Plăcerea de a citi

Ai mei au avut și au multe cărți. Nu exagerez. Acum zece ani cred că erau vreo 4000. Numărul lor mă copleșea. Eu nu citeam. Uram cititul! La început mă simțeam prost că nu citesc. Mi se părea atât de greu. Și nu înțelegeam cum poate cineva să primească plăcere prin citit când pentru mine cărțile veneau doar cu presiunea de a citi corect și mai repede. Era o singură competență la care stăteam mai rău ca cititul. Scrisul.

Și-acum îmi aduc aminte cât de mult m-am bucurat de prima vacanță de vară. Mai greu mi-a fost când m-am întors în clasa a doua pentru că nu mai știam să citesc și să scriu. Chiar mă întrebam atunci cum reușisem să iau premiul întâi. A fost pentru ultima dată când a trebuit să-mi pun astfel de întrebări. Știu că în acel an mi s-a spus că nu rămân corigent la caligrafie pentru că nu a mai existat un asemenea caz și aveam note foarte bune la celelalte materii. Nu mai zic nimic de următorii ani.

Nefericirea de la școală

Cu siguranță am avut momente când m-am simțit umilit și-am avut perioade nefericite. Dar m-am și distrat de minune. Spre uimirea mea, neplăcerile mari erau acasă. Acolo eram certat pentru note. Aveam atât de multe teme încât ratam aproape toată duminica, ziua pe care o displăceam cel mai mult.

La școală mă distram. Știam că până și cei mai pregătiți erau nedreptățiți. Pentru ce să trag mai mult?! Mă simțeam suficient de deștept pentru că mă descurcam cu cifrele, dacă eram atent. Și recunosc că începeam deja să am coșmaruri cu mine tocilar. Am tratat foarte bine rușinea asta.

Nesimțitul perfect

Toate acestea ca în liceu să fiu de necontrolat, iar noi nu eram clasa cea mai slabă. Îmi aduc aminte de-o întoarcere acasă:

-Mamă, am o veste bună și-una rea!
-Zi-o pe-aia rea.
-Am luat 2 în teză la română.
-Și-aia bună?!
-Eu n-am pățit nimic.

Ați spune: atâta școală pentru nimic!

Dar eu eram mândru de cine devenisem. Eram nesimțitul perfect. Așa cum m-am visat dintotdeauna: să nu mă intereseze nimic, să-mi cresc reputația bătându-mi joc de ceilalți (șef la sarcasm), să mă cert cu părinții ca în casetele cu BUG Mafia, să beau și să fumez ca Paraziții…

Astăzi

Norocul a făcut să ajung în domeniul IT. A fost nevoie să citesc ca să devin bun, ulterior să mă mențin. În timp, am trecut de la cititul la calculator la cititul cărților tipărite. Îmi place cititul, dar nu găsesc în asta o virtute. Cunosc multe persoane deosebit de pricepute și care n-au mai citit o carte din liceu. Un pic ironic, parcă.

Corneluș citește

Nu-mi aduc aminte să fi făcut prea multe exerciții cu Corneluș despre citit sau litere. Ne-am mai jucat, dar niciodată cu un scop, iar în ultimii trei ani m-am abținut să nu merg către el cu chestiuni ce țin de citit sau matematică abstractă.

Exact ca-n cărțile de parentaj modern și foarte probabil ca orice copil, văzând că în jurul nostru există felurite texte (etichete, prețuri, anunțuri,cărți, ș.a.m.d.) a făcut eforturi să-și înțeleagă lumea care-l înconjoară, deci, să citească.

Știu că-și dorește să pună mâna pe câteva cărți de la mine din bibliotecă, așa cum face și Olga, dar îl las să mai clocotească un pic. De obicei nu prea are acces la noi în cameră. Cumpărasem cartea „Armate și bătălii” să mă uit eu însumi pe ea – după cum îi spuneam și Olgăi prin 2012,astăzi mă simt pregătit să merg la liceu și să profit de ceea ce se predă. Într-o discuție cu Dariusici și Corneluș despre catapulte, i-am întrebat dacă vor să vadă niște ilustrații cu astfel de mașinării. Apoi, am uitat cartea în camera de zi, iar Corneluș a luat-o și-a răsfoit-o. L-am văzut chinuindu-se cu câteva cuvinte și citind în gând. Nu i-am zis nimic. Astăzi mi-a vorbit despre cruciați și bătălia de la Hattin. Am văzut că vrea să știe mai multe și l-am întrebat dacă este interesat să căutăm niște poze sau filme pe internet. A fost fascinat. Atenția noastră s-a concentrat asupra bătăliei de la Hattin și asediul Ierusalimului.

Singurul moment mai ciudat, pentru mine, a fost la finele filmului, unde apare o scenă cu oameni morți (parcă-mi aduceam aminte că în film nu fusese dezvoltată bătălia, spre dezamăgirea mea).

Ne-am întors la carte. Am citit despre Taqu al- Din, Saladin și Guy de Lusignan, despre armuri, tehnici și mașinării de război. Am râs că îmbrăcămintea unui templier cântărea la fel de mult ca mami, sau că săbiile cavalerilor erau cât Darius de mari. Și ne-am mai adus aminte de creștinism, iudaism și islam. Iar la întrebarea: cine erau cei buni? am răspuns că niciunii.

Înainte de culcare mi-a spus că asta-i cea mai tare carte pe care o avem și m-a rugat să i-o mai las la îndemână.

Ce-am învățat eu din toate acestea?

Să nu fac sau să evit pe cât posibil:

• să-mi forțez copiii să învețe;
• să-mi penalizez sau să-mi recompensez copiii să facă ceva;

Una din cele unsprezece legi „The fifth discipline” este: „The harder you push, the harder the system pushes back”.

• să le dau feedback în loc să-i ajut pe ei să se vadă în oglindă;

Să fac sau să încurajez:

• să-i ajut să înțeleagă că oamenii în jurul nostru sunt diferiți (câteodată răi, câteodată nepregătiți sau, pur și simplu, frustrați și cu probleme): învățătoarea, bunicii, etc.;
• să-i ajut să treacă peste evenimentele neplăcute asociate cu procesul de învățare (succesul constă din cum reușesc ei să treacă peste toate acestea): umilința, competiția, stigmatizarea, etc.;
• să mă deschid eu la rândul meu cât mai multor experiențe noi;
• să le povestesc despre noile mele experiențe de învățare;
• să mă vadă jucându-mă: muncind, citind, programând;
• să mă vadă cât mai des bucurându-mă de viață și de învățare;
• să le arăt când îmi este greu să fac ceva;
• să îmbine propriile experiențe cu vasta memorie a internetului;
• să îmbrățișeze tehnologia care le va îmbogății abilitățile;
• și poate că cel mai important: să-i accept așa cum sunt și să le respect deciziile. Poate că nu vor dori să citească, sau să programeze, sau să facă ceva ce mie mi se pare astăzi foarte important pentru ei…

Cu alte cuvinte, dacă ar fi să vă dau un singur îndemn, acesta ar fi următorul:

Îngrijiți-vă pe voi și lăsați-vă copiii în pace. 
Se vor îngriji și ei pe ei înșiși, după modelul dat de voi. 
Dar să aveți grijă de voi!

Gânduri despre plăcerea de a citi și bătălia de la Hattin

Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.

---

Acest articol a fost citit de 3808 ori