Am publicat pe Facebook
În vacanța de la Strasbourg am găsit cartea asta. O manga după Străinul, de Camus. Din ce am înțeles, cerută chiar de familia lui Camus. Încep să strâng o colecție faină de cărți grafice după romane clasice: 1984, Ferma animalelor, Minunata lume nouă, Dune, În căutarea timpului pierdut, Străinul și multe altele. Sunt recunoscător să le pot vedea și imaginate.
Mă simt atașat de povestea străinului. Încă n-am fost condamnat ca el, și nici n-am pecit-o ca el, dat de cele mai multe ori nu rezonez cu standardele sociale. Înainte destam fățărnicia afectivă, să fac pentru că trebuie. Mi se părea că învăluia întreaga familie, sau întreg grupul, de ipocrizie crasă. După ce m-am tratat cu fericire și un pic mai mult discernământ am început să nu mai condamn. În continuare businessul bocitoarelor la înmormântări ar da faliment cu mine. La fel și manierele lui Ludovic al XIV-lea, pupatul și îmbrățișatul de revedere și multe altele. Aș putea scrie pagini întregi cu comportamente sociale pe care le ignor în cel mai bun caz. Le înțeleg sensul deși le văd inutile.
Îmi dau seama cât pot fi de ciudat la reuniunile înalte la care am fost. Când spun înalte...totul este relativ. Înalte pentru mine. Mă refer în special în mediul de afaceri. La restaurante alese, cu farfurii dichisite. A mea se întoarce de cele mai multe ori plină. Sau când vorbim despre dificultăți personale cu atâta patos de parcă mi se cere să le simt și să le retrăiesc, iar eu nu pot. Și nimeni nu poate să resimtă dificultățile reale cu care se confruntă ceilalți. Putem să le respectăm, dar nu să le înțelegem. Doar că unii se pricep mai bine să se prefecă. De câțiva ani am și renunțat să mai zic《te înțeleg 》. L-am înlocuit cu 《respect ceea ce simți chiar dacă nu pot înțelege》. Mi s-a părut mai sincer. E și mai sec. Robotic. Mă opresc aici. Îmi dau seama că în timp ce scriu mă încearcă un sentiment de mândrie. Ignoranța și indiferența străinului le-am ridicat la rang de mari calități.
Mă întreb dacă nu cumva, continuând aș#străinu&#mangar#CamusS#vacanțl#strasbourgarecum ironic, pare și singura cale să scap de Procesul lui Kafka.
Cât despre carte. E faină. Poate fi citită de adolescenți. Mi-a plăcut. Bineînțeles, să reiau acțiunea romanului mi-a plăcut cel mai mult.
#străinul #manga #camus #vacanță #strasbourg
Procesul, de Franz Kafka. Așa văd eu destinul milioanelor de oameni prinși în vâltoarea războiului. Cum sunt ucrainienii sau rușii trimiși obligatoriu la război. Așa vedea Kafka viața: absurdă și inexplicabilă. Doar moartea era singura certitudine. Cine se poate elibera de proces?!
Scrisă într-un stil mai greu de apreciat astăzi, rămâne de actualitate. În special când ne gândim la toate produsele și serviciile înlesnite prin tehnologie abia înțeleasă de creatori. Nu cred că va mai dura mult până vom întâlni mulți oameni prinși fără scăpare în birocrații, procese și lanțuri de decizii care vor face pe oricine să se simtă mic și nesemnificativ.
Să fi ajuns în instanță este suficient de copleșitor deja. Să aduci valoare în companiile mari pare tot rupt din scripturile lui Kafka. Banalul vot democratic ca să se decidă după un eventual bun simț ne face pe toți să ne simțim niște mici K. Je suis K, câteodată.
Iar dacă lectura lui Kafka mi-a plăcut, eu nu pot accepta destinul lui K. Al treilea copil la părinți, sunt un mic rebel. Indiferent ce legi a pregătit destinul pentru mine, viitorul mi-l croiesc eu. Pentru că ceva lipsește din cartea Procesul. Omul nu ajunge la absurdul procesului lui K dintr-odată. O altă etapă precede plasa procesului lui K. Odată ajuns în proces, e greu să scapi. Dar până acolo, oamenii rămân responsabili să fie vigilenți. Să nu ajungă la proces. Nazismul a fost anunțat cu trâmbițe cu mult #kafka;#procesul #carteirc;nrădăcineze la putere. Nenorocirile care ne așteaptă de cele mai multe ori nu sunt spontane. Avem timp.
#kafka #procesul #carte
Dariusici a terminat Naruto. 72 de numere. Eu nu căutam neapărat o nouă serie manga, ci să mă apuc de ceva ce mi-ar permite discuții noi și de interes cu copiii mei. Când l-am întrebat pe Dariusici dacă-mi poate recomanda o serie îmi era un pic teamă că va zice Naruto. Știam deja că este o colecție mare. Așa ne golim noi conturile. Naruto nefiind prima serie lungă, deși s-ar putea să fie cea mai lungă și completă pe care o avem noi. Răspunsul a fost Naruto. Și chiar dacă nu căutam neapărat, am început-o. Că doar nu-mi întreb copiii degeaba. Și-am terminat primul număr. Are ce-i trebuie. Aventură, mister, provocări față de un erou în devenire. Are și-un pic de sexualitate, moment în care mi-am spus că ar fi fost încă o serie pe care trebuia s-o validez înainte și n-am făcut-o. Nimic grav în sine. Ci mai degrabă ciudat, absurd. De exemplu, Naruto avea o tehnică să se transforme într-o femeie super-sexy. Iar asta deconcentra adeversarul, dacă nu cumva leșina pe loc. Așa cum copiii nu se pot uita la scene cu pupat în filme, de închid ochii sau se ascund, așa și adversarii cădeau pe spate și se dădeau bătuți când Naruto invoca tehnica. Toată chestiunea sexualității se rezumă la asta, fără detalii obscene, inocent.
I-am spus lui Dariusici că voi citi o carte pe săptămână. Cam lung. Mă văd cu greu să mă întind pe doi ani de zile. În primul rând, pentru că subiectul nu va mai fi de interes atât de mare pentru Dariusici. În al doilea rând, eu nu sunt părintele în urmă sau care să renunțe. Ce-ar mai învăța de la mine dacă singur mă opresc atât de ușor?! Voi găsi cum să-mi dozez efortul pe măsură ce trece timpul. Până una-alta, povestea-mi place și nu simt că pierd timpul. Asta-i cel mai important. V#tatăprofesionisț#mangat#narutopiii despre Naruto, ninja și cultura japoneză. Așa cum s-a mai întâmplat la celelalte serii pe care le-am terminat.
