6 ani de la ultima vacanță pe litoralul românesc. Ne simțim bine și în niciun caz fraieriți.
La hotel am ajuns undeva în jurul orelor 17:00. Era puțin sub ce ne-am imaginat în urma vizualizării pozelor, dar se încadra în așteptări. Ne-a speriat o domnișorică care gândea cu voce tare: „nu mai știam că sunt camere”, „oricum este ultima cameră pe care o mai avem”, „ați făcut deja plata?” și parcă mai era ceva…Dar eu nu m-am panicat. Experiența Turciei m-a pregătit pentru următoarele 10 concedii. Am lăsat-o să-și revină în fire. M-a asigurat c-avem vedere la mare, ne-a dat detaliile de conectare la internet și-a trimis pe cineva după pătuțul pentru copii.
Nicio emoție. Niciun nerv consumat. Anul trecut în Turcia, eram deja plin de draci până am trecut prima dată pragul camerei. Ne-am înțeles ca turcii! Și asta pe toate limbile posibile. Când nu mergea cu engleza și-mi ziceau: „russian?,russian?”, o trimiteam pe Olga să se înțeleagă cu ei, ca să-mi zică că vorbesc rusa și mai rău…Am avut parte de tot felul de neînțelegeri mărunte de genul: am negociat să avem vedere la mare – pentru noi a fost chiar un fator decizional în alegerea hotelului – din balcon scot capul într-un alt zid, sau accesul la internet care se oprea la intrarea în camera mea, ș.a.m.d. Dar, cireașa de pe tort a fost cu late checkout-ul. Ne anunță că trebuie să specificăm dacă vrem late checkout. Eu le zic din prima zi, dar asta nu se poate. Trebuie să mă întorc cu exact o seară înainte de plecare să le reamintesc. În fiecare seară le-am făcut o vizită în acest scop. Aveam o vagă bănuială că vorbesc cu pereții și că nu are nicio logică toată treaba. În ultima zi, dăm să ne întoarcem în cameră după prânz șiiiii? surpriză?! Nu mai merge cheia. Și bagă ceartă cu ei o jumătate de oră în fața hotelului. Am făcut apel la cele mai balcanice abilități de negociere până când am fost lăsați să ne continuăm ultimele ore din sejur la noi în cameră. Și asta nu e tot. Întreb întreg personalul aliniat la ghișeu: „Ați reactivat cheia? Să nu urc la etaj și să nu meargă!”. Mi s-a răspuns mereu cu aceeași privire tâmpă: „Da! Sigur merge cheia!”. Urcăm la etaj. Încerc cheia. Nu merge. Exact ca în filmele cu proști! Doar că eu păream să joc rolul de păcălici.
Singurul lucru care m-a supărat în concediul de pe litoralul nostru până acum este toată amintirea asta cu Turcia =)). Puteam să scriu un eseu întreg despre această vacanță din 2012 și grămada de întâmplări, acum hazlii, dar care ne-au costat cu 50% mai mult în 2 adulți și 1 copil decât concediul de anul ăsta în 3 adulți și 2 copii.
Găsiți mai multe detalii despre Cornel Fătulescu în categoria despre mine sau la pagina de contact.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2259 ori