Cu speranța ca cititorul să nu aibă deja idei preconcepute despre exemplul în jurul căruia am dezvoltat argumentul, am ales un caz american, mai puțin cunoscut pentru noi, cel al Virginiei de Vest și industria extractivă de cărbune. Sursa o găsiți aici.
1. Problema este nonșalanța politică
Deși exemplul din acest articol vine din Statele Unite, populismul nu este doar provocarea lor. Iar pe cât de mult îmi place campionul american, pe atât de șocat sunt de nonșalanța cu care-și poate trata cetățenii. Problema aici nu este capitalismul sau socialismul. Ci minciuna, lobbyul, lipsa de transparență și de răspundere față de oameni. Acesta-i terenul propice populismului. Acesta-i oportunitatea conspiraționiștilor.
De-asta au votat 68.5% în Virginia de Vest cu Trump. Da! Trump care le-a promis job-uri în minele de cărbune (vedeți de la minutul 03:00 cum își sărbătorește victoria).
Dacă numărul de joburi în 1950 era la 120.000 iar producția de cărbune la 140.000 de tone, în 2017 numărul de joburi era de 40.000 iar producția la 100.000 de tone din cauza automatizării(minutul 05:00).
Ce s-a întâmplat după alegeri? Așa cum era de așteptat. Numărul de joburi nu crește.
Minerul din Virginia de Vest privește cu amar cum energia regenerabilă aduce job-uri noi și diverse în multe alte regiuni ale lumii, doar în Virginia de Vest nu. Mai știe și că joburile în minele de cărbune nu se mai întorc, nici dacă dispare energia regenerabilă. Cine-ar avea curajul să le vorbească cinstit și transparent despre ce-ar trebui făcut?!
Nu-i așa că vă sună cunoscut când vă gândiți la cum au fost tratate problemele din sectoarele industriei românești de după comunism? Câtă suferință! Ne aflam într-o democrație socialistă, îndepărtată ca doctrină de modelul american. Cu toate astea, problemele sunt aceleași: minciuna, nonșalanța, lipsa de transparență…
2. Problema este „extrema”, nu ce fel de extremă, de dreapta sau de stânga…
Când am scris parabola flautului, eram conștient că până și eu sunt în dezacord cu extrema unei astfel de implementări. O extremă în care dreptul la proprietate să fie amenințat. De fapt, orice extremă este rea. Iar noțiunile de dreapta sau de stânga sunt învechite. De-asta am și propus într-un alt articol modelul de mai jos:
Mie-mi sună extraordinar ca legislativul să se poată muta pe cele două axe (cea verticală: axa chestiunilor sociale și cea orizontală: axa chestiunilor sociale) în așa fel încât să poată acționa așa cum o cere contextul. Putem avea principii, înclinații, preferințe…dar să le urmăm orbește este doar o dovadă de ignoranță și/sau egoismul.
După cum indică și schema de mai sus, preferințele mele se încadrează în frontierele liniei punctate cu albastru. Puteți citi mai multe aici.
În lipsa noilor politicieni și a noilor partide politice, populiștii de dreapta, care falimentau de zeci de ani, au șanse reale astăzi să câștige urnele. Până la urmă, nu putem învinui electoratul că votează cu singurii care nu i-au condus până acum, ceilalți eșuând lamentabil. Însă grupările populiste sunt pline cu paraziții care s-au hrănit din sistem și până acum. Marine Le Pen a intrat în politică de la 18 ani. Ironic, este membră în Parlamentul European pe care-l blamează cu atâta ardoare din 2009, de mai bine de zece ani. Nigel Farage a ajuns prima dată în Parlamentul European în 1999. Donald Trump a devenit membru al Partidului Republican încă din 1987 și-a trecut prin toate opțiunile posibile până s-a întors iar la republicani în 2009. Matteo Salvini a intrat în politică din 1990 și este membru al Parlamentului European din 2004. Astea-s doar câteva din florile populismului de dreapta. Minciuna, nebunia, naționalismul exacerbat, discriminarea, neînchipuitul, senzația… toate le sunt permise doar ca să ajungă la frâiele țării. La o primă trecere în revistă, nu-s personalități atât de noi, nu?
Și populiștii de stânga? Toată lumea vrea schimbare fără să plătească mai mult (mai multe taxe). Nimeni nu mai vrea pierderi! Și mai există și o nouă convingere că ajutoarele sociale sunt noul marxism (asociat cu comunismul sovietic pe care nu și-l mai dorește nimeni). Dap! Nimeni nu mai vrea în comunismul sovietic. Șansele să-i mai vedem câștigători la următoarele alegeri sunt relativ scăzute.
