Vrem să ne trăim restul vieții împreună, să construim o casă, să sădim un pom, să facem copii, să avem nepoți și să ne ținem de mână toată viața. Ne căsătorim, iar dacă ne îndepărtăm prea mult de la obiectiv, ori schimbăm obiectivul ori divorțăm. Opțiunea despărțirilor este un semn de echitate, precum în cazul demisiei angajaților, divorțurilor sau dezbinarea Cehoslovaciei.
Nevoi diferite
Angajatorul are un proiect în urma căruia vrea să obțină profit. Angajatul este plătit pentru timpul petrecut și, de obicei, vrea să-și ducă munca până la capăt. La prima privire, obiectivul nu este comun, angajatul fiind doar un mijloc în atingerea obiectivului angajatorului, de a avea profit. În absența acestui obiectiv comun, responsabilitățile sunt distribuite asimetric, în consecință, și autoritatea.
Nevoi comune
Printr-un răspuns strict financiar angajatorul se adresează unui cadru restrâns de nevoi, un pas indispensabil în agățarea candidatului. Însă, dacă angajatorul se interesează și de nevoile angajaților iar scopul proiectului hrănește stima, curiozitatea, entuziasmul sau pasiunile acestora, atunci și angajații vor fi interesați de bunul demers al lucrurilor. Morning Star este un exemplu de astfel de firmă în care controlul este împărțit cu muncitorii.
Cum ar fi dacă cadrul de colaborare s-ar preocupa de nevoile tuturor părților?
Nevoia de siguranță
Atât angajatul, cât și angajatorul, poate și clientul, prin intermediul parteneriatului să beneficieze de o zonă de siguranță absolut necesară evenimentelor neprevăzute dintr-o lume competitivă până la extenuare.
Angajator | Angajat |
---|---|
Preaviz negociabil | Colaborare fără penalități și pedepse |
Integritatea imaginii de brand | Siguranța muncii |
Flexibilitate și deschidere în cazul necesității de adaptare | Flexibilitate și deschidere în dorințele de schimbare solicitate de angajat |
Să nu fie abandonat în momente dificile (clienți care întârzie cu plățile, recesiune economică, etc.) | Să nu fie abandonat în momente dificile (boală, deces, probleme în familie, imposibilități de plată, etc.) |
Nevoia de apartenență
Angajator | Angajat |
---|---|
Comunități de întreprinzători și dezvoltatori (antreprenori, startups, cercetare, etc.) | Comunități de practici (contabili, programatori, management, etc.) |
Cauză morală (exemplu: responsabilitate socială). | Sensul muncii. |
Comunități de întreprinzători și dezvoltatori (antreprenori, startups, cercetare, etc.) | Comunități de practici (contabili, programatori, management, etc.) |
Nevoia de stimă
Angajator | Angajat |
---|---|
Să știi că produsul și serviciile tale contează și contribuie la un viitor mai bun, dincolo de potențialul financiar. | Muncă cu valoare adăugată și evitarea muncii inutile (să nu muncești în zadar). |
Lideri pe nișe de piață | Lideri pe nișe de competențe |
Mândrie pentru produsul și serviciile oferite | Mândrie pentru calitatea muncii, succesul individual și/sau de echipă |
Brand de companie | Brand personal |
Nevoia de câștig și creștere
Angajator | Angajat |
---|---|
Transparență și înțelegere când vine vorba de marjele de profit (câștigător-câștigător) | Transparență și înțelegere despre evoluția salarială(câștigător-câștigător) |
Noi oportunități de dezvoltare | Experiențe/Competențe noi |
Creșterea numărului de angajați | Investiții în formare și condiții de lucru |
Investiții în cercetare, costuri pentru studiu de fezabilitate și prevenția riscurilor | Studiul individual, dezvoltare personală, perspective de carieră. |
De la nevoi comune, la obiectiv comun
Există doi declanșatori posibili pentru împărțirea controlului:
Sub influența mediului, un șoc social-economic.
Înaintea războiului civil din Rwanda, femeile nici măcar n-aveau dreptul să facă muncă casnică, darămite să voteze sau să aibă o slujbă. Însă după nefericita perioadă care a lăsat sute de mii de văduve, femei violate și mutilate, acestea au ajuns să reprezinte majoritatea în parlament. Să fie asta o regulă? Istoria abundă de astfel de exemple. Fie că vorbim de bărbați și femei, de țărani și boieri, de angajatori și angajați, de negri și albi, de albanezi și sârbi, se pare că astfel de pierderi de autoritate au avut loc după un șoc social-economic.
În momentul de față, în IT-ul românesc, controlul tinde să se inverseze. Nu pentru că angajatorul a înțeles că ar fi mai bine să aibă un scop comun cu angajații, ci datorită dezechilibrului creat între cerere și ofertă (mediul extern). Lucru periculos de altfel, pentru că, în lipsa educației, nimeni nu este pregătit pentru o asemenea schimbare. Probabil că într-o primă etapă vom trece de la manageri foarte directivi la manageri la manageri care eschivează și de la angajați executanți la angajați alintați.
Prin educație
Dacă cumva simțiți o urmă de dovezi în jurul vostru care să ateste ultimul meu paragraf, atunci faceți apel la educație. În Brașov, pentru asta s-a creat AgileHub.
Să vedem unde au ajuns alții…
Importanța unui obiectiv comun.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2125 ori