Dacă transumanismul n-ar trebui să ne privească pe toți, cum se face că este suficient să dau două-trei exemple despre ceea ce se întâmplă deja ca partenerii de discuție să se îngrijoreze?! Superlogivitatea, superbunăstarea și superinteligența sunt înfricoșătoare pentru majoritatea dintre noi. Totodată, teme atât de îndepărtate pentru omul de rând…Cu această depărtare sunt eu în dezacord. Am senzația că vom vorbi despre cea de-a patra revoluție industrială abia când ne vom confrunta cu faptul împlinit. Nu doresc să-împing cititorul spre convingerile mele, fiind un transumanist moderat. Vreau să trezesc dezbateri – dar nu pe blogul meu, ci în cotidianul fiecăruia: la bere, în pauzele de masă, în spațiul mediatic românesc…, înainte să ne depășească prezentul:(.
Cyborgii de azi
Să luăm cyborgii drept exemplu. Suntem cu toții de acord că în lupta cu handicapul abia acum începem să colectăm fructele inovațiilor tehnologice. Și nimeni n-ar avea vreo problemă cu asta dacă lumea n-ar începe să-i invidieze pe cei cu proteze. Exact! Ați înțeles bine. Deja există suficiente cazuri în care oamenii reparați și/sau augmentați (simplist, cu proteză) se consideră mai norocoși față de ceilalți, obișnuiții. Hugg Herr este doar unul dintre ei. Îl puteți auzi și singuri spunându-și propria poveste în scurtmetrajul celor de la wired. Protezele i-au permis să devină un cățărător mai bun, ceea ce a dus la invidie și/sau persoane care-și doreau înlocuirea picioarelor cu glezne artificiale.
Iar dacă credeți că acesta este un caz izolat, atunci trebuie să vă povestesc despre Aimee Mullins care a depășit recordul mondial la jocurile paralimpice în 1996 și…surpriză?! are o carieră de model. Cu picioarele amputate de sub genunchi până la vârsta de un an, Aimee a crescut cu proteze:
„Gleznele protezelor mele nu-s cele pe care le-aș fi moștenit genetic. Sunt sigură de asta. Dar sunt cu mult mai bune”, spune Aimee*. De atunci, muza L’Oréal și-a găsit un obiectiv, acela de a promova o nouă viziune asupra frumuseții și de a reflecta la aparențe în era bionică și a roboticii.
Oscar Pistorius este un alt exemplu grăitor. Pentru că protezele sale sunt atât de bune, sud-africanului i s-a permis într-un final să participe la concursuri alături de atleți fără handicap cu condiția ca gleznele sale să nu fie prea tehnologizate. Pe acest motiv i s-a respins participarea la jocurile olimpice de la Beijing din 2008: avantaje mecanice evidente. Acest altfel de dopaj ar putea determina pe unii să-și dorească și ei proteze de alergător. Dacă cumva nu l-ați văzut alergând, priviți-l la cursa de 400 de metri de la olimpiada de Londra din 2012 – unde n-a ieșit chiar pe primul loc:
Nu există persoane handicapate, ci doar tehnologii handicapate – Hugh Herr
Gândindu-mă la atleții paralimpici români, aș spune că Pistorius n-ar mai trebui să aibă voie nici la la paralimpice ;). Vestea bună pentru el este că au apărut deja noi formate de concursuri pentru persoanele cu handicap reparate și/sau augmentate. Bine ați venit la cybathlon, în Elveția!
Aici tehnologia este la loc de cinste. Participanții trebuie să instaleze becuri, să taie pâine, să urce scările sau să parcurgă câteva sute de metri cu bicicleta. Dopajul tehnologic este acceptat și încurajat.**
Reinervarea direcționată
Pentru mine, cea mai interesantă probă este cea în care concurenții controlează atleți virtuali:
Aceasta-i tehnologia care va revoluționa cyborgii! Controlarea protezelor prin gândire și-a făcut prezența în piață încă de prin 2014, însă adevăratul progres îl vedem când ne uităm la cazuri ca al Melissa-ei Loomis:
Ce părere aveți de brațul care-i permite Melissa-ei să-și refolosească simțul tactil, nu doar vechile abilități motorice? Nu-i așa că după fimulețele astea aveți senzația că nu mai este atât de mult până la proteze la fel de fine, de complexe și de utile ca propriile mâini? Dincolo de robotică, tehnologia de notat și urmărit se numește reinervare direcționată și tinde să revoluționeze lumea bionicii.
Proteze personalizate și imprimate 3D
Ar mai trebui ca tehnologia să devină accesibilă muritorilor, promisiune de la care nu se dau la o parte organizații ca Open Bionics cu oferta lor de proteze personalizate și imprimate 3d.
În încheiere – etica augmentării corpului uman
Și-ar mai fi atâtea exemple de dat, cazuri de vorbit sau excepții de arătat. Articolul are deja 68 de minute de video și cred că este inutil să mai adaug. Cine se uită la atâtea?! Și nu conținutul video este important, ci întrebările pe care trebuie să ni le punem astăzi pentru ca societatea de mâine să fie cea pe care ne-o dorim, să aibă sens pentru noi sau măcar să știm care-s direcțiile principale. Ar fi păcat să ne trezim șocați de schimbările din jurul nostru doar pentru că nu n-am fost atenți. Iar dacă ar fi să aleg o singură întrebare pe care mi-ar plăcea să v-o adresați și voi, aceasta este: Cât de mult ar trebui să ne îmbunătățim? Adică, este normal să acceptăm îmbunătățirea abilităților umane dincolo de repararea corpului? Astăzi, tind să cred că da. Nu sunt un împătimit al atletismului, dar nu mi-aș autoinpune o normă morală care să-mi interzică augmentarea propriilor abilități dacă beneficiile sunt pe măsură. Ce garanții și cât de matură ar trebui să fie tehnologia înainte să-mi înlocuiesc un picior cu ceva mai bun? Rămâne de văzut. Pentru moment, măcar pot să-i admir pe cobaii*** de azi.
Cât pentru persoana cu handicap, impactul este imens, de cele mai multe ori mai puțin artistic (față de Aimee Mullins), ca în emoționantul caz al lui James Young:
Cyborgii de azi, potențialul reinervării direcționate și etica augmentării corpului uman.
*Gleznele protezelor mele nu-s cele pe care le-aș fi moștenit genetic. Sunt sigură de asta. Dar sunt cu mult mai bune = propoziție tradusă din franceză din cartea Au péril de l'humain de Jacques Testart și Agnes Rousseaux.
Aici tehnologia este la loc de cinste. Participanții trebuie să instaleze becuri, să taie pâine, să urce scările sau să parcurgă câteva sute de metri cu bicicleta. Dopajul tehnologic este acceptat și încurajat** = propoziție tradusă din franceză din cartea Au péril de l'humain de Jacques Testart și Agnes Rousseaux.
cobaii*** = în sens peiorativ, pentru că acești oameni nu aleg pornind de la aceeași bază ca oamenii fără handicap. Altfel spus, o fac ca să supraviețuiască.
Dacă doriți să aflați mai multe despre mine, Cornel Fătulescu, sau proiectele în care sunt implicat, vă invit să mă descoperiți și ca Chief Platform Officer la Pentalog, să mă urmăriți pe Facebook, ca investitor la wanttolearn, să citiți unul dintre primele articole despre mine și să mă contactați urmând ghidul de pe pagina de contact.
Acest articol a fost citit de 2010 ori