#tatăprofesionist #manga #naruto
Cartea pe care am citit-o astăzi pe drum. Rezistență 2050. De vacanță. N-aș spune că o recomand. Am luat-o vacanța trecută când am ajuns la Geneva. Am luat-o pentru că am văzut-o pe Aurélie Jean ca autoare, coautoare. Aurélie este o persoană aproape de anturajul meu, membră tech.rocks, comunitatea de CTO din Franța. N-am interacționat cu ea direct până acum, dar i-am citit cărțile. Mi-am spus că dacă voi avea ocazia, să știu măcar ce a făcut, ce a scris.
Pe o scară de la un la cinci, i-aș da cărții un doi. Cartea este începută dintr-un unghi interesant. Dar se termină pripit. Finalul alunecă din prea repede în și mai repede. Sunt multe clișee transumaniste. Lipsește profunzimea. Se putea dezvolta foarte mult. De parcă nu era totul înghesuit, mai apar și extratereștrii pe drum. Cartea educativă 《de cealaltă parte a mașinii》,tot de Aurélie, mi-a plăcut însă. I-am înțeles scopul, mesajul, ba chiar i-am găsit și locul în ierarhia recomandărilor mele. Rezistență 2050, fiind și un roma#citita#cartep#vacanț #weekend la care nu cred că mă voi întoarce.
#citit #carte #vacanță #weekend
Ca mai toată Franța, Strasbourg nu duce lipsă de magazine cu cărți, cu benzi desenate sau manga. Plimbându-ne prin centrul orașului am dat de un magazin doar cu manga. Niciun picior de benzi desenate sau altceva. Doar manga. Doar cu benzi desenate am mai văzut. Destul de multe chiar. Magazinul a fost o premieră pentru mine. O experiență de recomandat.
Copiii și-au ales ce-au vrut. Primele trei numere din That Time I Got Reincarnated as a Slime, Primele trei numere din Kaiju și următoarele 6 numere din Naruto (suntem aproape de finalul colecției) au fost alegerile lor. Eu mi-am luat primele șase numere din The Man who killed Nobunaga, prima mea carte dedicată lui Nobunaga și / sau Mitsuhide. Erau sute de alte colecții, dar cum voiam oricum să-mi iau ceva despre ei, iată că mi-am luat până la urmă un început de serie manga. Hazardul și-a spus cuvântul. Și nu orice serie sau romanțare pe subiect. Autorul integrează ultimele noutăți istorice și promite să schimbe mitul pe car#vacanța#strasbourg.#istorien#Franțasbourg #istorie #Franța
Lecții despre Strasbourg, planuri de vacanță. Localizare și perioada dinaintea romanilor.
La confluența râurilor Bruche, Ill și Rin, primele triburi de pescari și vânători s-au stabilit pe cele mai stabile insule, protejate de zonele mlăștinoase. Primele urme de civilizație ne duc înapoi în timp până în jurul anului 4500 î.Hr. Cu toate acestea, proto-celții din cultura Hallstatt sunt primii care se stabilesc durabil, în jurul anului 1300 î.Hr., și rămân până la sosirea romanilor în anul 58 î.Hr.
Despre mărturiile arheologice datate la -4500 din regiunea Strasbourg, chatgpt:
《În regiunea Strasbourg, există dovezi arheologice care atestă prezența umană datând din perioada neolitică, adică aproximativ 4500 î.Hr. Descoperirile includ instrumente de piatră, obiecte ceramice și urme ale așezărilor umane.
Un exemplu notabil este situl arheologic Alsace-Ehnwihr, care a dezvăluit dovezi ale unei comunități agricole din perioada neolitică. Acest sit a produs o serie de artefacte, inclusiv unelte de piatră și ceramică.
În plus, în apropierea orașului Strasbourg, în situl arheologic de la Rosheim, au fost descoperite urme ale unei așezări din perioada neolitică. Aici, arheologii au găsit structuri de locuințe, precum și obiecte personale, unelte și ceramică.
Aceste descoperiri sunt importante pentru că ne ajută să înțelegem modul în care oamenii trăiau în această regiune cu mii de ani în urmă, precum și modul în care societățile lor s-au dezvoltat și au evoluat în timp》
Despre cultura Hallstatt, chatgpt:
《Cultura Hallstatt este denumirea dată unei etape importante în epoca fierului în Europa Centrală și de Vest, numită după situl de tip Hallstatt din Austria. Această perioadă a durat aproximativ între 800 și 500 î.Hr. și este notabilă pentru dezvoltarea semnificativă a tehnologiei metalurgiei fierului, precum și pentru realizările sale în artă și arhitectură.
Cultura Hallstatt este adesea împărțită în două faze: Hallstatt A și B (târzie epocă a bronzului și începutul epocii fierului), când predomină depozitele de morminte cu înhumare, și Hallstatt C și D (mijlocul și sfârșitul epocii fierului), când predomină depozitele de morminte cu incinerare.
Această cultură este adesea asociată cu celții timpurii, deși legăturile exacte între cultura Hallstatt și celți sunt încă subiect de dezbatere. În orice caz, cultura Hallstatt a avut o influență semnificativă asupra evoluției ulterioare a celților și a Europei în general.
Cultura Hallstatt este cunoscută pentru ceramica sa decorată, pentru obiectele din fier și bronz, și pentru mormintele sale bogat dotate, care uneori conțin căruțe întregi. Aceste morminte indică existența unei societăți stratificate, cu elite puternice.》
Conform wikipedia, despre orașul modern:
《Orașul este construit pe râul Ill și de-a lungul malului stâng al Rinului. Ill este coloana vertebrală a orașului, conectându-se cu Rinul prin vechi ramificații acum canalizate (canalul de legătură și diferite bazine portuare). Mai mulți afluenți traversează diferitele cartiere ale orașului: Bruche și canalul Bruche în Montagne Verte și în Koenigshoffen, Aar în Contades și Wacken, Krimmeri și Ziegelwasser (vechi ramificații ale Rinului) în Meinau, Neuhof și Neudorf, canalul Marne-Rin în partea de nord. Astfel, Strasbourg este format din mai multe insule, inclusiv elipsa insulară a centrului istoric, insula Sainte-Hélène în cartierul Contades, insula aux Épis și insula Rohrschollen în cartierul Port du Rhin.
