Vi s-a întâmplat să aveți în jurul vostru colegi sau prieteni care să caute mereu să vă contrazică? Lucru foarte bun de altfel dacă discuțiile sunt constructive și au ca scop aflarea adevărului sau găsirea unor soluții obiective. Aristotel făcea diferența dintre logică sau analitică (V1) – teoria sau practica îndrumării spre concluziile adevărate – și dialectica (V2) sau îndrumarea spre concluziile care trec în mod curent și adesea greșit drept adevărate – adică acele deducții despre care nu se poate spune că sunt false, dar nici că sunt adevărate. Acest lucru se întâmplă atunci când adversarul contrazice un argument, părând astfel că-ți contrazice însăși teza, pentru care se mai pot invoca liniștit și alte argumente. Desigur, în acest caz, adversarului i se dă dreptate, deși în mod obiectiv nu are dreptate. Prin urmare, conținutul de adevăr al unui enunț și valabilitatea acestuia în ochii părților implicate, ca și în ochii auditoriului, sunt lucruri diferite. Arthur Schopenhauer, a găsit și o denumire pentru cea din urmă (V2): dialectica eristică, sau arta de a vorbi în contradictoriu (cele două cuvinte însemnând de fapt același lucru, eristică fiind doar un cuvânt mai complicat).
Dacă se întâmplă să ajungeți în astfel de situații de dialectică nu este indicat să prelungiți discuția. Asta dacă nu cumva vă aflați la un șpriț cu un prieten, obișnuiți fiind să discutați inutil și la nesfârșit despre aceleași subiecte adolescentine, dar nu și într-un mediu profesional. Retrageți-vă politicos explicând ce voiați să obțineți și de ce credeți că nu ajungeți nicăieri continuând astfel. Foarte probabil că adversarul este mai priceput în ale dezbaterilor decât voi, iar fără un arbitru și reguli clare de încetarea discuției este posibil să nu ajungeți nicăieri.
Cum să recunoașteți dacă în fața voastră aveți un adversar sau partener ?
În astfel de discuții, dacă nu am vrut doar să ne lăudăm sau să ne scoatem în evidență abilitățile verbale, ne simțim nedreptățiți. Un sentiment imposibil de ignorat. Dacă ne simțim nedreptățiți avem în față un adversar. În față mai avem un adversar atunci când discuția începe să vizeze pe cineva, ci nu subiectul de la care s-a pornit. Însă nu neapărat avem în față un adversar dacă nu suntem de acord, dar în acel caz nu vom trăi aceleași emoții.
Când adversarul este în ofensivă?
Extensia
– Agile este de doi bani. A făcut o provocare așteptând să se răspundă.
– Nu sunt de acord.
– Scrum-ul este Agile? Vă duce acolo unde vrea el. Evitați comparațiile și metaforele!
– Da.
– Uite aici un articol când Scrum nu a funcționat. A câștigat măcar un punct. Agile este de doi bani :P. A fost o capcană.
Barați ofensiva rămânând preciși:
– Agile este de doi bani.
– Agile este doar un set de valori și principii. Kanban, Scrum sunt doar efectele asimilării corecte a acestor valori și principii.
Discuția se încheie. Tot în același exemplu regăsim comparația. Comparațiile sau metaforele sunt făcute să convingă. Când acestea ne vin pe tavă, gândiți-vă și la pașii următori.
Precizia
-Am construit un produs de calitate extraordinară. Prea subiectiv. Atacabil.
– Ce tehnologie folosiți?
– Librăria X.
– E plină de memory leak-uri.
sau
-Am construit un produs de calitate extraordinară.
– Am auzit că lucrezi cu Gheorghiță.
– Da.
– Munca lui n-a fost niciodată una de calitate. Nici măcar nu știa ce înseamnă programarea orientată pe obiecte.
Era mai bine ca discuția să fi început cu:
-Pentru noi, calitatea este dată de acoperirea testelor și automatizarea acestora. Suntem la 80% și niciodată nu scriem cod fără să avem un test la care să răspundem, ceea ce ne-a adus la doar 3 defecte în ultimele 3 luni. Cred că acest nivel de calitate este peste medie.
Nimeni nu poate schimba modul în care apreciați calitatea, ceea ce face greu de combătut prima parte. Orice discuție în acel sens trebuie blocată cu: Am vorbit despre noi, nu despre alții. Chiar dacă există acel 80%, subliniem pertinența testelor în următoarea frază. Discuția poate fi continuată doar vorbind despre modul în care clientul face testele.
Soluția?
Atunci când suntem siguri pe noi și avem stimă de sine puternică ne putem retrage oricând din discuție. Mai grav este când avem ceva de demonstrat celor din jur sau chiar persoanei cu care avem dezbaterea. Ne va fi greu să ne retragem. Trebuie să știți că nu se va întâmpla nimic bun. Părăsiți discuția! Este mai bine. Gândiți-vă un pic la ce anume voiați să demonstrați și încercați să schimbați ceva astfel încât să evitați emoțiile de acest gen.
Notați-vă înainte de orice discuție ce anume vreți să transmiteți, scopul discuției sau al ședinței. Întrebați-vă regulat dacă încă discutați despre același lucru. PS: Articolul acesta îmi aduce aminte de ședințele pregătite.
Dialectica eristică
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 3620 ori