Cu subtilitate și fără răutate, vorbindu-mi despre meseria sa, despre rolul său, Mony Elkaïm îmi explica simplu cât de mult ne focalizăm atenția, câteodată, pe unul dintre membrii familiei noastre. Îi punem în cârcă toate relele, îl stigmatizăm ca fiind „bolnav” sau „deviant”, când el, de fapt, nu este adesea decât purtătorul unui simptom care privește toată familia…Ce frumoasă este atunci solidaritatea, dacă mergem cu toții să consultăm un terapeut, pentru a-i permite acestui „pacient desemnat” să iasă din starea în care se află…
Așa scria în prefața cărții „Cum supraviețuim în propria noastră familie”, de Mony Elkaïm și Caroline Glorion. Am terminat această introducere, m-am oprit din citit și m-am întrebat: dacă Mony Elkaïm are dreptate, oare cum arată acest principiu așezat în contextul meu? Răspunsul a fost Corneluș. Nici nu mai contează ce a vrut să spună autorul cu acest paragraf.
Mi se întâmplă destul de des să opresc lectura cu scopul de a experimenta și de a învăța ceva despre mine sau despre noi (familia mea). De fapt, prea rar termin o carte fără măcar cinci chestiuni care mă vor preocupa ulterior. Dacă nu pot face acest exercițiu, atunci cartea n-a meritat citită, iar eu n-am învățat nimic.
A doua zi mi-a răspuns și Olga. Mai întâi a spus bunica. Inevitabil avea dreptate, dar după ce am rugat-o să se gândească doar la noi patru (eu, ea, Corneluș și Dariusici), mi-a răspuns Corneluș. La masă l-am întrebat pe Corneluș, paragraful fiind mult prea complex pentru Dariuisici. Am avut parte de același răspuns: Eu, ăăăăăă, bunica!
Asta da diferență între generații – putem să-i vedem ca doi poli opuși cu noi în mijloc – însă voi evita dezbaterea, nu că noi, cei din mijloc, am reprezenta dreptatea absolută pe acest pământ.
Important este că avem două surse de material de lucru pentru idealul bunăstării familiei noastre. Una externă, bunica, unde influența noastră (eu, Olga, Corneluș și din ce în ce mai mult, Dariuisici) este limitată, și una internă. De atunci am mai avansat cu reflexiile, cu toate că încă nu știm ce va ieși de aici și ce se va schimba în familia noastră. Dar mai puțin contează. Foarte probabil, ca mai mereu până acum, fiecare va trebuie să învețe și să schimbe ceva în vederea unui bun mai mare: armonia familiei. Să înceapă retrospectivele în familie pe 2016! Cam așa ne tot provocăm de mai bine de trei ani de zile și vă spun cu mâna pe inimă că au meritat toate eforturile.
Cine este purtătorul relelor în familia ta?
Vă recomand exercițiul și vouă. Dacă Mony Elkaïm are dreptate, cine din familia ta este purtătorul acestui simptom?
Cine este purtătorul relelor în familia ta?
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2613 ori