Orașul este de asemenea situat pe una dintre cele mai mari rezerve de apă potabilă din Europa (aproximativ 35 km3). Densitatea mare a hidrografiei, combinată cu aflorimentul apei freatice renane, face ca sectorul să fie foarte sensibil la inundații. De aceea, majoritatea extinderilor urbane ale orașului și ale aglomerării au fost realizate prin intermediul unor remblaiuri importante (în special pentru construcția cartierului german), însoțite de umplerea sau canalizarea multor ramificații de apă, reducând astfel suprafețele de expansiune și creșterea vitezei și debitului apelor în caz de inundație.
Strasbourg se confruntă astăzi cu un risc semnificativ de inundații în anumite cartiere (Montagne Verte în sud-vest și La Robertsau în nord), care influențează proiectele de extindere urbană și de densificare a locuințelor.》
Înainte de brexit magazinul meu de cărți preferat era bookdepository. Apoi au început să mă încurce cu taxe de vamă. Câtedoată taxa era cât costul cărții. Voi continua să-mi iau majoritatea cărților de pe Amazon, singurul site de unde pot găsi aproape orice titlu. Ironic, Book Deposita#cărționliazonului.
#cărți #cărționline
Scurtă istorieAcum 100 de ani se năștea Ion Popescu-Gopo. O mini expoziție dedicată la Muzeul Jucăriilor îi prezintă opera în domeniul filmului, animației, benzilor desenate și caricaturii.
Multe cărți, reviste, cărți poștale, obiecte promoționale și afișe originale din perioada 1947-1986 prezintă o mică parte din realizările celui care care a obţinut prestigiosul premiu „Palme d'Or“ cu scurtmetrajul „Scurtă istorie“, în anul 1957.
Sunt complet cucerit! Prima carte din seria Războiul lui Joker m-a captivat. Trebuie să îmi comand imediat următoarele volume. Mă întreb cum va reuși Batman să scape din situația disperată. Nu îmi amintesc să-l fi văzut vreodată într-un moment atât de dificil - cu toate planurile eșuate și făr#benzidesenatec#comicsi#DCn#batmanr#Joker
#benzidesenate #comics #DC #batman #joker
Citeam dintr-un roman. Întins pe canapea, cu veranda deschisă și cu vântul care adia ușor la picioarele mele. Privirea periferică-mi semnala apariția unei zone de culoare. Dincolo de cartea mea era Dariusici în fotoliu. Își întinsese picioarele până pe un taburet. Eu nu-l vedeam de propria carte. Stătea cuminte și citea până când s-a ridicat dintr-odată.
Îmi las cartea mai jos să-l văd mai bine. Zâmbește. Ținea în mână o revistă Deadpool. Ultimul număr din revistă era un episod Cable - New Mutants.
-Tati! Eu știu care este noul meu X-Men favorit. Este Doop.
Câteva dintre abilitățille lui Doop (sursa wikipedia):
《Abilitățile lui Doop prezentate în benzile desenate până acum includ putere și rezistență superumane, zbor, regenerare, maleabilitate fizică, o abilitate vag definită de a manipula timpul și/sau spațiul și abilitatea de a replica obiecte fizice prin mijloace necunoscute. În problema "fără cuvinte" a X-Force, el a aspirat accidental întreaga echipă în corpul sau sau mintea sa printr-un coșmar. El a intrat în el însuși, și i-a salvat pe colegii săi din propriile lor minți subconștiente. Când au fost readuși în realitate, niciunul în afară de Doop nu a fost conștient de ce s-a întâmplat, și doar o fracțiune de secundă trecuse de fapt
Doop folosește gura ca spațiu de stocare pentru echipamentul său de fotografiere, printre alte obiecte; nu se știe dacă aceste obiecte sunt pur și simplu stocate în interiorul corpului său fizic sau sunt transportate efectiv într-o altă dimensiune, similară cu cea în care au fost transportați colegii săi.
În povestea "Lacuna" din X-Force, abilitatea Lacunaei de a opri timpul nu-l afectează pe Doop. Oricare ar fi controlul său asupra timpului sau spațiului, pare că nu este suficient de puternic pentru ca echipa să-l folosească pentru teleportarea grupului; s-au bazat mai întâi pe U-Go Girl și apoi pe Venus Dee Milo pentru călătorii la distanță.
În povestea "X-Statix vs. Avengers" din X-Statix, creierul lui Doop a fost îndepărtat din corpul său și obligat să proiecteze raze de energie către colegii săi de echipă (o putere pe care nu o demonstrase niciodată înainte sau după aceea). Creierul a fost distrus accidental în bucăți de Thor, dar al doilea creier (din partea din spate a corpului său) a fost instalat temporar în capul său până când creierul original a putut fi reasamblat, deși s-a afirmat că acest al doilea creier îl va menține în viață doar pentru o perioadă scurtă de timp. Mai târziu, când Thor l-a lovit pe Doop cu ciocanul său, Mjolnir, Doop a absorbit ciocanul în corpul său și a tras Mjolnir și o serie de ciocane duplicate din gura sa spre Thor.》
Nu-i de mirare că îi place de Doop. Cu puterile astea a început să-mi placă și mie de el.
#marvel #citit #familie #xmen #Doop #benzidesenate #comics
Doop e cool tare. 😎
Am găsit și numărul doi. Și știu că voi aștepta și continuarea. Am căutat și câteva informații despre romanele lui Victor Dixen. Par destul de populare. Dar nu cred că le voi citi. Îmi vor fi suficiente benzile desenate. Mă văd greu să citesc un roman despre un show televizat în care căștigătorii se vor împerechea la final. Indiferent de poveste, suspans, sau de calitatea personajelor, aș sări peste așa cum sar peste nevoia de televizor de foarte mulți ani.
Ca bandă desenată se trece destul de repede de clișee. Apar elemente noi care să mă surprindă. Calitatea grafică este foarte bună. Finalul neașteptat. Recomand.
Despre calitatea grafică tocmai spuneam că e foarte bună. Dar și aici e ceva clișeu. Cred că stilul a fost ales special. Cu multă rozăleală și fețe de Barby. Accept pentru că așa cred că trebuie să fie. Să se potrivească cu tema.
