S-au scris multe despre rolul tatălui în familie și nu știu dacă aș putea adăuga prea multe. Poate că diferența cea mai notabilă între mine astăzi și același eu înainte să am copii constă în convingerile mele despre viață, educație și performanță. Mi-a fost greu să accept că purcelușii mei greșesc și că vor greși și de acum încolo, iar eu, ca tată, tot ce trebuie să fac este să-i înțeleg, să fiu iubitor și răbdător și să fiu un sprijin pentru copii în alegerile lor făcute în siguranță. În același timp, am știut mereu că educația este mult prea importantă ca s-o las complet pe mâna altcuiva și că nimic sau nimeni nu va înlocui părinții în acest proces, dar nu mă așteptam la o transformare atât de importantă și din partea mea, transformare despre care am mai vorbit și în articolul Gânduri despre curtarea copiilor.
Acum două săptămâni eram cu toții în mașină și nu mai știu în ce context spun cu voce tare că nu este ușor să fii părinte. Iar Corneluș din spate: dar să știi că nici copil nu este ușor! Perfect de acord cu el. Câte a mai pătimit cu noi?! De la el, sau cu el, am tras cele mai importante învățăminte ca părinte și om, și încă simt că mai avem multe de învățat împreună. Și-am să reiau mai jos doar câteva lecții care m-au ajutat să devin mai bun, atât la muncă, cât și acasă:
- sunt înconjurat de ființe perfect funcționale, altfel spus, ar trebui să văd în oamenii din jurul meu ceea ce pot face și nu invers;
- progresul oamenilor poate veni asigurându-le mai întâi protecția și fiind un suporter activ în descoperirile lor;
- problemele mele se oglindesc în manifestările celor din jurul meu;
- majoritatea oamenilor, inclusiv eu, pornește de foarte departe atunci când vine vorba de gestionarea propriilor emoții, darămite să-i învețe pe alții să și le gestioneze pe ale lor.
Însă nu toată existența mea ca părinte a însemnat schimbare sau învățare. De fapt, majoritatea timpului petrecut alături de cei mici a fost caracterizat mai degrabă prin distracție și voie bună decât orice altceva. Și-mi aduc aminte cum cineva a crezut că sunt un profesionist plătit văzându-mă la joacă cu copiii. Presupunerea m-a bucurat foarte tare cu toate că mă mirase un pic. Nu simt că fac efort când mă joc cu copiii. Ba chiar am senzația că sunt făcut pentru asta. Din contră, nu cred că poate fi ceva mai plăcut decât să fii călărit de purceluși?!
Singurul aspect legat de joacă, care mi-a mai dat câteodată bătăi de cap, a fost să găsesc jocuri care să se potrivească atât lui Corneluș, cât și lui Dariusici(diferență de trei ani și șapte luni):
Cu purcelușul la tigaie
Unul dintre noi este prins și ceilalți îl prepară, ciorbiță de obicei. De exemplu, Corneluș este în oală (întins pe pat sau pe covor), Dariusici îmi aduce ingredientele, iar eu le amestec. Și poate suna ciudat, dar ne jucăm și treizeci de minute în continuu. Aceasta este o metodă excelentă de a-l scoate pe Dariusici din starea de morocănici.
Haide la mine în brațe
Este un alt joc în care râdem de ne prăpădim. Într-un moment în care niciunul dintre ei nu are nevoie mare de mângâiere, fac pe posomorâtul și-i chem la mine în brațe, moment în care sunt așezat lângă pat. Când vine un purceluș la mine în brațe, îl arunc pe pat și-i spun: Corneluș! mi-ai spus că vii la mine în brațe :(. Și atunci începe distracția. Amândoi tot încearcă să se pună în brațele mele până nu le mai pot ridica. Prima dată am avut febră musculară câteva zile după ce ne-am jucat…
Schimbul de rol
Corneluș este tati, tati este Corneluș, Dariusici este mami și mami este Dariusici. Nebunie curată. Mai ales când trebuie tati să mă învețe ceva, în special despre un comportament neplăcut.
Lupta
Un joc clasic și ușor de pregătit. Iei o poziție de luptător, o pernă în mâna dreaptă, faci o declarație de război și…atac! Totuși, mi se pare interesant că de fiecare dată începem luptându-ne între noi, iar apoi devenim prieteni și ne apărăm de niște dușmani imaginari.
Patul nebun
Iau o pernă și încerc să mă așez pe pat. Eu nu văd purcelușul care stă chiar acolo unde vreau eu să mă așez, iar patul nu mă lasă împingându-mă cu picioarele înapoi.
Exemplele de mai sus sunt doar confirmarea altor două lecții importante învățate după ce am devenit tată:
- frumusețea, liniștea și bucuria se găsesc în aspectele mărunte din viața noastră, eu fiind obișnuit să gândesc și să mă comport complex.
- părinții n-ar trebui doar să se preocupe cu ce s-ar face copiii lor fără ei. Întrebarea mi se pare oarecum egocentrică. Astăzi, nu uit să mă întreb ce m-aș face eu fără copiii mei.
Și câte și mai câte n-am învățat alături de cei mici… Poate că acesta și este rolul copiilor în familie…
Simon Sinek spunea pe pagina lui de Facebook că dacă eram suficient de buni la orice, n-am mai avea nevoie de ceilalți.
Gânduri despre mine ca tată, despre schimbare și învățare și nu în ultimul rând despre joacă și despre rolul copilului în familie.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2444 ori