Dacă v-aș spune că lumea e plină de proști, nu știu câți m-ar contrazice. Ar fi prea ușor. De-asta am scris un articol despre cei care li se opun proștilor: antiproștii.
Definiția antiprostului
Dacă prostului îi atribuim însușiri ca: fără judecată, naivitate sau limitat în gândire, antiprostul dă dovadă de tact și gândire profundă, greu poate fi dus cu zăhărelul și pricepe – nu neapărat repede, pentru că nu este un geniu, dar pricepe.
Personalitatea antiprostului
Antiprostul înțelege și-și respectă tradiția, cultura și trecutul. Nu pentru că se simte amenințat fără acestea. Și-a dat seama că n-are niciun sens să se supere pe greșelile strămoșilor și că este pierdere de timp să viseze la cum ar fi fost viața dacă se năștea în altă țară sau cu alte tradiții.
Judecata profundă îi permite să anticipeze. Primește semnale din colectiv, dar nu reacționează impulsiv, imediat sau disperat. Ci răspunde calculat, chiar și atunci când greșește. Exact! Antiprostul nu-i perfect. Nu-i nici introvertit, nici extrovertit. Este adesea prietenos și asertiv, dar nu neapărat energic și vorbăreț. Poate fi și retras sau tăcut. Cu vârsta, preferă să se manifeste rezervat. Nu-i garantat să fie generos sau protector. Nu în sensul care ne răsună nouă în minte când auzim cuvintele astea.
Antiprostul în societate
Antiprostul crede în cooperare. Nu vede cum altfel ar putea realiza oamenii obiective de anvergură. Nu este rece sau suspicios. Ci conștiincios, pragmatic și de încredere.
De cele mai multe ori, antiprostul nu conduce. Sau cel puțin, nu direct. Găsim antiproști în toate straturile societății. Rareori sunt ei cei care trasează traiectorii și obiective. Însă în prezența lor, lucrurile se întâmplă.
Dacă ar fi să rogi șeful unui antiprost să-l caracterizeze, cel mai probabil ți-ar răspunde stabil și reflexiv. Cei mai norocoși dintre ei ar adăuga creativ sau inovativ.
Antiprostul și conștiința neamului
Am spus mai sus că-și respectă tradiția, cultura și trecutul. Pentru că acestea sunt cheile decodării societății. Antiprostul știe că trebuie să cunoască ca să înțeleagă. Trebuie să accepte ca să se facă acceptat. Și indiferent ce nu-i place în societate, abia după ce a fost acceptat are parte de încrederea celorlalți pentru a optimiza câtuși de puțin. Antiprostul nu crede în revoluții. Pentru că n-au existat revoluții fără să urmeze decenii de chin.
Antiprostul înțelege că societatea evoluează când convingerile și regulile noi iau locul celor vechi. Oamenii au crezut în sclavie sau că femeile n-ar trebui să voteze. Antiprostul nu regretă progresul. Când trebuie, în funcție de context, poate acționa fără remușcări, atât conservator, cât și progresist. Însă de fiecare dată consistent, netrecând dintr-o extremă în alta. De-asta de cele mai multe ori antiprostrul a avut puterea de a se lepăda de dogmă favorizând noile idealuri.
Antiprostul este anticleric în spirit pentru că nimic nu-l mai poate păcăli să creadă în smerenia lor. Ceea ce nu-l restrânge la ateu sau la creștin. Antiproștii sunt de tot felul de religii și răspândiți în toată lumea.
Antiprostul este un patriot moderat…conștient că problemele cu care se confruntă umanitatea sunt globale și că succesul unei țări poate însemna dezastrul alteia. Crede într-o formă nedefinită încă de guvernare și de cooperare cu celelalte țări ca să-și asigure continuitatea neamului.
Antiprostul și doctrina politică.
De cele mai multe ori, antiprostul se prezintă ca fiind apolitic. Dar știm că nu este așa. La fel ca pentru anticlerici, îi este jenă să recunoască public că a votat cu răul cel mai mic. În momentele de sinceritate recunoaște că nici nu va fi vreodată altfel, pentru că antiproștii nu sunt lideri și se amestecă prea rar în dezbaterile publice. Este și-o veste bună. De îndată ce noi figuri carismatice și cu viziune apar pe scena politică, antiproștii sunt ochi și urechi, gata să-i susțină, pentru că votează!
Antiprostul român nu negociază dacă e bine să fii român așa cum nici rusul, americanul sau francezul n-ar trebui s-o facă. Și nici nu se umflă în pene că nu știu ce origini îl fac pe el superior celorlalți. Antiprostul își acceptă originile, nu este nici superior, nici inferior altora. Este cel mai probabil diferit, egal în drepturi și libertăți, inegal în plan economic.
Cel puțin România nu va scăpa nevătămată unei noi crize financiare, vreunui dezastru ecologic sau efectelor unui nou război mondial. Urmând gândurile de mai sus, antiprostul român este pro-European, deși nu exclude alte alianțe. Iar așa cum Uniunea Europeană poate fi ameliorată, la fel și democrația. Așa cum nicio revoluție nu a adus prosperitate cetățeanului de rând, așa nici democrația n-ar trebui înlocuită cu o alternativă radicală, ci evoluată.