3. Problema automatizării
Revenind la Virginia de Vest. Bolnavi, fără asigurări medicale și fără pensie, cetățenii se simt abandonați de stat, abandonați de companii…
Pe de altă parte, acesta-i și extrema liberalismului american spre care nu suntem obligați să ne îndreptăm. Și n-am să spun că mineritul în altă parte este într-o formă mai bună. Extracția cărbunelui pentru energie va fi în curând de domeniul trecutului. Cetățenii nu trebuie să trăiască iluzia unei probleme temporare. Vom automatiza din ce în ce mai mult. Iar joburile vor fi doar mai complexe. Nu mai luăm omul de pe câmp să-l facem miner. Pentru că nu va mai fi nevoie. Iar din mineri nu-i facem programatori. Nici din vânzători nu facem. Nici din șoferi.
Și știu că tehnologia vine și cu oportunități, dar sunt foarte sceptic că cetățeanul de rând va beneficia la rându-i de ele. Așa cum a rămas calul fără muncă în urma industrializării, așa va rămâne și omul fără job. Cel puțin oamenii care nu se adaptează și nu se specializează continuu. Cunoașteți pe cineva?!
4. Problema iluziei politice
De bine, de rău, tehnologia a fost mereu acolo ca să automatizeze sau să augmenteze. Niciun program politic sau alianță de țări nu poate opri progresul tehnologic. Să lași cetățenii să creadă că lucrurile stau altfel…asta-i problema adevărată…Din punctul meu de vedere, este mai gravă decât falsele promisiuni din campaniile electorale.
Cetățeanul are nevoie să creadă în aparatul de stat și-n oamenii de la conducere. Iar statul are nevoie de cetățeni loiali, care să creadă în sistem. Răspunderea politică trebuie neapărat revizuită. Bineînțeles că nu mă refer doar la americani. Mesajul ăsta este la fel de important și pentru noi ca pentru toate celelalte țări.
5. Problema educației behavioriste
Peste tot auzim aceleași convingeri:
- dacă meriți ai.
- dacă muncești ai.
Dar noi nu ne naștem cu aceste convingeri. Ele ne sunt inoculate (și false, vedeți mai jos).
Ieri l-am întrebat pe mezinul familiei, Dariusici, 6 anișori, cine să primească flautul? Și mi-a spus: Ana, pentru că ar cânta cel mai frumos. Sau Radu, pentru că nu are nimic. Nici măcar nu s-a legat de faptul că Elena l-a creat. Să fie ăsta un caz izolat și toți ceilalți copii să răspundă altfel?! Nu știu. Încercați și voi. Eu cred că pur și simplu nu ne naștem meritocrați. Așa suntem educați.
Și de câte ori nu am văzut părinți încercând să medieze conflictul dintre cei doi copii luând de la unul și compensând celuilalt, pentru că așa era mai corect. Singurul prag peste care trebuie să trecem este să facem același lucru și cu anonimul fără să risipim resursele.
6. Problema lipsei educației financiare
Nu doar că meritocrația ne este inoculată, dar mai este și falsă. Dacă deja ai, vei avea și mai mult. Asta-i regula. La care tindem să adăugăm o nouă regulă: cine abia are, va avea și mai puțin.
Iar ca să merg direct la subiect, întrebați-vă pe voi dacă știți cine și în ce condiții creează banul. Răspundeți ușor? Ca să vedeți de unde pornim. Păi…și mai avem ipocrizia să predicăm că cine muncește face bani atât timp cât nu putem răspunde ușor la cine creează banii? de ce? și supus căror reguli?
Dacă este ceva la care ar trebui să ne pricepem cu toții în 2019, acel lucru este lumea financiară.
7. Problema performanței din perspectiva pur economică
Cât de neoameni am ajuns să fim să credem că indicatorii care-ar trebui să ghideze guvernele nu sunt indicatorii bunăstării oamenilor, ci creșterea economică?!
Iluzia creșterii economice
Cele două sunt legate, dar nu se confundă. Este normal ca la un moment dat orice economie să decoleze. Iranul are creștere economică. Rusia, Arabia Saudită. Chiar și Coreea de Nord. Dar asta nu înseamnă că mi-ar plăcea să trăiesc acolo. Și-asta pentru că bunăstarea cetățenilor este cu mult sub standardele mele de societate modernă. Chiar și SUA sunt la limită din punctul ăsta de vedere.
Creșterea economică nu este totul
Economia Iranului este dublă față de cea a României. A Turciei de patru ori mai mare. A Rusiei de șapte ori mai mare. Nu mi-aș muta copiii și viitorul în niciuna din țările astea. Nu înseamnă că aș exclude o aventură de câțiva ani, dar când vorbesc de familie, viitor, viitorul copiilor mei, decizia mea e clară și se bazează în primul rând de cum definim bunăstarea omului de rând. Cum își tratează țara toți cetățenii, în special minoritățile de orice fel este un indicator pentru mine. Adaug cu ușurință drepturile femeilor, drepturile copiilor, măsurile educaționale, sprijinul față de cei neintegrați, atitudinea față de alte religii, integrarea imigranților, reconversia vocațională, sprijinul pentru nevoiași, etc. De-asta iubesc UE (în special cea fără precedent comunist) și din ce în ce mai mult Noua Zeelandă.
