Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Profetul

Țin să vă zic că „De ce să nu votăm în cadrul echipei?” este unul din articolele mele preferate. M-au bucurat mult numărul mare de vizite și dezbaterile neoficiale, iar din toate discuțiile una cred că merită o atenție deosebită:

– Îl mai știi pe Gheorghiță? Lucrează la mine în echipă. Nu-l mai suport. De fiecare dată îmi subminează autoritatea opunându-se deciziilor tehnice pe care le iau. Nu văd de ce aș încerca să vorbesc cu el legat de arhitectură, atât timp cât întoarce pe toate părțile orice chestiune tehnică. Ar trebui să accepte lucrurile așa cum stau. Putem să vorbim despre cerințele clientului, să le dezbatem, dar deciziile tehnice nu le putem lua amândoi.

Așa începea discuția pe Skype. Tipul este șef de proiect la o companie micuță din Iași și în același timp îmi este o cunoștință foarte simpatică. Prin mesajul său, m-a lăsat să înțeleg nu doar că nu i-a plăcut articolul meu, dar și că aspectele tehnice erau foarte importante pentru el, cel puțin mai importante decât cerințele clientului pe care era gata să le discute la nevoie. Un alt șef căruia îi era greu să renunțe la zona de control în care se simțea confortabil. I-am răspuns după vreo treizeci de minute, nefiind disponibil în acel moment.

– Parcă Gheorghiță era destul de bun tehnic și vă înțelegeați bine?

– Așa credeam și eu. Dar nu-i așa.

– Și ce crezi că vei obține dacă iei singur deciziile tehnice?

– Vom câștiga timp, și echipa trebuie să facă întocmai cum zic eu.

L-am întrebat dacă crede că pune bazele unei colaborări echitabile și perene. Mi-a spus că da. N-avea sens să repet detaliile pe care tocmai le scrisesem în articolul cu pricina, iar din păcate n-am mai putut continua discuția. În încheiere am subliniat că din experiența mea, cu prima ocazie, Gheorghiță va pleca capul până-și va găsi o nouă oportunitate sau va deveni un obstacol în calea strategiei lui. Apoi și-a văzut fiecare de-ale lui.

Vinerea trecută am aflat că Gheorghiță, cu foarte puține excepții, și-a executat ordinele perfect. Ca un tehnician strălucit. Ar fi putut să mai continue dacă voia, dar n-a făcut-o găsindu-și un rol de arhitect în altă firmă. Cu alte cuvinte, alții i-au putut observa potențialul tehnic și nemulțumirile. Ce surpriză!

Era doar o chestiune de timp. Că ne pare rău sau nu, nu mai contează. Până la urmă, dacă pe tine nu te interesează cum văd eu lucrurile, de ce pe mine m-ar interesa să înțeleg cum le vezi tu?

profetul

Numele de Gheorghiță este fictiv, dar cazul este real și elocvent, cred.

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 1544 ori