2017. Anul în care am scris cele mai puține articole. Nu pentru că nu am avut despre ce să scriu. Mă rătăcisem într-un soi de obiectiv de comunicare. De ce scriu pe blog? Și-amân articularea unui răspuns de la lună la lună.
2018. Știu sigur ce nu vreau să scriu pe blog și despre ce-mi place să scriu. Cred că am aflat și de ce.
De ce n-am prea mai scris pe blog?
Din primăvara lui 2013 și până acum, mi-am schimbat modul în care privesc lumea și influența pe care un blog ar putea să-l aibă înspre binele cititorului român. Iar ceea ce-mi doream atunci, era radical diferit de ceea ce-mi doresc astăzi.
În 2013 pornisem cu gândul că voi scrie despre istorie, politică, economie IT, experiența mea de tată, și, din când în când, despre tehnologia informației dintr-o perspectivă de învățare. Nu știam că voi contribui la crearea AgileHub sau că voi începe să popularizez Scrum, Kanban și Agilitatea. Despre Economie IT aproape că nici n-am scris, deși este un domeniu de interes permanent pentru mine, iar istoria și politica au intrat în categoria articolelor „Altele”, de unde reiese și lipsa de concentrare. Dacă pentru Economie IT nu am o explicație neapărat, pentru politică știu că în 2013 am decis că nu pot schimba lumea.
În 2014 aproape că am pivotat complet. Articolele generice despre educație informatică, comunități și evenimente IT (în special AgileHub), n-au făcut împreună cât Agilitatea (în jurul Scrum) și Coaching. Dacă le iau pe toate împreună sub umbrela educației IT acestea reprezintă 70% din 149 de articole. Și pentru prima dată m-am autointitulat Tată Profesionist, scriind mândru despre activitățile mele cu cei mici.
2015 a fost anul de Tată Profesionist cu mai mult de jumătate din articole. Totodată, 2015 a fost și anul în care am participat la cele mai multe cursuri de parenting și-n care am reușit să scad considerabil numărul de weekenduri în care n-am muncit.
Din păcate, tot în 2015 a început și declinul scrisului pe blog. Acel tată profesionist cu care mă lăudam începuse să se confrunte cu o nouă realitate: școala. Acum îmi este clar că mi-a fost greu să scriu despre o temă care mă durea. Într-o zi am să elaborez mai mult. Nu simt că am nici spațiu, nici timp. Aceasta-i evoluția numărului de articole scrise în 2015, categoria „Tată profesionist”. Finalul de an spune tot…
Cu toate că școala nu a fost singura mea preocupare cu provocări majore în 2016, rețin că școala ne-a mâncat multe seri și dimineți, neștiind cum s-o scoatem la iveală. Am rămas cu puțin timp pentru scris pe blog. De chef, nici nu mai zic.
Distribuția numărului de articole 2013-2017:
Distribuția articolelor în 2016 devine deja irelevantă, la un volum atât de scăzut.
În 2017 am făcut atât de multe lucruri interesante, (ScriuCod, Tată Profesionist, AgileHub) despre care n-am scris mai nimic. Puținele încercări pe care le-am avut au fost în categoria „altele”…
Am început multe articole noi, dar ajunsesem să mă îndoiesc de pornire. Până la urmă, de ce-o fac?, de ce scriu pe blog? Și-mi era greu să găsesc un răspuns. La care adaug dilema copiilor mei viitori adulți cu un întreg istoric pe blogul tatălui…
Totuși, 2017 este și anul în care am terminat cele mai multe carnete cu notițe. Se pare că nevoia scrisului pe blog a fost înlocuită cu scrisul în agendă sau pe pagina de facebook. Cu siguranță îmi place să scriu…Sper să am timp să fac o selecție online, cândva.
Ce (nu) voi scrie pe blog? Ce (nu) va fi blogul meu?
N-am vrut să creez un jurnal public și n-am pretenția să salvez lumea. Câteodată, îmi vine să influențez lumea. S-o deschid spre întrebări pe care cred că nu și le-au pus majoritatea oamenilor. Dar mi se întâmplă rar. Și scriu doar celor pregătiți să asculte, fără niciun resentiment față de cei cu convingeri diferite. Mi-am dezactivat deja comentariile native și urmează în curând să-mi dezactivez și comentariile Facebook. Dacă până la finele lui 2017 mai aveam dubii, acum știu sigur că nu vreau ca blogul meu să devină un soi de forum în care oricine să vină și să-și dea cu părerea. Blogul este un instrument în primul rând util mie și celor care se deschid spre valorile și convingerile mele. Sunt conștient că o astfel de politică nu ajută la promovarea blogului, dar popularizarea n-a fost niciodată un obiectiv în sine.
Îmi place să scriu despre ceea ce învăț, despre idealurile și obiectivele mele. Atunci când obiectivele se vor schimba, nu înseamnă neapărat că schimb temele articolelor, ceea ce poate crea confuzie. De exemplu, preocupările mele principale în 2017 au fost inteligența artificială, securitatea cibernetică, tehnologia educațională, primii pași în programare, biotehnologia, geopolitica și istoria. Abia dacă am scris pe blog, darămite să abordez aceste teme noi.
Mă întreb dacă n-ar fi interesant să permit reclamă pe site la anumite genuri de articole.
Nu mai pun poze cu copiii de mai bine 18 luni.
Deci, de ce scriu pe blog?
- îmi structurez gândurile, notițele sau capitalizez informații pe care le partajez public sperând să mai fie utile altor persoane;
- îmi răspund în scris unor întrebări deloc evidente (pentru mine) și-mi distribui gândurile mai departe fără să aștept un retur;
- promovez iubirea necondiționată cu speranța unei societăți mai empatice și mai pacifiste;
- promovez dezvoltarea emoțională – într-o lumea aproape analfabetă emoțional;
- promovez principiile și valorile performanței în muncă – inima profesiei mele;
- promovez învățarea continuă din pasiunea mea pentru educație;
- promovez dezbaterile, ideile sau întrebările menite pregătirii societății de mâine;
O fac doar pentru mine, și sunt convins că nu m-aș opri chiar dacă nu ar citi nimeni. Ceea ce nu înseamnă că nu mă bucur de numărul mare de vizite pentru care, vă mulțumesc!
De ce scriu pe blog?
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2113 ori