Când mă întorceam de la Seul la Hanoi m-am gândit să fac un articol despre lucrurile pe care le-am putut observa la coreeni sau la Seul. Uitați ce mi-a trecut prin cap:
Bunul simț este relativ
Stau la coadă pentru îmbarcarea în avion. În fața mea era o femeie cam la 30 de centimetri. Apare din laterală un tip cu ditamai rucsacul în spate și forțează să intre între noi – era coreean după pașaport. Concomitent, doi plescăcioși din spate se tot împingeau în ghiozdanul meu. Coafura rezistă. Tipul vede că nu poate să facă nimic și încremenește la patruzeci și cinci de grade în fața mea. Nici n-am înțeles ce voia de fapt. După vreo cinci secunde, cum stătea el cu spatele la mine, își împinge piciorul stâng în fața mea, la treizeci de grade de dreptul. A continuat să meargă crăcănat până când l-am lăsat să intre în rând.
Exact!
Acum cred că a fost doar o întâmplare. La întoarcere nu mi s-a întâmplat ceva similar, iar în Seul mi s-au părut destul de prietenoși.
Au și ei amărâții lor
N-am făcut eu poza de mai sus, dar când am ajuns dimineața la Seul Station am văzut o scenă similară. Iar pe seară, a început să se lase cu indivizi care abia se țineau pe picioare și grupuri care fumau și beau alcool nestingheriți în mijlocul imenselor spații publice.
Femeia de serviciu
Mă aliniasem altor cinci indivizi într-o toaletă din Muzeul Național Coreean. Și cum stăteam noi să ne ușurăm, apare femeia de serviciu și dă cu mopul printre noi. Inevitabil m-am întrebat dacă ne va cere să ridicăm și picioarele.
Coreenii sunt mai înalți decât vietnamezii
În Vietnam majoritatea pare mai scundă decât mine, eu având 1,71 m. Tinerii coreeni erau peste înălțimea mea.
Coreeni sunt îngrijiți
Legat de modă, nu mi s-a părut nimic mai deosebit față de un Paris, poate mai modești un pic. Mi-a plăcut că nu predomina un singur stil și că erau îngrijiți. Fără nicio glumă, n-am simțit niciun miros înțepător în jurul meu (nici de parfum exagerat, nici de transpirație). Doar în piața Namdaemun mirosea a piftie și cartaboș, dar mi s-a părut normal dat fiind faptul că ei chiar făceau mâncare acolo.
Au cafenele cu Hello Kity
Nu mă văd ducându-mă cu copilul la o cafenea. În aeroport am găsit una. Chiar și în ghidul turistic se vorbește despre o cafenea Hello Kity.
Cred că toți coreenii au Samsung
Toată lumea are câte un Samsung. Și-am văzut multe modele ca jucărioarele alea frumos colorate de pe la japonezi.
Avem mașini mai de fițe ca ale lor
Uitându-te la mașinile de pe stradă ai zice că sunt vai de fundul lor. N-am văzut nicio mașină de lux, deși m-am plimbat foarte mult. Niciun BMW, niciun Mercedes, abia vreo două Audi-uri vechi. În rest, am văzut doar mașini de modeste Hyundai, Kia, Chevrolette, și niște mărci pe care nu le-am recunoscut – deși asta mi se întâmplă și pe la noi. Mașinile erau de un metalic lucios și adesea viu colorate. Mi-au plăcut taxiurile portocalii și autobuzele de toate culorile (albastre, verzi, albe, roz, etc.). Parcă erau de jucărie.
Engleza
Cu engleza coreenii stau tare prost, ori am avut eu ghinionul să dau numai peste oameni nepricepuți. Chiar și la biroul de informații se chinuiau să scoată câteva vorbe. De fapt, păreau să înțeleagă, dar nu puteau să se exprime. Unii nici nu reușeau să citească de pe hârtiile mele, cred că nu știau alfabetul – nu știu de ce m-a mirat atât de tare, nici eu nu știu alfabetul lor.
