Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Cât timp petrec în familie față de cât mi-am propus?

Îmi urmăresc atent timpul pe care-l petrec în familie alături de purcelușii mei dragi pentru că vreau să mă asigur că indiferent ce fac și cât de mult îmi place ceea ce fac, nu-i voi neglija niciodată. Și nu doar pentru ei, ci și pentru mine, pentru că și eu am nevoie de ei la fel de mult cum au și ei nevoie de mine. Și-am plecat de foarte departe, așa cum o spuneam și-n primul meu articol de pe blogLa toate astea adăugăm și responsabilitățile la nivel de grup ce mi-au restrâns foarte mult sâmbetele alături de familie în 2009 la doar 3, situația urmând a se redresa progresiv abia pe la finele lui 2012.

Mi-am promis mie că acel 2009 nu se va mai repeta. Și nimeni nu mi-a cerut o astfel de promisiune. Pur și simplu, așa sunt convins eu că este mai bine. Și nu doar faptul că mă simt împăcat cu mine însumi este suficient în permanența acestui echilibru, ci și cât timp stau efectiv împreună cu ei și calitatea acestor momente. Iar dacă calitatea timpului meu în familie o măsor abia de câteva săptămâni, cât timp petrecem împreună mă preocupă de la începutul anului. Și poate n-ar fi rău să menționez că mi se pare insuficient să-mi dau obiective despre familie pe care doar eu să le cunosc. Evoluția măsurătorilor poate scoate la iveală potențialul dezechilibru pe care tocmai încerc să-l asigur, iar în acest balans continuu nu pot fi doar eu. Așa mi-am agreat obiectivul cu întreaga familie.

Ieri seară, după ce am ajuns la hotel, în București fiind, mi-am revizuit indicatorul de prezență în familie. Rezultatele arată foarte promițător:

evoluția_obiectivului_-_www.cornel.fatulescu.ro

 

Acesta este un alt motiv pentru care cred că indicatorii pot fi utili în viața privată. Eu sunt mulțumit de ajustările făcute în aceste luni și de prognoza din aprilie 2015. Timpul petrecut alături de cei dragi crește, am dovada concretă a acestui fapt, și mă voi asigura în continuare să nu mă aflu la +/-5% din obiectivul setat.

viață echilibrată

Cât timp petrec în familie față de cât mi-am propus?

Cornel FătulescuDacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.

Acest articol a fost citit de 2495 ori