Cu siguranță ați auzit și voi că „e rău să fii prost, dar mai rău e să nu-ți dai seama”, însă nu mă așteptam să existe și un studiu despre asta. Și nu m-am prins imediat, pentru că atunci când citeam cartea Pragmatic Thinking & Learning, de Andy Hunt, tot ce am făcut a fost să-mi notez că n-ar fi rău să mă uit și peste:„Unskilled and Unaware of it:How Difficulties in Recognizing One’s Own Incompetence Lead to Inflated Self-Assessements”. Cam așa fac de fiecare dată. Îmi ia probabil mult mai mult timp până termin o carte, însă îmi place să arunc un ochi pe mai toate referințele.
Ieri seară am reușit să citesc atent rezultatele cercetărilor lui Justing Kruger și David Dunning, cercetare ce-și propune să valideze următoarele asumpții:
- Indivizii incompetenți, comparați cu cei competenți, vor supraestima dramatic abilitatea lor și performanța față de criterii obiective;
- Indivizii incompetenți vor suferi din cauza unor deficiențe în abilitățile metacognitive, adică vor fi mai puțin capabili să recunoască competența atunci când o văd – fie că este vorba despre competența lor sau a altora;
- Indivizii incompetenți vor fi mai puțin abili în a-și da seama de adevăratul lor nivel de performanță prin mijloacele comparației sociale;
- Incompetentul poate primi informații despre deficiențele sale, dar asta vine (paradoxal) prin a-l face mai competent, adică furnizându-i competențele metacognitive necesare în a-și da seama că a avut o performanță slabă.
Cei doi cercetători au argumentat pe îndelete că persoanele cărora le lipsesc cunoștințele, nu fac doar greșeli regretabile, însă nici nu sunt capabile să realizeze acest lucru. Paradoxal, calea spre a face indivizii incompetenți să realizeze incompetența lor este să-i faci competenți. O altă concluzie interesant a acestor experimente este supraestimarea celor foarte bine pregătiți, care tind să cadă în capcana efectului de fals consens. Adică, pentru că s-au descurcat atât de bine la test, aceștia cred că și ceilalți au obținut scoruri mai bune.
Implicațiile acestui studiu sunt destul de profunde atunci când vorbim despre estimări, urmărirea progresului, învățare, responsabilitate, principiul levierului și multe altele. Însă, analizând concluziile, eu mi-am notat următoarele întrebări:
- Într-un proces de evaluare, de exemplu, folosind testul agilității, oare n-ar fi util să întreb subiecții ce părere au despre rezultatele testului? Mă gândesc că ar putea consolida analiza.
- Atunci când nu ești prea pregătit într-un domeniu, nu cumva asta te face să te dai drept expert? Adică, aplicând una din stratagemele dialecticii eristice și identificând o breșă în fundamentele unui așa zis consultant, poți evalua dacă este novice?
- Care sunt implicațiile realizării estimărilor doar cu experți? Adică cu acele persoane care cred că și ceilalți se vor ridica la nivelul așteptărilor lor? Sau cu acele persoane care au abilitățile tehnice necesare însă se cred experți și în lucrul cu oamenii,o altă arie de expertiză, și în care nu vor fi capabili să se autoevalueze?
- Nu este acest studiu încă un motiv suficient de bun în realizarea strategiei (estimări, planificare, etc) într-un grup mai degrabă decât individual?
Gânduri despre novici și experți și implicațiile studiului: Unskilled and Unaware of it
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2670 ori