Îmi mai place dosarul de la final. Ca interviul autorului din primul număr sau descrierea personajelor cu schițele desenelor din cel de-al doilea volum.
De divertisment și curiozitate am decis să continui seria. Nu este o serie pentru care m-aș lupta față de Elfi, față de Reginele de sânge și multe altele. Adică dacă aș citi-o la bibliotecă m-aș bucura. Nu caut s-o și am. Acum am recitit și primul număr pentru că uitasem din detalii. Cum apare una pe an, probabil că voi fi nevoit să revin și să recitesc. Dar spre deosebire de celelalte, presupunând că seria se va termina, n-o voi reciti cap coadă așa cum#benzidesenatel#phobos, alea mai alese.
#benzidesenate #phobos
Testând ChatGPT când citeam în căutarea timpului pierdut - de Marcel Proust.
I-am pus mai mult de douăzeci de întrebări lui ChatGPT despre roman. De la Eulalie însă, răspunsurile încep să devină ciudate. De parcă chatgpt se grăbește să-mi răspundă. Răspuns după răspuns, parcă uita ceva important. Tehnologia este acolo să ne asiste, nu să ia decizii în locul nostru. Pentru moment.
Cine este francoise?
ChatGPT
Françoise este un personaj din "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust. Ea este menajera și bucătăreasa familiei naratorului și joacă un rol important în viața de zi cu zi a acestuia. Deși nu este un personaj principal, Françoise este un personaj semnificativ în roman, întrucât oferă o perspectivă asupra vieții domestice și a relațiilor dintre diferitele clase sociale.
Françoise este o prezență constantă și loială în casa naratorului, fiind implicată în numeroase aspecte ale vieții sale, de la pregătirea mesei până la îngrijirea sănătății acestuia. Ea este reprezentativă pentru clasa muncitoare și, prin interacțiunile sale cu personajele principale, Proust explorează ierarhiile sociale, loialitatea și compasiunea umană. Françoise poate fi, de asemenea, văzută ca un personaj care ilustrează tradițiile și valorile vechi ale societății franceze în contrast cu lumea modernă și în schimbare.

Când citesc pasaje cu Françoise, la ce să fiu atent?
ChatGPT
Când citești pasaje cu Françoise în "În căutarea timpului pierdut", iată câteva aspecte la care să fii atent pentru a avea o înțelegere mai profundă a personajului și a contribuției sale la roman:
Relațiile dintre clasele sociale: Françoise reprezintă clasa muncitoare în roman, iar interacțiunile ei cu personajele din clasele superioare dezvăluie diferențele sociale și ierarhiile din societatea franceză a epocii. Fii atent la modul în care Proust explorează aceste relații și cum Françoise se raportează la personajele din alte clase sociale.
Valorile tradiționale: Françoise reprezintă un fel de legătură cu tradițiile și valorile vechi ale societății franceze. Observă modul în care Proust folosește personajul Françoise pentru a ilustra aceste tradiții și pentru a contrasta lumea în care ea trăiește cu cea a personajelor mai moderne sau înstărite.
Loialitatea și compasiunea: Françoise este un personaj loial și devotat familiei naratorului. Fii atent la modul în care Proust descrie compasiunea și loialitatea ei, dar și la momentele în care Françoise poate fi strictă sau neîndurătoare. Aceasta arată complexitatea personajului și natura umană în general.
Viața domestică: Pasajele cu Françoise oferă o privire detaliată asupra vieții domestice și a obiceiurilor zilnice ale familiei naratorului. Observă detaliile despre rutina zilnică, munca și responsabilitățile Françoise, deoarece acestea oferă o înțelegere a modului în care viața de zi cu zi era organizată și trăită în epoca respectivă.
Descrierea personajului: Proust acordă multă atenție descrierii fizice și psihologice a personajelor sale, inclusiv Françoise. Observă modul în care Proust o descrie și cum aceste detalii contribuie la construirea unui portret complex și realist al personajului.
Rolul Françoise în povestea naratorului: Fii atent la modul în care Françoise influențează și se implică în viața naratorului. De la pregătirea mesei până la îngrijirea sănătății naratorului, Françoise joacă un rol important în viața acestuia și în experiențele sale.
În general, când citești pasaje cu Françoise, este important să te concentrezi pe rolul ei în roman și să observi modul în care ea ajută la dezvoltarea temelor și ideilor principale ale operei, precum și la construirea lumii și a atmosferei din "În căutarea timpului pierdut".

Cine e Eulalie?
ChatGPT
Eulalie este un personaj secundar din "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust. Ea este o rudă a naratorului și prietenă cu tantișorul acestuia. Eulalie este o femeie bătrână, retrasă și foarte credincioasă. Ea apare în câteva scene din roman, în special în pasaje legate de biserica și de slujbele religioase.
Deși nu este un personaj central, Eulalie contribuie la dezvoltarea atmosferei și a portretului societății din Combray, localitatea fictivă în care se petrece o parte din acțiunea romanului. Eulalie este un exemplu al personajelor secundare care populează universul lui Proust și care, împreună, creează o imagine detaliată și nuanțată a vieții în Franța de la începutul secolului al XX-lea.

E mătușa naratorului?
ChatGPT
Îmi cer scuze pentru confuzia creată în răspunsul anterior. Eulalie nu este o rudă a naratorului, ci o prietenă apropiată a tantișorului naratorului. Ea este o bătrână pioasă și retrasă care apare în câteva scene din roman, în special în pasaje legate de biserica și de slujbele religioase. Rolul său în roman este acela de a contribui la dezvoltarea atmosferei și a portretului societății din Combray, localitatea fictivă în care se petrece o parte din acțiunea romanului.

Cine e mătușa naratorului?
ChatGPT
Mătușa naratorului, adesea numită "tantișorul" în romanul "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust, este o figură importantă în viața naratorului și în roman. Numele ei exact nu este menționat în carte, dar ea este o prezență constantă și iubită în viața naratorului.
Tantișorul naratorului trăiește în Combray și naratorul își petrece mult timp cu ea în copilărie. Ea este o femeie retrasă, cu o sănătate fragilă, dar care are o mare afecțiune pentru nepotul său, naratorul. Unul dintre momentele cele mai iconice și memorabile ale romanului implică tantișorul naratorului și o madeleine înmuiată în ceai, care declanșează o avalanșă de amintiri și introspecție pentru narator, deschizând drumul pentru narațiunea întregului roman.