Este mai bine însă decât la Hanoi unde n-ai nicio șansă fără hartă în mână. Dacă te-ai pierdut, roagă-te să-ți iasă un hotel în cale unde îți mai cresc șansele cu 20% să găsești pe cineva anglofon la recepție. Măcar la Seul mai apar denumiri în engleză din când în când. Acest aspect poate fi înșelător. Zici că te descurci, iar la mijlocul drumului nu mai găsești nimic în engleză:
Mi s-a părut foarte fain că în taxiuri aveau un serviciu de translator telefonic gratuit. N-am știut cum funcționează, însă un șofer și-a luat telefonul (Samsung, bineînțeles) a sunat, iar o domnișoară a început să-i traducă ce-i zic. Foarte tare!
Problema cu engleza am întâlnit-o și în muzee. La fiecare exponat ai paragrafe detaliate în câte două sau trei limbi, iar în engleză ai doar o propoziție de cinci cuvinte.
Coreenii par a fi fericiți
Muzeele la coreeni sunt ca mall-urile la noi
Muzeul național de artă modernă și contemporană, Muzeul Coreei, Muzeul național al Coreei, toate mi s-au părut foarte mari și pline cu artefacte deosebit de interesante.
Ca și la noi, coreenii au gusturi muzicale foarte variate
Cred că am văzut vreo 7 scene în ziua de sâmbătă, doar că n-am făcut poze la toate.
Concert de muzică populară
Un fel de teatru muzical, cred că artiști de stradă
Ceva rock, ceva ușor, și cântau în engleză
Zorro-ul lor este diferit
O piață la Seul, nu este cu mult diferită de una de pe la noi
Carnea șade în piață aproape ca la Hanoi, doar că este mult mai bine organizată.
În piața Namdaemun miroase a mâncare, cântă muzica și se vinde marfă ca la noi (chinezească). Mai jos aveți o poză cu un excavator care arată exact la fel ca un cadou primit de Corneluș în România:
Coreenii știu să îmbine modernul cu vechiul
De fiecare dată eram plăcut surprins când apăreau construcții vechi de câteva sute de ani (precum poarta Sungnyemun) de după zgârie-nori:
Taxiurile sunt ieftine
Mi s-a zis că mi-ar lua treizeci de minute cu metroul și încă îmi rămâne foarte mult de mers pe jos până la ambasada României. Am plătit 7000 de KRW, aproape 6 euro, pentru mai bine de treizeci de minute de mers fără opriri. Am înțeles că în Seul sunt două feluri de taxiuri, cel din imaginea de jos fiind cel de lux, pe care eu nu l-am încercat, iar cel portocaliu de mai sus era un taxi obișnuit.
Au reclame frumos desenate
Poza de mai jos am luat-o dintr-o bibliotecă, păcat că am avut doar Nokia 925-ul cu mine, acum am văzut că nu au ieșit chiar așa cum voiam:
Coreenii foloseau QR coduri de sute de ani
Distincție clară între turiștii locali și străini
Mai toate atracțiile turistice au politici diferite pentru turiștii străini. De exemplu, în toaleta de la templul Bongeunsa erau veceuri atât pentru turiști cât și pentru localnici. Cele pentru turiști aveau closet normal, cele pentru localnici erau ca veceurile turcești.
Și la palatul Gyeongbokgung am dat peste o politică discriminatorie. Aici, ca să poți intra ca străin, trebuia să-ți cumperi biletele online, iar acestea erau limitate la 50.
Și-mi pare bine că nu mi-am luat bilete pentru că aveam să aștept apoi la o coadă de câteva sute de persoane pentru câteva ore (de la cinci când am ajuns eu, până la 19:00 când s-a deschis).
De metrou am fost la fel de impresionat ca în Singapore.
Aproape ireproșabil, cu toate că eu ca turist nu m-am simțit ajutat mereu. Pe unule linii nu se vorbește engleză.
Am fost impresionat ca în Singapore. Totul automatizat și deosebit de curat, ceea ce n-aș putea spune despre Paris sau București.
Sunt curios, oare cum ne-or vedea pe noi coreenii?! S-ar putea să fi părut critic. De fapt, eu am fost impresionat de Seul. În acest articol am așternut niște gânduri, așa cum mi-au trecut prin cap. Sper să am timp să scriu mai multe despre Seul insistând pe lucrurile minunate pe care le-am văzut cu ochii mei. Cei care mă cunosc știu că nu aud de la mine foarte des să mai vreau să mă întorc într-un anumit oraș. Au mai auzit-o despre Singapore. O spun și pentru Seul: mai vreau!
Douăzeci de lucruri despre coreeni și Seul
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 6728 ori