Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.
2017. Anul în care am scris cele mai puține articole. Nu pentru că nu am avut despre ce să scriu. Mă rătăcisem într-un soi de obiectiv de comunicare. De ce scriu pe blog? Și-amân articularea unui răspuns de la lună la lună.
2018. Știu sigur ce nu vreau să scriu pe blog și despre ce-mi place să scriu. Cred că am aflat și de ce.
Eu și dezbaterile online despre politica românilor. În 2012 am învățat că nu pot schimba lumea. Cel puțin, nu într-un mod pozitiv și durabil după convingerile mele. O pot influența prin contribuțiile minore pe plan local, în jurul meu, acasă, în comunitățile din care fac parte, umil și prin exemplu, de jos în sus. Trecusem de la convingerea dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau la dacă voi nu mă vreți, e în regulă, atât timp cât există cineva care mă vrea. Și slavă Domnului, încă sunt suficiente domenii în care mă pot desfășura nestingherit. Poate că ideile mele nu erau bune. Și indiferent de cât de bine intenționat aș fi fost, dacă nu reușeam să mă exprim clar și pe înțelesul celorlalți, la ce bun!? Așa mi-am îngropat ideile, și-odată cu ele și flacăra implicării mele într-un eventual partid/program politic.
Meditam la sărbătoarea Crăciunului și la cum au ajuns creștinii să sărbătorească în zile diferite: 25 decembrie după calendarul Gregorian sau 7 ianuarie după cel Iulian?! Și-apoi la schisma Bisericii Ortodoxe sau la ziua de 25 decembrie ca sărbătoarea nașterii Domnului. Într-un fel, ziua în care sărbătorim Crăciunul este mai degrabă determinată de motive pseudo-științifice și administrativo-politice. Ceea ce nu mă deranjează cu nimic. Iubesc Crăciunul, și niciun moment din an nu pare mai plin de farmec. Petrecem timp în familie, ne jucăm cu purcelușii și visăm împreună la ce cadouri am putea primi sau cum va arată viitorul împreună.
2018 este anul în care Akihito, împăratul Japoniei, va abdica. Retragerea de pe poziții înalte, s-a mai întâmplat și la case mai mari. Și spun mai mari pentru că Akihito are atribuții politice foarte limitate spre deosebire de un Fidel Castro, de exemplu, retras în 2008. Citind The economist – The world in 2018, mi-am pus întrebarea și eu: de ce nu pot fi mai mulți lideri ca Akihito? Așa cum au mai făcut-o și alții ca Nelson Mandela al Republicii Sud-Africane, Papa Benedict XVI, John Key al Noii-Zeelande sau Hovik Argami Abrahamyan al Armeniei. Ce-i deosebește pe ei de Bashar al-Assad al Siriei, Kim Jong-un al Coreei de Nord sau recent împinsul Robert Mugabe al Republicii Zimbabwe?
Tatăl îi spune fetiței că doctorii nu i-au mai dat multe zile de trăit. Fetița-i răspunde zâmbind:
– Nu-i nimic, tată. Va avea grijă de mine Dumnezeu, până-ți va veni și ție rândul.
mașina autonomă ar trebuie să apară în 2020. Un obiectiv ambițios, pentru care rămân sceptic. Suntem cu siguranță aproape, dar nu văd cum se poate avansa atât de repede în atâtea domenii doar pentru că zeci de miliarde de dolari sunt pompate în investiții. Așa m-am gândit să trec pe hârtie motivele pentru care cred că trei ani nu sunt suficienți. Iar dacă există în continuare șanse ca americanii să întâlnească astfel de mașini în vreunul din statele lor, m-aș mira să fie și cazul Uniunii Europene.
Captivi în Iran – 128 de cuvinte necunoscute la 284 de pagini. Acesta este progresul pe care l-am făcut la vocabularul meu în limba franceză.
Omul gol este o carte despre dictatura invizibilă a digitalizării. Un scenariu pesimist spre care umanitatea se îndreaptă.
Mai aveam o oră până la îmbarcare când am terminat. Cum puteam da utilitate acelui timp scurt? Deprinderi neobișnuite de învățare!
La o discuție și-o cafea, pe marginea Hudson-ului, i-am dat o listă de variabile cu care să creeze bucla de cauzalitate, așa cum o vedea el. Am folosit exact aceleași variabile pe care le-am folosit în articolul Gestiunea echipei din perspectiva relațiilor dintre indivizi: Șepcile feedbackului și satisfacția clientului