Acum 10 ani, în jurul meu auzeam doar de nunți. Acum 5 ani, de botezuri. Lucrurile par să se fi schimbat în 2016. Cancerul ăsta…
Nu sunt superstițios, dar poate că n-ar fi rău s-o las mai moale cu Irvin D. Yalom. Și totuși, am învățat multe lucruri bune de la el, iar din toate învățăturile sale, de una-mi amintesc ușor când mă gândesc la moarte. Este vorba de încheierea din Blestemul pisicii ungurești, o poveste fantastică despre o pisică care nu vrea să renască în ultima viață. Redau mai jos o bucată din dialogul pisicii (Mérges) cu terapeutul care încerca să-l scape de frica de moarte, și, drept urmare, să alunge blestemul…
…O mare parte din teama ta de moarte este legată de felul în care îți închipui că te simți când ești mort și totuși știi că nu mai poți fi printre cei vii. Dar când ești mort nu ai conștiență. Moartea este dispariția conștienței.
– Asta vrea să fie o veste bună? a mârâit Mérges.
-M-ai întrebat cum pot suporta? Acesta este unul dintre răspunsurile mele. Am mai aflat alinare și în maxima altui filozof, care a trăit acum multă, foarte multă vreme: „Unde e moarte nu sunt eu; unde sunt eu nu e moartea.”
-Se deosebește asta cu ceva de „Atunci când ești mort, ești mort”?
-O mare deosebire. În moarte nu mai există „a fi”. „A fi” și „moarte” nu pot exista împreună.
-Greu, greu de tot, a spus Mérges, cu voce abia auzită și cu capul aproape atingând podeaua.
-Dă-mi voie să-ți spun despre altă perspectivă care mă ajută,Mérges, ceva ce am învățat de la un scriitor rus…
-Rușii ăia – n-o să fie prea vesel.
-Ascultă. Au trecut ani, secole, milenii până să mă nasc eu. Corect?
-Nu zic că nu-i așa, a dat din cap Mérges, ostenit.
-Și vor trece milenii după ce mor. Corect?
Mérges a dat din cap.
-Așadar, îmi imaginez viața mea ca pe o străfulgerare luminoasă între două lacuri de întuneric: întunericul care exista înainte de naștere și întunericul de după moarte.
Asta a părut să-și atingă ținta. Mérges asculta cu mare atenție, cu urechile ciulite.
-Și nu te miră, Mérges, faptul că ne temem atât de tare de întunericul din urmă și suntem indiferenți față de cel dinainte?
…
Mama și sensul vieții – Irvin D. Yalom
Prefer imaginea de mai sus ca simbol al morții pentru că nu are potențialul să deranjeze multitudinea de convingeri spirituale cu care mă pot întâlni.
Suferința încetează să fie suferință în momentul în care își găsește un sens
Se spune că psihiatrul vienez Viktor Frankl a vorbit public despre un pacient care suferea de dorul soției decedate. Redau mai jos un dialogul închipuit de mine:
– Cum ar fi fost dacă ai fi murit tu în locul ei?
– Soției i-ar fi fost foarte greu.
– Ai scutit-o pe ea și-acum suporți tu povara suferinței?
În acest mod, pacientul a început să construiască un nou sens vieții sale…
Ideea centrală a lui Frankl este că principiul motivator fundamental din om este voința de sens, de a găsi și a da sens vieții sale. Frustrarea existențială este generată de frustrarea voinței de sens a omului, care nu vede sau nu găsește sens în viața sa. Frankl repetă în toate lucrările sale concluzia, validată empiric (atât în viața omului “de pe stradă”, cât și clinic, în viața bolnavilor sau persoanelor cu handicap, ori a bolnavilor în fază terminală, etc.), că “viața are sens până la ultima suflare… în orice circumstanțe, indiferent cât de mizerabile ar fi acestea”. De îndată ce omul (re)găseșțe un rost în viața sa, el se echilibrează lăuntric și devine capabil să facă față greutăților vieții și suferinței și să își trăiască viața în mod plenar, în pofida adversităților, a ceea ce Frankl numește în logoterapie “triada tragică”: vinovăția, suferința, moartea. Desigur, nu toate tulburările psihice își au cauza în frustrarea voinței de sens a omului, dar indiferent de cauza generatoare a tulburărilor psihice, terapia prin sens are darul de a pune la dispoziția individului resursele interioare, spirituale, care îl fac capabil să se reechilibreze lăuntric și să întâmpine viața cu curaj și bucurie de viață, în ciuda acelor fenomene care însoțesc “triada tragică”.
Nu devii cu adevărat om fără să treci prin suferință
Suferința și tristețea nu sunt chestiuni patologice care trebuie „remediate”, spune el; ele sunt părți firești și esențiale ale vieții omenești și sunt de asemenea importante, deoarece duc la dezvoltarea psihologică.
Rollo May – psiholog existențialist american
Crezul meu
Avem de-a face cu diverse provocări în viață. Aceasta este o certitudine. Vor muri și se vor naște oameni în jurul nostru. Ni se vor întâmpla lucruri neașteptate, unele dorite, altele…nedorite. Ceea ce contează este cum trecem noi peste aceste evenimente și ce sens dăm experiențelor* în urma tristeții și suferinței**.
*Acum doi ani, am văzut că o definiție asemănătoare este dată și inteligenței emoționale în cartea DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR EMOŢIONALE ŞI SOCIALE LA PREŞCOLARI. Ghid practic pentru părinţi.
**La fel de mult contează și cum dăm sens experiențelor fericite, însă ies din cadrul articolului.
S-a dus înaintea ta…
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2683 ori