Introducere în programare.
Ieri căutam să mai adaug un raft de cărți în biblioteca virtuală. Lucrez constant. În fiecare zi câte un pic, după cum vă spuneam aici. Mi-am propus să fac un raft pe zi. Se pare că reușesc.
Și scanând eu cărțile, găsesc Fundamentele limbajelor de programare. A trebuit s-o cumpăr când eram în liceu. Era obligatorie. Nu-mi aduc aminte s-o fi citit atunci. Bineînțeles, nu o recomand. Îi cunosc conținutul foarte bine astăzi. Am și recitit-o de câteva ori acum șase ani, să fiu sigur că nu-mi scapă nimic în parcursul clasic de inițiere în programare. După câte vedeți în cărțile adăugate deja, am studiat zeci de cărți ca să mă inspir. Multe cărți au fost foarte faine. Așa cum scriam și pe Facebook. Din păcate, nu și cele românești. Și-am trecut prin multe.
Așa m-a apucat nostalgia de ScriuCod. Pentru asta a fost creat ScriuCod. Apropo! Nu știu dacă ați sesizat, dar nu mă mai ocup de ScriuCod de ceva timp. Nu vă faceți griji. Este transferat pe mâine bune. Și arată mult mai bine.
Mă chinuie gândul ăsta, că în România, o țară propulsată de industria tehnologiei informației, încă nu s-a banalizat dobândirea competențelor digitale la copii. De adulți…nici nu mai zic.
A venit momentul să fac ceva ce trebuia să fac de foarte mult timp. Ca să îi ajutăm pe copii și pe adulți (reconversie vocațională) să progreseze mai repede, singuri, chiar înainte să vină la sesiunile noastre, am înregistrat câteva lecții de inițiere în programare. Le public aici, și sper să vă fie utile și vouă. Acoperă în mare parte noțiunile esențiale programării. Cu un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor. Ăsta a fost și scopul. Dacă copiilor voștri le este greu să înțeleagă noțiunile abstracte din cursurile de programare, arătați-le înregistrările de mai jos. Îi va ajuta.
Pasul 1. Introducere în programare – introducere în programare
Dacă nu cunoașteți nimic-nimic despre programare, începeți cu video-ul ăsta. Ar trebui să explice de ce este nevoie să programăm și se trece în revistă peisajul de limbaje de programare.
Pasul 2. Instrucțiuni repetitive cu număr de pași cunoscuți
Pasul 3. Variabile – introducere în programare
Pasul 4. Operații relaționale: adevărat sau fals
Pasul 5. Operații aritmetice
Pasul 6. Operații cu șiruri de caractere – introducere în programare
Pasul 7. Decizii și ramuri – introducere în programare
Pasul 8. Exemplu de variabile și instrucțiuni repetitive
Pasul 9. Instrucțiuni repetitive complexe – introducere în programare
Sărbători fericite!
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.Acest articol a fost citit de 1179 ori