Mătușa naratorului este un personaj important în "În căutarea timpului pierdut" deoarece este o figură stabilă și iubită în viața naratorului și contribuie la dezvoltarea temelor centrale ale romanului, precum memoria, timpul și dragostea.

Și Leonie cine e?
ChatGPT
Îmi cer scuze pentru neclaritatea răspunsurilor anterioare. Leonie este, de fapt, numele tantișorului naratorului din "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust. Mătușa Leonie este o figură importantă în viața naratorului și în roman.
Mătușa Leonie trăiește în Combray și naratorul își petrece mult timp cu ea în copilărie. Ea este o femeie retrasă, cu o sănătate fragilă, dar care are o mare afecțiune pentru nepotul său, naratorul. Unul dintre momentele cele mai iconice și memorabile ale romanului implică mătușa Leonie și o madeleine înmuiată în ceai, care declanșează o avalanșă de amintiri și introspecție pentru narator, deschizând drumul pentru narațiunea întregului roman.
Mătușa Leonie este un personaj important în "În căutarea timpului pierdut" deoarece este o figură stabilă și iubită în viața naratorului și contribuie la dezvoltarea temelor centrale ale romanului, precum memoria, timpul și dragostea.

Nu cumva sunt două mătuși?
ChatGPT
Da, ai dreptate. În "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust, naratorul are de fapt două mătuși care joacă un rol important în viața lui: mătușa Leonie și mătușa Céline. Ambele locuiesc în Combray și ambele contribuie la atmosfera și narațiunea romanului.
Mătușa Leonie este cea mai cunoscută și adesea menționată în contextul scenei cu madeleine înmuiată în ceai, care declanșează o avalanșă de amintiri și introspecție pentru narator. Ea este o femeie retrasă, cu o sănătate fragilă, dar care are o mare afecțiune pentru nepotul său, naratorul.
Mătușa Céline este sora mamei naratorului și trăiește de asemenea în Combray. Ea este o prezență discretă în roman și în viața naratorului, dar, la fel ca mătușa Leonie, contribuie la dezvoltarea temelor și a atmosferei romanului.
Ambele mătuși ale naratorului oferă o perspectivă asupra lumii din Combray și a diferitelor personaje și relații care alcătuiesc această lume. Ele contribuie, de asemenea, la dezvoltarea temelor centrale ale romanului, precum memoria, timpul și dragostea.
#proust #chatgpt
Relaxare, istorie, tancuri. Al doilea război mondial.
Din banda desenată de mai jos am aflat de două muzee. Unul în Franța, Muzeul Blindatelor de la Saumur. Altul în Belgia, Muzeul Războiulul de la Bastogne. Ambele moderne și, după pozele de pe internet, de vizitat. Abia aștept să le povestesc copiilor și să ne găsim noi vacanțe la care să lipim ca obiectice noile muzee.
Banda desenată《les ardennes》face parte dintr-o colecție nouă numită 《marile bătălii cu tancuri》. Noi mai avem două colecții pescuite de la alte edituri, tot doar despre bătălii cu tancuri. Iar despre al doilea război mondial nici nu le mai număr deja.
Bătălia este însemnată din mai multe puncte de vedere. Reprezintă ultimul atac de anvergură din partea naziștilor. Un atac cu trupe fără experiență, americanii găsind și soldați de zece ani din grupul tinerilor hitlerieni, un atac cu puține șanse să schimbe soarta războiului, un atac descurajat de comandamentul nazist, și un atac cu soldații SS. Atacul este important simbolic, îndeosebi pentru moralul naziștilor, pentru că se dorea o repetiție a primului succes care a dus la capitularea Franței. Un atac cu foarte multe 《dacă》 la mijloc. Adică prea puțin conectat la realitatea terenului. Nu era prima dată cănd Hitler paria, dar a fost ultima dată cu o miză atât de mare.
În imaginile de mai jos aveți coperta cărții și două poze cu imagini de la finalul cărții, după banda desenată. O hartă, harta bătăliei, cu inima luptelor la Bastogne. Urmează apoi o fotografie folosită de propaganda nazistă în care este arătat un grup de SS după scurta victorie din 18 decembrie 1944.
Ca de fiecare dată, urmează să le povestesc și copiilor. Se vor bucura și ei de ea în următoarele săptămâni. &#istorier#benzidesenate să-mi vină și următoarele numere.
#istorie #benzidesenate
Allobrogii, celții dintre Rhône și Isère, Galia Narbonensis
Citesc despre Allobrogi. Nu puteam pleca din Geneva și fără câteva cărți de istorie. Sunt acum la momentele de dinaintea migrației helveților celtici care va culmina cu cucerirea Galiei de către romani. Allobrogii nu erau mulțumiți sub dominația romană. Dar vocea lor a fost greu auzită la Roma. Tocmai am trecut printr-un exemplu de diplomație inutilă din partea lor de pe vremea conflictului dintre Cicero și Catilina. Unii s-au răzvrătit, dar majoritatea nu s-au amestecat. Aristrocații îl sustineau pe Cezar. După episodul scurt de revolte, allobrogii le-au fost în general fideli romanilor, după cum atestă și pasajul următor din al doilea război punic
《În mijlocul secolului al II-lea î.Hr., istoricul grec Polybe menționează pentru prima dată Allobrogii, în timpul povestirii despre trecerea Alpilor de către Hannibal în anul 218 î.Hr. Allobrogii din câmpie l-au ajutat pe Hannibal în timp ce cei din munți au încercat în zadar să-i blocheze calea[12]. După ce a trecut Pirineii pentru a ajunge în Italia prin Galia, Hannibal "a traversat Ronul la o distanță de patru zile de mers în sus față de vărsarea sa în Marea Mediterană. Apoi a urcat malul stâng al râului și a ajuns în a patra zi într-o regiune numită Île datorită poziției sale și asemănătoare ca mărime și formă cu delta Nilului, deoarece cele două râuri, Ronul și Isère, curgând de-a lungul fiecărei părți, îi dau o formă ascuțită la confluența lor. Locuitorii acestei regiuni erau atunci împărțiți între doi frați. Hannibal a susținut pe cel mai mare dintre ei, care a furnizat cu generozitate provizii armatei cartagineze și le-a distribuit soldaților arme noi, precum și îmbrăcăminte și încălțăminte pentru a-i pregăti să treacă munții. În cele din urmă, și acesta a fost cel mai mare serviciu al său, el a format cu trupele sale coada armatei cartagineze, care se temea să fie atacată în timpul trecerii sale pe teritoriul galilor numiți Allobrogi; și a asigurat astfel marșul lor până la intrarea în Alpi. Hannibal, după ce a mers de-a lungul râului timp de zece zile și a parcurs o distanță de aproximativ 800 de stadii [13], a început să urce Alpii. Atât timp cât a călătorit pe câmpie, diferiții conducători ai Allobrogilor, temându-se de cavaleria sa și de barbarii care-l însoțeau, s-au ținut la distanță; dar când aceștia l-au părăsit și armata cartagineză a intrat în treceri dificile, aceiași conducători, adunați în număr mare, s-au poziționat pe drumul pe care trebuia să treacă Hannibal și au încercat să-i blocheze calea. Obligat să lupte cu ei, Hannibal a învins în cele din urmă; cea mai mare parte a Allobrogilor a fost distrusă, iar restul a fugit în dezordine la casele lor[14]".》
Sursa: Tradus în română cu chatgpt din articolul wikipedia din comentarii
Strict legat de episodul de mai sus, mi s-a părut interesant să aflu că erau două grupuri de allobrogi. Unii de câmpie, alții de munți. În timp ce cei din munți i-au fost ostili lui Hannibal, cei de câmpie l-au ajutat.
