Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Gânduri despre monștri și pace

Obișnuiesc să discut cu ceilalți călători când merg cu trenul, iar evenimentele de la Paris îmi aduc aminte de câțiva neaoși ardeleni. Veneam de la București. Eram patru în compartiment. Citeam în timp ce ceilalți, doi domni și o doamnă, troncăneau într-una despre problema migranților: „afară cu ei!”, „n-ar trebui să-i primim”, „să le construim moschei?!”, „să ne distrugă bisericile”, etc. N-am vrut să intru în discuție, până într-un punct, când probabil și-au dat seama că-i ascultam atent, și mi-au cerut părerea. Însă ei nu aveau nevoie de o părere, ci de o confirmare a gândirii lor.

Le-am spus că dacă ar fi război pe teritoriul României, nu m-aș grăbi să lupt pentru patrie doar pentru că un politician a dat cu semnătura. Foarte probabil că mi-aș lua familia și m-aș căra într-un loc mai sigur.

Eu nu sunt omul conflictelor. Am lucrat mult cu mine însumi ca furia, răzbunarea și ura să nu mai fie modul meu implicit de răspuns. Și-am descoperit în tot acest proces că atunci când există violență, de orice fel, să adaug agresiune nu aduce mai multe beneficii decât pierderi. Setea de răzbunare a Franței în urma Primului Război Mondial a dus la cel de-a doilea. A dispărut Germania nazistă, ne-am trezit cu Uniunea Sovietică. A dispărut U.R.S.S., a fost descătușat un alt monstru. Condusă de interese îndepărtate de nevoile cetățenilor săi, S.U.A. a împărțit război. Și-a luat foloasele și-a încercat să dea bir cu fugiții doar de ochii lumii în timpul campaniilor electorale. Și ce-am făcut noi în tot acest timp? Nu am fost doar complici, dar am intrat în cârdășie cu ei. Nu spun că nu a meritat, că nu a trebuit, sau că nu a fost în interesul țării noastre, fie acesta politic sau economic. Însă ar trebui să ne asumăm consecințele pe termen lung.

François Hollande ne spune că acesta este un act de război. Pe bune?! La câteva zile după ce se anunțase trimiterea portavionului CDG pentru susținerea operațiunilor din Irak și Siria… Franța este surprinsă de atacul terorist și afirmă că SI le-a declarat război. Sunt curios, cum se așteptau francezii și lumea întreagă ca SI să riposteze?

Francezii trăiesc o mare tragedie, iar noi românii, empatizăm cu ei și plângem alături de durerea lor ca orice bun european. Nimeni nu merită să moară așa. Totuși, eu cred că toate acestea nu aveau să se întâmple dacă Irakul nu era destabilizat.

Să spunem că ai fi copilul unui fanatic SI. Francezii-ți bombardează casa și-ți omoară familia. Ar exista un scop mai important decât chemarea lui Alah de a-ți răzbuna pierderile?! Probabil, însă ceva-mi spune că pentru mulți dintre noi ar fi mai importantă dorința de răzbunare.

Din păcate, presimt că va urma ceva și mai trist. Cineva, ca de multe alte ori în astfel de situații, va profita de context și va mai trage ceva pe tarlaua sa. Acesta este momentul să tăiem din drepturile cetățenilor și să trimitem mai mulți oșteni la luptă.

Frica! Instalează frica în sufletul oamenilor și ei îți vor da mai multă putere. Așa s-a întâmplat la revoluție, așa s-a întâmplat și la 11 septembrie, și-n multe alte cazuri. Acesta este momentul să avem și noi războiul nostru sfânt. Acesta este momentul ca NATO să declare război, să începem înarmarea Europei, și să le mai arătăm și noi rușilor că putem fi agresivi. Câți dintre noi n-am face asta? Mai ales când ești înarmat cu un stilou pe vârful căruia se află destinul celorlalți oameni.

Războiul și dorința de răzbunare par să fie niște consecințe normale la ceea ce s-a întâmplat. Aceasta este chemarea la luptă. Păcat că tragedia Parisului nu devine o chemare la iertare și pace. Să avem grijă ce ne dorim, pentru că este foarte greu să controlăm ceea ce urmează să devenim.

Tragedia din Paris

 

Gânduri despre monștri și pace

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 2348 ori