aceasta a avut loc cu mult mai multă îngăduință față de profesorul în cauză. Vrem să-i ajutăm pe acești oameni să înțeleagă consecințele deciziilor lor, nu să-i pedepsim la rândul nostru, cu toate că nu ne este ușor să privim detașați astfel de situații.
I-am explicat profesorului că băiatul meu s-a simțit umilit, că a căutat să se răzbune pe el și l-am întrebat dacă asta și-a dorit. Mi-a spus că nu. Ce surpriză! A căutat tot felul de explicații, că nu are cum să facă față la atâția copii… de parcă copiii sunt vinovați că sunt atât de mulți în grupă la o oră opțională organizată de liber profesioniști într-o instituție publică. L-am întrebat dacă-mi poate garanta că nu mai trimite pe nimeni la colț în timpul orei. Mi-a spus că da. Apoi a încercat să vorbească cu Corneluș, să-l ademenească să nu renunțe la șah. Corneluș n-a mai vrut, iar eu m-am bucurat de alegerea lui.
Pe drum înapoi, Corneluș mă întreabă dacă oamenii mari nu mint. I-am spus că da. M-a întrebat dacă sunt prinși mereu și i-am răspuns că, atât copiii, cât și adulții mint, și nu sunt prinși mereu. Însă atunci când sunt prinși, ceilalți sunt dezamăgiți și apar probleme de încredere. Minciuna scade încrederea.Mi-a confirmat că nici lui nu i-ar plăcea să fie mințit, în special de cei în care are încredere. I-am mai spus că mulți dintre noi mințim pentru că dorim să evităm o pedeapsă sau să părem altcineva/altceva, mai puternici, mai bogați, mai deștepți, etc. S-a mirat. Am simțit că l-am pierdut. El încă se gândea că poate să mintă și să nu fie prins. Că poate să fure și să nu fie prins. I-am și dat câteva exemple pe drum, dar din păcate nu mi-am notat. De obicei le inventez iar unicul meu scop este să-i dezvolt moralitatea cu situații controversate pentru vârsta lui. Mai jos dau un exemplu pe care l-am folosit astăzi:
Moralitatea minciunii pe planeta raselor colorate
Pe o planetă, undeva în galaxia noastră, există locuitori foarte asemănători cu oamenii, doar că erau colorați diferit. Unii erau albaștrii, alții verzi, dar niciodată un individ nu avea pielea în mai multe culori. De zeci de ani, aceștia trăiau în pace. Făceau schimb de mărfuri între ei, se distrau împreună, ba chiar mai mult, au ajuns să se căsătorească între ei. Problema era că în familiile mixte cu indivizi albaștrii, niciodată nu se nășteau copii albaștrii. Mereu se nășteau doar copii de alte culori. 
Iar sub amenințarea dispariției rasei albaștrilor, într-o zi a pornit un război: albaștrii contra tuturor. Și-au spus că sunt mai deștepți, mai puternici și au decis să submineze și să extermine grupurile diferite.
Horațiu, un albastru de 10 anișori, avea un prieten verde de aceeași vârstă pe care-l numea Itri și nu credea în superioritatea albaștrilor față de ceilalți. Așa a fost educat de bunicii săi,bunici care până la urmă, au fost și ei încarcerați din cauza atitudinii împăciuitoare.
Miliția albaștrilor cutreiera din casă în casă și-i căuta pe indivizii de alte culori. La un moment dat, miliția ajunge și la Horațiu:
-Ni s-a spus că ascunzi un verde la tine în casă.
-Ciudat. Ați mai verificat și acum o săptămână sub același pretext și n-ați găsit pe nimeni.
Începe verificarea în toată incinta, dar nu găsesc pe nimeni. Itri era ascuns într-o cameră secretă greu accesibilă.
Dacă Horațiu s-ar duce cu Itri la miliție și l-ar preda, i s-ar da o medalie și s-ar vorbi despre curajul său la televizor. Dacă îl ascunde pe Itri și este prins, merg împreună la pușcărie. Dacă îl ascunde pe Itri și nu este prins, va fi nevoit să trăiască cu frica de a nu fi prinși tot restul vieții.
-Tu ce ai face în locul lui Horațiu?
-…l-aș proteja pe Itri.
-Și ce crezi că ar face mami în locul tău?
-Tot la fel.
-Dar cunoști pe cineva care ar face diferit?
-Nu.
-Și crezi că există cineva care ar face diferit?
-Nu cunosc, dar cred că da.
Întâlnim minciuni mai des decât vrem noi să credem
L-am lăsat la masă și m-am întors la muncă. Toată distracția asta mă costase aproape întreaga pauză de masă. Și în timp ce mă îndreptam spre serviciu îmi derulam filmul înapoi. Ce-aș fi putut face diferit? Oare nu cumva se va întoarce împotriva mea această sinceritate? Ceva-mi spunea că riscul exista. La aproape o lună de atunci, simt că încrederea nu a fost cutremurată. A mai scăpat câte-o minciunică din când în când, dar asta și din cauza lumii complexe în care trăim. Corneluș învață să nu fie sincer ca să nu rănească pe cineva, de exemplu, atunci când nu-i place mâncarea sau minte când simte o amenințare, de exemplu, când se vorbește despre convingerile religioase sau când îl amenință învățătoarea.
Copiii învață despre minciună de la adulți
În weekend copiii au fost la prânz să mănânce la bunici. Servirea începe:
-Poftim ciorbă de curcan.
-Bunicaaa! Eu nu vreau ciorbă de curcan, spune Dariusici gata să plângă.
-Ciorbă de pui, rectifică imediat bunica de teama ca Dariusici să nu mai mănânce.
La care Corneluș:
-Bunicaaa! De ce l-ai minți pe Darius? Acum nu mai știu nici eu care este adevărul.
Bunica își dă seama că a greșit și nu mai zice nimic.
Despre minciună și copii în general
- Nu trăim într-o lume ideală, iar copiii noștri n-ar trebui să trăiască cu iluzia, că totul este corect în jurul lor (nici cealaltă extremă nu este bună).
- Trăim într-o lume în care succesul social este bazat pe un echilibru între sinceritate și neadevăr. Fiecare din noi minte, înșelăm într-un fel sau altul, diferența constă în moralitatea acestui act. Mințim pentru a proteja un bine mai mare, mințim ca să ne salvăm sau mințim ca să câștigăm ceva?
- Riscul cel mai mare la care ne expune minciuna este încrederea. În familie, minciuna n-ar trebui să afecteze încrederea, relațiile dintre noi fiind protejate de iubirea necondiționată. Un lucru este sigur: copiii vor greși și vor minți. Și la fel de sigur este că părinții o fac adesea cu și mai multă înverșunare și scapă nepedepsiți.
Moralitatea minciunii la copii și adulți
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 5337 ori