Am căutat să înțeleg mai multe și despre dispariția lor, dar nu am găsit mare lucru. Se pare că ultima dată au fost menționați de izvoarele istorice prin secolul IV. Allobrogii fiind celti, ca helveții și restul popoarelor galice, au fost asimilați celorlalte popoare. O formă de etnogeneză.
#istorie #allobrogi #romani #celți
Manga și călătoriile.
Se vede deja că sunt doi și că au gusturi ușor diferite. Într-un final, ambii le citesc pe toate, dar ordinea priorităților la cumpărături este diferită. Fiecare preferând să-și cumpere din seria pe care o citește atunci. În imaginile de mai jos găsiți cărțile manga pe care le-am cumpărat în ultima vacanță. Ele se adaugă la Picsou sau la revistele cu lego despre care am scris ieri. Și la ele se vor mai adăuga alte postări zilele următoare. Cărțile, lego și călătoriile sunt subiecte foarte serioase pentru noi. Și niște instrumente deosebit de importante în conexiunea noastră ca părinți cu ei. Pe marginea lor se strâng atâtea detalii că este imposibil să te plictisești. Atâta complexitate că ajungem deseori să construim răspunsuri împreună, surprinzându-ne întrebările și pe noi.
Până acum trei ani de zile aveam cel mult patruzeci de manga în bibliotecă. Pentru cineva obișnuit cu stilul îi va fi evident că este un număr prea mic ca să ascundă vreo pasiune. Și nici măcar nu aveam manga-manga. Aveam o serie drăguță cu pisicuța Chi despre care am scris și pe blog sau cărți educative în stil manga(Napoleon manga, Pilotul sacrificat manga, etc.). Am recuperat bine de atunci și ne-am obișnuit cu toții cu stilul. Și eu am citit câteva serii ca OnePunchMan, Demon Slayer sau Doctor Stone și pot să spun că mi-au plăcut mult.
În vacanța din Elveția am avut mai multe opriri prin magazine de cărți. Cele de mai jos sunt luate din librării de la Geneva și Lausanne:
- trei cărți Naruto. Ultimul număr care ne lipsea, numărul 41, și două romane din universul Naruto (deci nu sunt manga, le voi prelua și în postarea despre romane).
- două numere HunterXHunter, 4 și 5. O colecție nouă pentru noi.
- primul număr dintr-o serie nouă Demons Slayer: School Days. Înțeleg că n-are nicio treabă cu ce mi-a plăcut mie. Mai degrabă o parodie pe aceeași temă.
- două numere dintr-o altă încercare nouă: Takopi, numerele unu și doi.
- un număr special din MyHeroAcademia, animecomics (nici pe ăsta n-ar trebui să-l număr manga)
- ultimul număr MyHeroAcademia, numărul 35
- numărul 19 din Jujutsu Kaisen
- numărul 24 din Doctor Stone
- numărul 9, ultimul din Solo Leveling (la fel, nici ăsta nu e manga, e o serie coreeană)
După cum reiese din lista de mai sus, nu prea filtrez. Ce le place, le iau. Există limita de buget. Dar la noi cărțile au prioritatea cea mai mare. Și sunt recunoscător să lucră#mangaro#copiit#tatăprofesionisrmită cumpăratul de cărți pentru noi sau copii fără să ne îngrijorăm de ziua de mâine.
#manga #cărți #copii #tatăprofesionist
Lego și călătoriile
Nu-i mai interesează toate revistele în mod egal. Revistele lego sunt preferate mai degrabă de Dariusici. Călătorind prin Europa, în special când o facem cu trenul, mă topesc nu alta când se apucă el să și le desfacă, să le citească, și să se joace câteva ore cu omuleții. Câteodată mai aduce și o punguliță cu lego de-acasă să completeze mai bine scenele în condiții de drum. Ordinea priorităților în materie de reviste lego pare să fie: Marvel și Starwars pe primul loc, apoi Ninjago, City și Minecraft.
Laolaltă, revistele sunt scumpe. Dar rezonabil comparativ cu orice le-am putea cumpăra noi ca jucării din magazine. Spuneam în postarea precedentă, ca în multe altele, că prioritățile noastre sunt cărți, lego și călătorii. În cazul de față, revistele lego au și un rol de călătorii la superlativ. Totul într-un singur cadru. Reviste cu alte jucării, sau jucăriile în principal, nu-și au locul.
Legat de jucării, am descoperit ceva interesant. Bugetul de călătorie. Copiii au fiecare cardul lor de la Revolut. Noi le punem banii acolo. E vorba despre sume mici. Dacă vor să-și cumpere ceva, gen o jucărie, o pot face. Pot să-și consume și din ce au strâns până atunci. Dar dacă nu o fac, banii le rămân lor. De cele mai multe ori, nu-și cheltuie banii. Preferă să-și întârzie plăcerea în speranța unei cumpărături gândite, râvnite, cu caracter mai puțin spontan și de care să se bucure mai mult. Singurul moment în care am văzut că și-au cheltuit din banii strânși, după#legom#revister#tatăprofesionisa#călătorp#vacanțgo.#lego să fie constrânși s-o facă doar pe lego. S-a întâmplat la legoland Billund.
