Niciodată nu este prea devreme să vorbești cu copiii despre moarte. Acum câteva luni, Dariusici nu reacționa nicidecum la acest cuvânt sau la situațiile în care cineva dispărea din poveste. Astăzi, când le citeam la culcare, și înainte să apuc să rostesc cuvintele care urmau să anunțe sfârșitul lui Mufasa, tatăl lui Simba din Regele Leu, Dariusici pune degetul speriat pe poză și ne previne că regele urmează să cadă și să moară. 
Corneluș, de cealaltă parte, se lipește și mai tare de mine. Am simțit tensiunea instalată și m-am felicitat în sinea mea pentru cât de bine se potrivea povestea cu starea de care aveau nevoie pentru somn. I-am făcut semn și Olgăi să se uite la ei. Nu cred că și-a dat seama la ce-i atrăgeam atenția. Partea bună este că a venit și ne-a făcut o poză. L-am lăsat pe Dariusici să privească imaginea câteva secunde și am continuat cu cititul. De loc surprinzător, tot Dariusici a fost primul căruia i-a trecut. Abia înspre finalul poveștii am simțit că s-a bucurat și Corneluș. Acum, copiii dorm, dar în timp ce stăteam cu ei mi-am derulat încă o dată filmul și m-am bucurat că poveștile pot fi un mod controlat de a expune copiii situațiilor dificile cu care oricum se vor confrunta în viață. Deja știu că mâine voi profita de momentele cu ei să-i întreb ce au simțit când Mufasa a sărit de pe stânci, și cel mai important, unde și cum au simțit acele emoții.
Poveștile, un mod controlat de a expune copiii situațiilor dificile
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 1958 ori