Sâmbăta trecută am avut o tabără de management în agenția din Chișinău. Ne-am învârtit mult în jurul: convingere față de ordin, influență și responsabilitate față de comandă și control, teoria x și teoria y a lui Douglas McGregor, ș.a.m.d. Cândva am și scris pe blog de ce îmi displace votul în echipă. Cred că avem șanse mult mai mari atunci când toată lumea este convinsă de aceeași viziune, de obiectivele date și modul în care obiectivele vor fi atinse. Și-am făcut un exercițiu cu cei aproximativ 20 de manageri participanți la eveniment:
Ești manager. Tocmai ai hotărât ca echipa să lucreze în sprinturi de câte patru săptămâni. Imaginează-ți că te duci să-ți anunți decizia. Alege o persoană din echipă și pune-te în locul ei. Ce crezi că va simți/gândi în acel moment?
Găsiți mai jos răspunsurile colectate:
- Negare
- Neglijare
- Responsabil este șeful
- Refuză
- Rezistă
- Indiferență
Așa este. Când impunem, în cel mai bun caz obținem indiferență. Este singurul răspuns care pare neutru. Deși nu este. Indiferența este tot o piedică. Oricum, în niciun caz nu putem vorbi despre responsabilizarea oamenilor.Dacă era cineva care voia să-și facă treaba excelent, tocmai l-ai convins că nu are de ce.
Apoi am schimbat contextul: Eu sunt managerul vostru. Vin și vă rog să alegeți între sprinturi cu durata de o săptămână sau de patru săptămâni. Nu le-a plăcut contextul și i-am lăsat să voteze ce preferă: o săptămână, două, trei sau patru. După câteva minute de discuții, majoritatea a votat 3 săptămâni. I-am întrebat ce simt pe cei care au pierdut la vot și am obținut răspunsurile următoare:
- Nu-i corect
- Incompetență
- Obediență/indiferență (un participant a spus că e împăcat cu ideea, s-ar putea să funcționeze și 3 săptămâni, de ce să nu încerce?!)
Unii s-ar putea să se împace cu ideea. Acesta este varianta cea mai bună pe care o putem obține când votăm.
Mai tot ce am învățat despre modul de lucru cu oamenii s-a bazat pe autoobservare și pe dorința mea de a fi mai bun. M-am întrebat pe mine cum aș reacționa în diferite situații ipotetice și mi-am studiat regulat comportamentul. În multe cazuri, m-am documentat abia după ce am descoperit un tipar. Și-am văzut că există studii și cercetări care să susțină cele învățate. Nu este nevoie să fii un doctor în psihologie ca să-ți dezvolți inteligența emoțională. Contează doar să-ți pese. Să accepți că poți fi și tu o sursă de dificultăți la muncă sau în viața celorlalți, că cei din jurul tău nu sunt mașini, ci oameni, și să treci la fapte.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2432 ori