La fisc
Anul trecut, prin octombrie, am mers cu Olga la fisc să plătim taxa de poluare. La casă ni se spune să revenim într-o săptămână. Noi nu puteam aștepta până atunci și după ce insistăm ni se răspunde:
– Sunteți rudă cu profesorul Fătulescu?
– Da, dar mai îndepărtată.
– Veniți mâine.
Situația mi se pare tragică și comică în același timp, mai ales când îmi aduc aminte și de altele similare din viața mea.
La bac, proba de română – oral
– Bravo! Primești 9. Cum spuneai că te cheamă?
– Fătulescu. Ești rudă cu domnul profesor Fătulescu?
– Da, dar mai îndepărtată.
– 9.50.
Echivalarea examenului între facultăți
Luasem 9 după o seară de făcut fițuici pentru examenul de fizică de la facultatea de Inginerie Economică. Muncisem mult pentru această notă. Apoi îmi vine rândul să dau același examen la Automatică. La vremea aceea, nu doar că nu apreciam corect cât de inutilă era facultatea și că pierdeam timpul, dar mai eram și hotărât să fac două, așa…, ca să mă dau mare cândva. Complet paralel cu ce se făcea la cursuri, mă duc să-mi echivalez examenul de la o facultate la alta.
– Știu eu cum se dau examenele la Inginerie Economică.
– Poate îmi dați doar o diferență atunci?
– Cum spuneai că te cheamă?
– Fătulescu?
– Ești rudă cu domnul profesor Fătulescu de la Unirea?
– Da, dar mai îndepărtată.
– Și cum și-au revenit după nefericitul incident?
– Nu știu, că n-am mai reușit să vorbim cu ei de atunci.
– Dă-mi caietul de la IE să mă uit peste el.
– Nu-l am cu mine.
– Bine. Lasă-mă să mă gândesc un pic. Cred că de data aceasta fac o excepție.
Mulți îi spun noroc. Eu m-aș referi mai degrabă la context. Unii s-au născut în familii mai înstărite decât alții. Unii au avut parte de un profesori mai buni decât alții. Unii s-au născut rromi, iar alții norvegieni. Pe acest om, domn’ profesor Fătulescu de la Unirea, nu l-am cunoscut niciodată. Mă gândesc că trebuie să fie un om excepțional dacă doar faptul că-i port numele mi-a ridicat șansele de cel puțin trei ori până acum.
Președintele
În cartea Blink, scrisă de Malcolm Gladwell, ni se povestește cum a ajuns Warren Harding președintele Statelor Unite. Mai precis, Harry Daugherty, un fel de Machiavelli al politicii de Ohio, ajunge să se întrebe dacă nu cumva Harry n-ar fi un președinte grozav, sau mai mult decât grozav: „a great looking president”. În timp ce a crescut de la un birou politic la altul, Harding nu s-a distins niciodată. Era vag și ambivalent pe subiecte de politică. Discursurile sale erau descrise cândva ca„o armată de fraze pompoase mișcându-se în scenă în căutarea unei idei”. După ce a fost ales în senatul Statelor Unite în 1914, a fost absent de la dezbaterile legate de dreptul femeilor de a vota și prohibiție – două dintre cele mai mari probleme politice ale acelor vremuri. A avansat încetișor de la politica din Ohio doar pentru că soția sa, Florence, l-a împins să facă astfel. A crescut pe scara politică ajutat de intrigantul Harry, distingându-și din ce în ce mai mult aspectul irezistibil. Odată, la un banchet, un suporter a strigat: „De ce fiul de cățea arată ca un senator”, și așa și arăta.
…șefii Partidului Republican au ridicat mâinile și au întrebat: nu există un candidat pe care să-l susțină cu toții? Și un nume le-a venit rapid în minte: Harding! Nu arăta ca un candidat la președenție?! Așa a devenit senatorul Harding candidatul Harding, și mai târziu, după o campanie condusă din veranda proprie în Marion, Ohio, candidatul Harding a devenit președintele Harding.
Deși nu sunt convins că tipul ar putea câștiga un concurs de Mister la liceul Hidromecanica, cred că și vouă vi se pare ciudat ca cineva să ajungă președintele unei mari puteri doar pentru că arată bine. Cartea este excelentă și nu vorbește doar de cât de mult ne sunt afectate alegerile de către subconștient, ci și de cât de ușor putem învăța despre viitoarele decizii ale celorlalți, fără ca aceștia să fie conștienți de ele. Mai pe scurt, există lucruri pe care le controlăm mai mult decât pe altele. Pe unii îi ajută mai mult natura și contextul în realizările lor. Eu nu sunt adeptul norocului, și nici nu-mi câștig existența promovând clișee despre dezvoltarea personală. Ba chiar cred că de multe ori ne asumăm mai mult decât ar trebui. Nu am ales să mă nasc acolo unde m-am născut, nu am ales să mă primească la interviu acolo unde am fost primit până acum, însă am ales să fructific situațiile în care m-am aflat și să-mi cultiv propriile oportunități.
Și norocul face parte din viață. Mulțumesc, domn’ profesor!
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2090 ori