Au trecut cele două săptămâni de concediu. La început erau trei, dar mi-am restrâns perioada din cauza(datorită) vizitei unui client. Ca în fiecare an, am profitat de timpul petrecut alături de familia mea și-am reflectat serios la noi obiective. Vacanțele cu familia sunt ocaziile perfecte de a-mi măsura calitatea interacțiunilor cu copiii mei, și ca de fiecare dată, am găsit multe alte lucruri de îmbunătățit.
O meserie imposibilă, sau nu!
Cartea „What is a Child?: Childhood, Psychoanalysis, and Discourse”, vine cu o nouă interpretare – cel puțin pentru mine – a profesiilor imposibile definite de Freud: creșterea copilului este o misiune imposibilă. Și în revista Psychologies din decembrie 2014, în articolul „O meserie imposibilă” de Vera Șandor, psihanalist, se făcea referire la această interpretare. Până la urmă, cred că totul depinde de așteptările pe care le avem de la noi ca părinți.
La fel începe și Alfie Kohn încântătoarea sa carte, Parenting necondiționat – de la recompense și pedepse la iubire și înțelegere:
Încă dinainte de a avea copii, am știut că a fi părinte va fi atât o provocare, cât și o imensă bucurie. Dar, de fapt, habar nu aveam ce mă așteaptă!
Nu știam la ce grad de epuizare poți să ajungi uneori, cât de dezorientat te poți simți sau faptul că, de fiecare dată când te afli la capătul puterilor, trebuie cumva să-ți găsești resurse să mergi mai departe.
…
Nu realizam că exercițiile de respirație pe care mamele le învață la cursurile de pregătire pentru naștere încep să fie cu adevărat utile abia după ce copilul a venit pe lume.
Nu puteam să bănuiesc cât de ușurat aveam să mă simt la aflarea veștii că și copiii altora au aceleași probleme și se comportă similar cu ai mei. (O ușurare și mai mare a fost să realizez că și alți părinți au momente când se surprind că-și displac propriul copil, când se întreabă dacă merită să-și dea osteneala sau când le trec prin cap tot felul de gânduri.)
Concluzia este că a crește copii nu reprezintă nicidecum o sarcină pentru cei nechemați. Soția mea spune că a fi părinte este un test în care îți este evaluată capacitatea de a face față dezordinii și imprevizibilului, un test pentru care nu poți învăța înainte, iar rezultatele nu sunt întotdeauna încurajatoare. Lăsați-mă cu „ingineria aerospațială” sau „neurochirurgia”; atunci când vrem să dăm de înțeles că ceva nu e chiar atât de greu, ar trebui să spunem: „Ei, hai, doar nu-i parenting!”
Da, este dificil să fii părinte. Este însă și mai dificil să fii copil. - Alfie Kohn
O chestiune de perspectivă
Este important de precizat că textul de mai sus, copiat din introducerea cărții lui Alfie, este doar un mesaj de consolare introductiv. Autorul îndrumă ulterior cititorul în lumea educației fără pedepse și recompense prin exemple concrete și explicații pe înțelesul tuturor. Delicat, acesta vorbește despre performanța părinților întrebându-ne înainte de toate ce înseamnă „performanță”: Ce fel de persoane ne dorim să fie copiii noștri? Vrem să fie genul de oameni care acceptă lucrurile așa cum sunt, sau genul de oameni care încearcă să le îmbunătățească?
…
Dar dacă ni se pare atât de important ca ei să nu devină „victime ale ideilor altora”, trebuie să-i educăm „să pună la îndoială toate ideile, inclusiv pe ale noastre”.
În continuare este o provocare să mă dezvăț de multe din lecțiile primite și de obiceiurile nesănătoase. Deci da. Vreau ca băieții mei să treacă prin filtrul minții lor orice idee, chiar și pe ale mele, și să-și asume deciziile. Nu contează dacă mănâncă tot, dacă nu cădem de acord de fiecare dată în diferite privințe sau că nu va fi cel mai bun elev din clasă. Pornind de la acest obiectiv, din punctul meu de vedere, un părinte bun este acel părinte care știe că va greși, și va greși, și încearcă mereu să devină un părinte mai eficient.
Direcțiile de progres din primul trimestru 2015:
Limbajul corpului și gestiunea emoțiilor
Mi-ar plăcea ca Corneluș să înțeleagă mai bine semnalele transmise de corp și intențiile celor din jurul său. Suntem la început de drum, însă m-a surprins cât de ușor a învățat să deosebească un zâmbet adevărat de unul fals. Nu știu de ce, dar am senzația că astfel de deprinderi îi vor fi foarte utile în viață…
Limbajul viselor
Corneluș mă cheamă la el într-o seară. Plângea pentru că tocmai avusese un coșmar. I-am spus că nu știu de ce a visat acele lucruri, dar i-am promis că voi studia despre vise și-l voi ajuta să decodeze mesajele lor. M-am pus cu burta pe cărți ca să descopăr multe lucruri interesante. Niciodată nu voi mai spune copiilor mei: a fost doar un vis!
Comunicarea nonviolentă și cooperare
Pe la finalul cărții, Alfie vorbește despre copii morali…Cooperarea este o experiență care umanizează, predispune participanții la o atitudine generoasă față de alții. Stimulează încrederea, sensibilitatea, comunicarea deschisă și întrajutorarea. Prin contrast, creșterea copiilor în spiritul competiției sau într-un mediu individualist nu numai că-i privează de beneficiile enumerate mai sus, dar este și distructivă. De fapt, un grup de cercetători a concluzionat următoarele: „Competiția poate suprima generozitatea față de ceilalți într-o măsură mai mare decât reușește cooperarea să o potențeze. Aviz amatorilor favorabili gestiunii de performanță individuală 😛
În acest concediu mi-am văzut copiii împărțindu-și jucăriile fără discuții, îmbrățișându-se și fiindu-le dor unul de altul fără să fie îndrumați în vreun fel de noi: dacă faci așa, și ție îți vine rândul… sau e bine să faci așa, ca să facă și alții cu tine. Bineînțeles că nu reușesc să coopereze mereu. Este nevoie de mai mult exercițiu, iar obiectivul meu din acest an este să-i ajut să-și exprime sistematic nevoile fără să facă rău celuilalt și să-și îmbunătățească abilitățile de cooperare. Voi considera că am avut succes abia atunci când se vor purta la fel și cu ceilalți copii, și vor putea la rândul lor să ajute pe alții.
Acum citesc cartea Ce fac mamele? (mai ales atunci când par să nu facă nimic), de Naomi Stadlen. Păcat că încă nu a fost scrisă cartea: Ce fac tații? (mai ales atunci când par că doar se joacă). Și noi avem nevoie de ajutor la fel de mult ca mamele…
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 1701 ori