În continuarea articolului „Interviul”.
Nu pot vorbi despre instrumente simple fără să fac măcar o referire la întâlnirile toxice din Rework. Au trecut câțiva ani de la citirea cărții, însă o experiență îmi aduce aminte frecvent de abordarea radicală, dar corectă, a autorilor față de necesitatea ședințelor.
Era luni seara. Îmi sună telefonul, cu puțin înainte să punem păpușeii la culcare.
– Când putem face o ședință?
– Nu știu. Vineri la ora 17:00?
– E perfect! Îmi salvez în agendă.
– Pe vineri atunci.
Vineri, caută-l de unde nu-i?! Uitase de mine, ca să mă sune din nou abia peste 4 zile.
– Se pare că e foarte greu să ne găsim timp unul pentru altul.
– Păi, …
– Am avut o urgență și-a trebuit să plec.
– Am înțeles.
– Când ai timp și pentru mine?
– Despre ce vrei să vorbim?
– Voiam să te întreb dacă ai reușit să rezolvi problema X.
– Da. Totul s-a rezolvat.
– În regulă.
– Atât?
– Da.
Discuția s-a desfășurat de-a lungul a două săptămâni de zile și a durat în total 10 minute. Parcă și acum îmi vine să râd când mă gândesc. Cât de denaturată este comunicarea noastră de astfel de reflexe?! Iar când vine vorba de ședințe, exemplele se țin lanț. Ar trebui să avem un fel de definiție a unei ședințe pregătite, exact așa cum avem definiția unei cerințe pregătite (Definition Of Ready, DOR): „Ca director de vânzări, vreau să discut cu voi (echipa B : Ion, Vasile și Maria) despre evoluția ciclului vostru de producție (Cycle Time) pe ultimele două săptămâni ca să înțeleg ce s-a întâmplat înainte să-mi explicați strategia voastră de redresare a situației”. Putem merge chiar mai departe prin definirea criteriilor de acceptanță, care ar trebui să ne descrie când vom considera timpul petrecut împreună ca fiind timp investit sau timp pierdut.
Câteodată însă, soluțiile sunt mai simple. Un cadru matur precum Scrum, pe care ne putem fonda procesul, asigură evenimentele necesare vizibilității, inspecției și adaptării și elimină nevoia altor ședințe. În exemplul concret de mai sus, era suficient să se participe la un Daily sau Review, să se arunce privirea asupra progresului, să se fi cerut informația unui membru al echipei, ș.a.m.d. Pentru noi, problema s-a rezolvat difuzând obiectivul iterației și rezultatul revizuit mai multor participanți pasivi la proces.
Despre ședințe pregătite – Găsiți mai multe detalii despre Cornel Fătulescu în categoria despre mine sau la pagina de contact.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.Acest articol a fost citit de 2290 ori