Când vine vorba despre dezvoltarea personalității sau a caracterului există o dezbatere care datează încă de prin anii șaizeci: natură sau nutrire (nature versus nurture). Sunt anumite trăsături înnăscute sau învățate? Ce contează mai mult:genele sau interacțiunile cu mediul? Și știu că este un subiect fascinant, însă mi se pare mai puțin important când mă gândesc la creșterea copiilor mei. În primul rând, genele nu mai pot fi schimbate după naștere. În al doilea rând, există foarte multe moduri de a atinge un scop și sunt convins că, atât timp cât oamenii vor și cred în ceea ce fac, își pot atinge obiectivele. Nu știm cum. Copiii mei m-au surprins de nenumărate ori prin diversele abordări în soluționarea problemelor. Și a funcționat! Deci, așa cum ne povestește Vasile în lecția de coaching primită de la Laurențiu, sau cum ne demonstrează prin reușitele ei, Judit Polgár, „barbatii si femeile sunt diferiti dar exista mai multe feluri de a gandi si de a lupta ajungand la acelasi rezultate”, îmi cresc copiii cu convingerea că nu contează cu ce au fost înzestrați de la natură.
Cât despre educația copiilor, între copil și mediul exterior, există un schimb permanent de informații. Florin Colceag spunea că hrănirea copiilor cu informație complexă, de exemplu, muzica simfonică, duce la dezvoltarea unui mod de gândire complex, și drept urmare, la stimularea capabilităților cognitive. Acesta a fost și crezul nostru în familie: vorbim cu copiii la fel cum am vorbi cu adulții, nu pocim cuvintele imitând bebelușul, nu-i păcălim cu explicații deplasate (venirea berzei),… Cu timpul, fără să punem presiune, copilul va înțelege. Și chiar așa s-a și întâmplat.
Cunoașteți colecția de specimene reale „Minunile Naturii”?
Este revista preferată a lui Corneluș, deși n-aș putea spune că pe mine mă încântă foarte tare. Abia mă abțineam să nu adorm, și să nu se vadă pe mine că sunt obosit, când citeam numărul de mai sus, în timp ce Corneluș stătea cu sufletul la gură. M-a mai și rugat să i-o citesc de două ori. Și vă las și pe voi să citiți:
„Wibel a descoperit că fibrele din Ochiul de Șoim sunt compuse din Crocidolit”. Exact?!
Și ceva-mi spune că nu înțelege multe din informațiile pe care le primește. Dar nu mă privește. Dacă el vrea să-i citesc, îi citesc. Și deja mi-am imaginat momentul când mă va da pe spate cu concluzia pe care o va trage în câteva luni. Între timp, nu prea am de ales. Urmează să caut ceva filme pe internet despre minereuri, despre ochiul de tigru, despre crocidolit și alte noțiuni care, încet-încet, mă vor încânta și pe mine. Așa s-a întâmplat de mai multe ori cu Corneluș. Așa am învățat despre protiste sau cum să identific corect câteva zeci de specii de dinozauri și alte animale dispărute. Așa am redescoperit anatomia omului sau frumusețea universului…
Vedeți că nu glumesc când spun că am învățat multe alături de cei mici?! Lev Semionovici Vîgotsk diferențiază nivelul dezvoltării actuale a gândirii copilului de dezvoltarea sa potențială (necesară și posibilă). După el, psihicul uman nu acționează doar ca o suită de reflexe și de conduita de adaptare (cf. I. P. Pavlov, I. Watson). Activitatea psihică presupune o interacțiune cu mediul, prin intermediul limbajului, elaborat social de înaintași, grație căruia omul se transformă. Fiecare individ (copil) își construiește în mod individual propriilor cunoștințe, „umplând” distanța dintre nivelul performanței independente și cel al performanței asistate de grup sau profesor. După mine, principiul „așchia nu sare departe de trunchi” este irelevant în creșterea copiilor. Copiii pot fi pricepuți și dacă rudele nu sunt. Copilul poate ajunge om de știință chiar dacă tatăl este pescar cu condiția să nu aibă la îndemână doar o undiță. Să cataloghezi copilul incapabil sau nepregătit să audă și să înțeleagă anumite lucruri este ca și cum i-ai știrbi șansa reducerii distanței dintre ceea ce știu părinții și el. Iar atunci când oferim copilului informații pe care nici părinții nu le înțeleg încă, înseamnă să schimbi cultura familiei, crescând toleranța față de necunoaștere, subliniind nevoia și plăcerea învățării continue și, nu în ultimul rând, să stimulezi dezvoltarea performanței asistate de părinți.
Să ne hrănim copiii cu informație bogată și complexă!
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2337 ori