Piața liberă nu face educație. Omul de rând are nevoie de ajutor să se adapteze în astfel de chestiuni. Soluția de durată este în a-ți educa cetățenii să știe să depisteze șarlatanii cu programe politice de formă și să se poată adapta oportunităților momentului. Deci, educație!
Populismul de azi este eșecul educației. Investiția în educație este singura soluție!
Problemele listate mai sus nu pot fi adresate imediat (în doi ani, de exemplu). Ele țin de pregătirea unei noi generații. Iar lista putea să fie cu mult mai mare, însă am exclus acele chestiuni pe care le putem corecta deja (dacă suntem suficient de determinați).
Să înțelegem că bunăstarea cetățeanului nu este doar subiectul economiei, este o chestiune de educație. De exemplu, (1) psihologia (ca să nu zic inteligență emoțională) predată devreme în școli ar pune fundația unei noi generații de adulți pregătiți să treacă mai ușor peste nedreptățile și provocările vieții. Psihologia nu ne-ar ajuta doar să prevenim mai bine depresia, ci și să înțelegem:
- că opțiunile lumii sunt cu mult mai colorate,
- că nu există doar bun sau rău ci un întreg curcubeu de poziții,
- ne-ar proteja de supra-generalizările manipulatoare cu care ne lăsăm încântați în campanii (imigranții sunt teroriști),
- și ne-ar dezvolta abilitățile meta-cognitive (să gândim despre propria gândire, să creăm perspective noi ajutătoare, raționale).
Iar dacă tot produsul intern brut ne ghidează politicienii, (2) să introducem educația financiară în școală. N-ar trebui să mai existe adulți care:
- să nu înțeleagă cum funcționează moneda și circuitul banului în economie.
(3) Să descurajăm behaviorismul, la fel. Sunt de acord că schimbarea convingerilor profesorilor și a părinților ține și de determinare și inovație politică. Însă, niciun progres nu poate fi făcut fără educație. Ar trebui să ne alegem valorile pe care vrem să le transmitem viitorilor adulți. Iar eu prefer să le spunem:
- Învață să creezi!
- sau Învață cum lucrează lumea asta ca să investești la rându-ți!
- și Lasă-i pe ceilalți sau pe roboți să muncească pentru tine.
Iluzia politică se tratează cu:
- intoleranță la fakenews și politicieni marionetă
- și dezvoltarea unui simț suplimentar de detectarea nonșalanței politice.
Abilități dezvoltate prin (4) stimularea spiritului critic specific studiilor științelor umane. Am și o idee care ne-ar ajuta să facem primul pas. Ce părere aveți să nu mai premiem memorarea comentariilor și să le cerem elevilor să critice singuri operele studiate în școală? Că tare ne-ar prinde bine cetățeni capabili să depisteze imediat manipulările grosolane (de genul antivaccinării). Predarea istoriei și a geografiei mi se pare și ea de bun augur. Dar nu oricum. Nu prin instructaj de la profesor spre elev. Nu în clasă. Ci prin (5) exerciții de documentare făcute de elevi, tabere și cât mai multe excursii. Cu cât mai mult se plimbă elevul în lume (și în afara României), cu atât înregistrăm un mai mult succes pe această axă. Abia așa vom înțelege că românul nu este superior celorlalți, ci doar încă un neam dintr-un buchet de popoare, la fel de frumoase și de încântătoare.
Problema competitivității în lumea automatizării o rezolvăm prin (6) învățarea ca mod de viață. Dacă ai ieșit de pe băncile școlii și n-ai mai pus mâna pe o carte, atunci știi la ce mă refer. Nu așa trebuie să stea lucrurile! Învățarea trebuie făcută cu plăcere, constant, în doze sănătoase, și cât mai aproape de utilitate, lucrând…Ar trebui să fie excepțional ca un elev bun să meargă la facultate. Doar cei care se îndreaptă spre cercetare (în speranța că și facultățile vor fi dotate în consecință). Când a terminat liceul, să știe la ce se pricepe cel mai bine. Să fie autodidact și capabil să-și găsească singur noi surse valide din care să învețe.
Concluzie
Problemele de azi sunt consecința educației de ieri. Soluția pe termen lung este investiția în educație. Deși sună tot socialist, pentru educație aș face credit. Educația este investiția de care avem nevoie. Un credit pentru:
- psihologia (ca să nu zic inteligență emoțională) predată devreme în școli;
- descurajarea convingerilor behavioriste;
- stimularea spiritului critic specific studiilor științelor umane;
- introducerea educației financiare în școală;
- exerciții de documentare făcute de elevi, tabere și cât mai multe excursii (și în străinătate);
- învățarea ca mod de viață;
Populismul de azi este eșecul educației. Investiția în educație este singura soluție!
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 3309 ori