#lego #reviste #tatăprofesionist #călătorii #vacanță
#lego
Picsou (sau Scrooge McDuc, depinde de țară) împreună cu Journalul lui Mickey sau alte cu personaje din aceeași familie reprezintă singura categorie de cărți/reviste capabile să detroneze colecția de benzi desenate marvel. La noi în casă Marvel se întinde pe aproape două biblioteci de model ikea billy. Picsou își domină abia prima bibliotecă. Dar conduce detașat de următoarele colecții.
Indiferent unde am fost în ultimii ani, le-am luat cărți Picsou. Nu conta că eram cu sau fără copii. Germania, Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Franța,...n-a contat. Am strâns deja o colecție impresionantă. În imaginile de mai jos sunt numerele cumpărate în vacanța de acum, în Elveția. Și voi continua să le iau atât timp cât le vor citi cu plăcere. Câtedoată le mai iau și special de pe internet în germană sau engleză să-i expun la limbi pe care nu le vorbesc în mod curent.
Cred că nu exagerez spunând că Picsou a avut ponderea cea mai mare în dezvoltarea competențelor lor lingvistice. Exemplul cel mai frecvent este colecția de la Mammut Comics care continuă să fie pentru copii un efort de citit bine investit.
Corneluș făcuse la un moment dat așa o pasiune că studiase istoria lor. Până și biografia creatorilor o stăpânea destul de bine. Cu explicații despre diferențele de stiluri, despre evoluția ilustrațiilor printre epoci, ș.a.m.d. Așa am aflat că au existat reviste și în România. Reviste care n-au ajuns niciodată pe mâna mea când aveam vârsta să mă pot bucura de ele.
Picsou este și printre puținele benzi desenate cu care n-am căutat să mă țin la curent, să știu ce se mai întâmplă, să port discuții cu copiii. Cred că s-a întâmplat doar de vreo trei ori să ne adunăm și să citim împreună. Copiilor le plăcea mult. Și mie la fel. Cred că ultima dată a fost înainte de covid. Motivul principal este că avem deja suficiente cărți de citit, iar tema de citit la culcare sau împreună când avem și alte ocazii face parte de obicei dintr-un plan mai mare pe care-l gestionez eu ca părinte. Mă las influențat de copii, dar cărțile le aleg eu. Pe foarte repede înainte, aveam și am altele în plan. Al doilea motiv ține de faptul că le plac prea mult. Eu căutam să le asigur o diversitate de subiecte suficient de mare. Nu mai avea sens la culcare când ei stăteau foarte des cu ele în mână. Este în continuare o prioritate pentru mine să-i hrănesc cu teme diverse, cărți de toate speciile și în toate formatele (nu doar benzi desenate).
Pe scurt, astea sunt doar benzile desenate Picsou strănse în vacanța asta. Voi reveni și cu restul cărților sau revistelor în curând. Am spus de mai multe ori că noi avem câteva axe de care ne ținem c#tatăprofesionisa#vacanța#benzidesenateorba să le luăm noi ceva copiilor prioritățile noastre sunt cărțile, lego și călătoriile. Acum că tocmai ne-am întors din ultima vacanță voi reveni cu ceea ce am strâns și ținut cu noi într-o săptămână.
Va urma...
#tatăprofesionist #vacanță #benzidesenate
În gaLausanne, Capitale Olympiquempique , când făceam tradiționalul magazin de presă de dinainte de drum, o revistă se uita la mine și-mi spunea că nu știu să scriu. Că a venit momentul să mă mai inspir și eu. I-am spus, la ce bun?! Am chatgpt. E tot ce voi avea nevoie când voi trece, dacă voi trece, la nivelul următor. Ia-mă așa, mi-a zis revista. Că am și eu un articol despre utilitatea chatgpt. Și înclinând încet spre urechea mea, dacă vrei să știi, și eu am fost scrisă cu ajutorul chatgpt. Și-au trăitc #scrisa#chatgpt bătrâneți
#gară #revistă #scris #chatgpt
La légende des nuées écarlates.
Obiectivul de azi a fost să experimentăm timpul la bibliotecă. Am ajuns la Bibliothèque cantonale et universitaire - Lausanne . Mai erau câteva. Una părea și mai faină și mai mare. Dar asta ne-a fost prima în cale. Am explorat mai multe secțiuni și într-un final ne-am instalat într-o cameră parcă rezervată nouă. Într-un colț cu benzi desenate și manga. Vreo zece metri pătrați doar pentru noi. Am stat un pic mai mult de două ore. Eu am citit Layla și apoi cartea din imagini. Revin cu o altă postare despre ce au făcut cei mici sau despre bibliotecă.
Grafica, vedeți și voi în imagini, este specială, de-o calitate cu care m-au obișnuit puțini autori. O carte despre samurai, cu legendele lor, cu codul de onoare, cu violență, cu obsesii și demență, cu mister, cu tot ce-i trebuie unei benzi desenate bune pentru adulți. Mi-a plăcut foarte mult.
Multe asemănări putem găsi între orașele românești și cele de pe aici. Probabil că unul din semnele că am crescut și nou la fel de mult va fi experiența din biblioteci. Accesibile tuturor. Nu ne-a cerut nimeni nimic. Nici acte, nici cine suntem, nici de unde venim. E multă lume. Al doilea semn probabil că va fi prezen#benzidesenates#vacanț icirc;n magazinele cu cărți și în biblioteci.
#benzidesenate #vacanță #bibliotecă
Aer, soare, apă... Sănătate!
Imagine dintr-o carte cu afișele crucii roșii cumpărată la Muzeul Crucii Roșii și Semilunii Roșii din Geneva. Printre mai multe capitole se află și 《vrem să trăim sănătoși》, unde am găsit și afișul românesc realizat de P. Hazarie &ici#afiș9#CruceaRoși#CruceaRoșie
O istorie a ceasurilor. Muzeul Patek Philippe. Geneva.
Pentru consumatorii de istorie aflați în vizită la Geneva, muzeul Patek Philippe este de neratat. Muzeul nu reia întreaga istorie a ceasului, pornind de la clepsidre sau ceasuri cu apă. Firul muzeului este introdus succint cu secolul XIII și începe pe bune de la 1500 încolo.
