Pe acel picior de plai căruia obișnuisem să mă adresez cândva cu „acasă”, după o seară relativ calmă față de ieșirile de odinioară, smulg speriat telefonul din priză să verific timpul rămas până la mult așteptatul eveniment: „Tabăra de management 2013 – Chișinău”. Mai aveam 20 de minute până când ar fi trebuit să sune alarma și un SMS necitit de azi noapte: „Azi Corneluș mi-a spus o poveste despre un băiat care voia să se joace cu tatăl său…”
Redescopăr plăcerea jocului
Mi-a luat vreo 10 minute să mă dezmeticesc. O sumedenie de amintiri mi-au trecut prin cap, dar în primul și-n primul rând, mi-am adus aminte de ultima noastră ieșire la plimbare, când am făcut apel la arsenalul de cretă și am transformat trotuarul în poate cel mai frumos joc de figuri geometrice. Regulile sunt simple. Pornim din cercuri de culori diferite și trecem dintr-un dreptunghi în altul până ajungem în cercul din celălalt capăt cu condiția să avansăm doar prin formele de aceeași culoare. Cine termină primul câștigă. Mai adăugăm niște forme, ne mai ușurăm sau îngreunăm drumul, și-apoi o luăm de la capăt. Ne-am distrat de minune!
În taxi spre Calea Ieșilor Десять б. Mi-am adus aminte că n-am dat curs complet invitației la Centenarul Cercetășiei în România. Mi-am notat în telefon, am ajuns la firmă și-am urcat repede să termin cu aranjatul spațiului de lucru pentru buna desfășurare a evenimentului.
Un exces de energie pozitivă mă cuprinde și zero emoții! Știam că totul va fi bine datorită caracterului ludic al evenimentului. De fapt, deși dintr-o inerție oarecare se pare că ne-am dezobișnuit să învățăm prin joacă, de fiecare dată când avem ocazia să ne jucăm serios înțelegem mult mai bine, și mai presus de toate, ne place la nebunie. Pe mine, Corneluș m-a ajutat să redescopăr plăcerea jocului și n-am avut nimic de făcut decât s-o împărtășesc mai departe. Un exercițiu reușit de fiecare dată și pe care-l recomand cu căldură – urmează un articol separat pentru asta, pe undeva prin August.
Întors la Brașov, după un alt weekend prelungit și încă un eveniment reușit, ascund repede cutia de lego ușor peste vârsta copiilor cu scopul de a evita accidentele neplăcute, mai ales când ai acasă un mâncăcios de orice și care imediat va împlini 6 luni. Am continuat să ne jucăm cât ne-a mai rămas din zi c-un lift construit din lego mai de vârsta noastră, suficient de mult timp încât să urcăm și să coborâm fiecare omuleț din seturile pe care le avem. Deși pare o sarcină ușoară, în realitate a fost mult mai complicat, dar vă las să încercați și voi să vedeți cum este.
Cu toate că pozele alăturate nu sunt recente, săptămâna asta ne-am amuzat c-un joc drăguț: teatru cu omuleții de lego. Inițial am încercat să refacem o povestioară, dar personajele mult prea specific îmbrăcate ne-au adus rapid în scenariul hoțului care a furat-o pe scufiță. Ultima dată am încercat Vrăjitorul din OZ, iar dacă nu ne-ar fi fost greu să jucăm rolul omului de tinichea ne-a fost foarte dificil să-l interpretăm pe Sperie-Ciori.
Acum scriu ultimele rânduri aproape de Brașov după altă deplasare fulger în București. Abia aștept să mă trezească Corneluș de dimineață și s-o luăm de la capăt. Poate mai învăț ceva util, măcar o nouă perspectivă asupra aceleiași realități imposibil de sesizat de noi ca adulți.
Weekend plăcut!
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte – redescopăr plăcerea jocului.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 3583 ori