Antiprostul și moartea
Independent de contextul inițial, antiprostul moare rareori sărac. De fapt, din punct de vedere economic, indiferent de bazele pe care le moștenește, antiprostul se automodelează să optimizeze, să obțină mereu un pic mai mult. De ce un pic? Pentru că antiprostul nu-și asumă riscuri mari și nu joacă la jocurile de noroc. În plan social, antiprostul stimează și consolidează familia. Astfel, rareori moare singur.
Antiprostul și viciile
Antiprostul e la fel ca toți oamenii. Îi place să bea și să mănânce. Pe măsură ce crește, își dă seama mai bine când și cum să-și dozeze distracțiile și pentru că-și respectă familia și colectivul împreună cu vârsta își stabilește reguli care să-i protejeze pe cei din jur. Paradoxal, până învață, emană suferință celor apropiați în primul rând.
Antiprostul încearcă, dar nu devine dependent, pentru că este integrat și apreciat de societate, poziție pe care o va privilegia în primul rând.
Antiprostul și prostul
Spre deosebire de materie și antimaterie, prostul și antiprostul se pot întâlni fără să se autodistrugă. Nu prea se cunosc unii cu alții și rareori dacă se văd pentru a doua oară. Fiind vorba despre două minorități, proștii și antiproștii abia se văd printre Ceilalți.
Proștii, Antiproștii și Ceilalți
Pe lângă proști și antiproști există Ceilalți. Acea majoritate pestriță care se luptă într-un fel sau altul pentru ca convingerilor lor să iasă câștigătoare. Ceilalți au nevoie permanentă de proști și de antiproști. Proștii îi fac să se simtă superiori iar antiproștii le catalizează reacțiile, rămânând rezervați și calculați. De-asta, forța, viziunea și deciziile colective nu sunt urmarea influenței proștilor sau a antiproștilor.
Ca să înțelegi mai bine diferențele, Spre deosebire de antiproști, ceilalți acoperă spectre întregi de personalități:
- de la tradiționaliști la cei care resping radical valorile
- de la implicați la ignoranți
- de la conspiraționiști la îndoctrinați
- …
Ceilalți, antiproștii și proștii sunt mai degrabă complementari și rareori se calcă în talpă.
Geneza antiproștilor
Nimeni nu se naște antiprost. Devii antiprost. Câteodată e vorba de noroc. Câteodată de determinare. De cele mai multe ori, de mediul în care trăim.
Realitatea antiprostiei este strâns corelată cu doctrina educațională, statele fiind incapabile să pregătească (încă) părinți de antiproști determinați prin parentaj.
Obstacolele în calea antiprostiei
- Cel mai mare obstacol în calea antiprostiei este convingerea că nu poți deveni antiprost. Că ar fi o chestiune determinată genetic sau că n-ai ceea ce-ți trebuie. Este adevărat că e mai greu spre imposibil să treci de la prost la antiprost, dar este foarte probabil să poți să treci de la Ceilalți la antiprost.
- Al doilea obstacol constă în învinovățirea sistemului sau a celorlalți pentru că nu suntem antiproști. Este adevărat că părinții noștri au contribuit în sistem, un sistem care nu le-a dat copiilor educația necesară supraviețuirii în acest deceniu. Primul pas spre antiprostie este să accepți că NU MAI CONTEAZĂ! Până nu treci peste asta, antiprostia nu-i pentru tine.
- Lipsa educației umaniste. Învățăm în școli să derulăm comentariile făcute de alții fără să înțelegem sau să adăugăm noi propriul conținut. Ai putea începe chiar cu lecțiile din școală. Doar că, de data asta, încearcă să faci tu propriul comentariu. Indiferent ce va ieși, ți-ai stimulat mintea să meargă în profunzime. Iar mintea este din ce în ce mai bună la ceea ce faci. Inversa este și ea valabilă: pe măsură ce trece timpul suntem mai nepricepuți la ceea ce nu mai facem. Continuă două-trei luni și vei simți diferența. Ai putea face același lucru cu știrile pe care le citești. Ba chiar te poți arma cu o serie de întrebări la care să încerci să răspunzi regulat.
- Lipsa de pauză. Trăim sub suprastimulare permanentă. Numărul de pauze pe care le iei singur(ă) este un indicator de antiprostie. Avem nevoie de interacțiuni sociale, dar dacă suntem mereu în colectiv începem să uităm ce înseamnă să gândim singuri. Și este mult mai simplu să treacă timpul uitându-ne la televizor sau pe facebook, dar asta ne îndepărtează de la propriile gânduri. Și este foarte posibil ca răsfoindu-vă mintea în aceste pauze să dați și de câte-o mică depresie. Dacă asta se întâmplă, nu uitați să căutați ajutor de specialitate.
Primii pași spre antiprostie
Nu există un singur prim pas. Poate că preferatul meu este să te asiguri că petreci timp singur (doar cu tine). Iar atunci când ești singur: pauză, relaxare, meditare, citit, plimbat, alergat sau sport în general, scris, masaj, ascultat muzică, planificare săptămânală sau retrospectiva săptămânii.
Cuvând de încheiere
Articolul este proiecția mea despre lumea prostiei și antiprostiei. Este realizat în baza cunoașterii mele subiective, un text pseudoștiințific, așa cum obișnuiau filozofii să-și aștearnă convingerile.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 5066 ori