Muzeul Patek Philippe este cu siguranță unul din muzeele pe care l-am apreciat cel mai mult. Nu doar în vizita asta, ci în general. A fost ceva nou, ceva altfel, și de-o calitate a exponatelor cu mult peste măsura așteptărilor mele. Din păcate, n-am avut voie să facem poze. Tot ce-am putut lua cu mine a fost această carte. Erau două cărți în aceeași serie. Dar pe mine nu ceasurile de la 1900 mă interesează. Mai mult mi-a plăcut istoria 1500-1900, emergența ceasului de precizie, cuprinsul acestui volum.
Prima inovație despre care se vorbește este trecerea de la sisteme de greutăți care să alimenteze ceasul la sisteme pe arcuri. Este ceea ce a permis reducerea dimensiunii până la apariția ceasurilor de mână. Se presupune că de aici s-a deslănțuit o cascadă de evoluții creative cum ar fi „fusee” (termen căruia nu i-am găsit traducerea), dispozitiv care se aseamănă sistemului de pinioane de la bicicletă (fără separare între discuri, o spirală continuă pe un con) ceea ce a condus la ceasuri care pierdeau cel mult un minut pe zi.
Cine vorbește despre tehnologie vorbește automat și despre structurile sociale. Nu încetez să spun asta la birou și în webinarii. M-a surprins totuși să se facă referiri la diviziunea muncii atât de devreme. „La fabrique genevoise”, o altă noțiune complet nouă pentru mine. Sigur voi studia mai departe ca să-i înțeleg influențele asupra Taylorismul apărut două secole mai târziu.
Am mai învățat și de primele ateliere de ceasuri de mână din lume. Anul 1500. Atelierul lui Peter Henlein. Sursele par să ducă la Nuremberg în Germania. Oraș pe care nu l-am vizitat niciodată. Mai adaug un posibil obiectiv pe listă dacă ajungem vreodată. Au progresat apoi în întreaga Europă. În special în Franța și Italia. Un exemplu notabil este atelierul lui Jacques de la Garde, meșterul ceasornicar care îl servea pe Henric al II-lea al Franței la 1550.
Multe mi-au plăcut la muzeu, și nu voi putea să le reiau aici din păcate. Mai menționez rolul hazardului în istoria ceasului. Războaiele religioase din Franța creează valuri de emigranți pricepuți. Persecuțiile și migrațiile au persistat de-a lungul secolului al 16-lea până la liniștea temporară venită cu edictul de la Nante. La 1601, legile somptuoare venite în urma reformei lui Calvin au dus la transformarea bijutierilor în meșteșugari de ceasuri. Genevei îi era imposibil să absorbe atâta producție. Aveau nevoie de noi piețe de desfacere. De unde și relațiile cu Imperiul Otoman. Se pare că tatăl lui Jean-Jacques Rousseau se număra și el printre colonii meșteșugari de ceasuri instalați la Constantinopol. Concurența franceză nu s-a lăsat mai prejos. Ba chiar una dintre cele mai importante inovații artistice, pictatul pe email, apare în regiunea Loarei, la Blois, în Franța, la 1630. Unul dintre atelierele cele mai cunoscute i-au aparținut lui Jean Toutin (1578-1644). Se spune că mulți genovezi mergeau să învețe de la el. Fiecare casă de aristocrat râvnea după ceasurile astea. Și vine revocarea Edictului de la Nante de către Ludovic al XIV-lea care-i alungă din nou pe francezii pricepuți în întreaga lume. Acesta este considerat adevăratul motiv care a adus pictura email în Geneva. Și tot așa, frânturile de istorie se înlănțuie una după alta.
Muzeul începe cu biblioteca. Nu mi-am imaginat că pot exista atâtea cărți despre ceasuri în lume, darămite laolaltă. Dar de ce mă mai miră? Așa cum am văzut o librărire imensă cu cărți de actualitate doar despre vinuri la Beaune în Franța, de ce nu ar fi și biblioteci despre ceasuri?! Însă n-am putut pune mâna pe ele. Și nici n-am fost inspirat să-mi notez nume de autori. Îmi aduc aminte titluri care conțineau cuvântul „automata” în germană, franceză, engleză sau italiană. Erau multe cărți vechi și-mi imaginam că seamnă foarte mult cu biblioteca mea (mai mică) cu cărți în tehnologia informației. Ah... Ce-aș fi deschis câteva! Acolo. Pe loc. Acasă nu mă văd făcând o pasiune sau să mă specializez în ceasuri. Mai mult voiam să miros o carte de specialitate veche. Să-i văd structura, desenele și ce teme tratau la diferite vremuri așa cum am făcut-o pe multe alte teme.
Nu sunt pasionat de ceasuri. Nu știam nici măcar cât costă. Nu mă vedeam cumpărându-mi vreodată unul. Mă întrebam dacă încă se mai vând. După cum spunea Sir Ken Robinson într-una dintre prelegerile sale despre educație, din perspectiva fiicei: ceasul are o singură funcție, cine poartă așa ceva?Am plecat cu sentimentul că m-aș fi instalat câteva săptămâni în muzeu să studiez mai mult. Să deslușesc misterele ceasului. Să mai învăț despre trecutul minunatelor artefacte, dovezile creativității și evoluției umane.
Știu că este ceva temporar. Că sunt atâtea minuni create de mâinile oamenilor. Dar parcă niciodată n-am văzut o colecție încărcată de atâtea lecții și povești accesibile ușor vizitatorului. Povești cu ceasuri de regi și regine, sau alte personalități. Povești întinse pe șase secole de istorie. O colecție ascunsă. Nici poze n-aveam voie să fac. O colecți#ceasuri-#istorieo#muzeus#genevaimez valoarea sau numărul total de obiecte.
Îmi rămâne cartea. Tocmai am citit-o din scoarță în scoarță. Impropriu zis citit. Mă uit la imagini. Citesc descrierile. Încerc să îmi aduc aminte ce am văzut. Caut pe internet ceea ce nu înțeleg. Fac conexiuni noi. Mă simt bine. Așa cum ar trebui să se simtă omul deconectat de birou, profitând de vacanță și sperând că se va întoarce într-un loc bun.
#ceasuri #istorie #muzeu #geneva
O zi bună pentru The Olympic Museum - Le Musée OlympiquympLausanne, Capitale Olympiqueympique