De multe ori i-am citit povestea cu Măriștrumful lui Corneluș și de fiecare dată îmi spun că voi scrie despre ea la mine pe blog. Și uitați-mă pus pe fapte – mi-a fost mai ușor să fac poze la paginile din carte, cu speranța că nu e nicio problemă din cauza drepturilor de autor. Mie-mi place această poveste și cred că surprinde destul…
Categorie: Educația copiilor
Gânduri despre mine ca tată, despre schimbare și învățare și nu în ultimul rând despre joacă și despre rolul copilului în familie.
S-au scris multe despre rolul tatălui în familie și nu știu dacă aș putea adăuga prea multe. Poate că diferența cea mai notabilă între mine astăzi și același eu înainte să am copii constă în convingerile mele despre viață, educație și performanță. Mi-a fost greu să accept că purcelușii mei greșesc și că vor greși și de acum încolo, iar…
Cum se descurcă Dariusici și Corneluș la înțelegerea și recunoașterea emoțiilor
După manualul de Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari – ghid practic pentru părinți, de Catrinel A. Ștefan și Kallay Eva, la copiii cu vârste între 3-7 ani competențele emoționale și sociale sunt cel mai ușor de observat și monitorizat prin comportamente manifestate. Când Dariusici a văzut exercițiile pe care le fac cu Corneluș despre înțelegerea și recunoașterea emoțiilor,…
Cutiuța cu căpșuni. Cu Dariusici la cumpărături
Ieri am fost la cumpărături cu purcelușii. Dariusici era irascibil și nu avea chef de nimic. Doar să stea în coș. Și în coș l-am și lăsat. Mai auzeam câte un „nu” din când în când, până într-un moment când am crezut că a adormit. Mă opresc să mă uit ce face. Descoperise cutiuța cu căpșuni și ronțăia la ele: Dacă…
Gânduri despre teama de a fi dat afară și teoria învățării sociale
Citind despre abordările behavioriste și teoria învățării sociale, din cartea Psihologia Copilului, de Robin Harwood, Scott A. Miller și Ross Vasta, mi-am adus aminte de articolul scris anul trecut despre Managementul Performanței. Spune NU pedepselor și penalizărilor la locul de muncă, în care spuneam că o companie este întotdeauna perfect construită pentru a produce ceea ce produce. Dacă are probleme referitoare la calitate, costuri sau…
A treia sesiune de desenat pe calculator cu Corneluș, poligoanele, formele imaginare și introducere în gătitul virtual
Marțea trecută l-am adus din nou pe Corneluș la birou. Trecuseră mai bine de două săptămâni și mă gândeam că-i este dor deja. Așa a și fost, și tare mi-a mai plăcut să simt atât de intens fiecare secundă pe petrecută împreună. Iar după o astfel de zi, sunt foarte curios cum descrie el cu ce mă ocup eu la muncă. Nu m-ar mira să creadă că…
Lecția lui Alfie Kohn despre moralitate
Astăzi Corneluș mi-a povestit cât de bine se înțelege el cu un coleg venit în ultimul an la ei în grupă. Discuția m-a surprins. Acum câteva luni îmi spunea exact contrariul. Nu mi s-a părut de cuviință să intervin direct, deși auzisem că au fost momente în care Corneluș l-a și bătut. Pentru că știu cât trebuie să-i fie de greu în astfel de situații,…
La conferința Otiliei Mantelers – Jocul în relaţia copil-părinte: apropiere, încredere, vindecare
Vinerea trecută am fost la conferința Jocul în relaţia copil-părinte: apropiere, încredere, vindecare. Mi-a plăcut mult energia Otiliei, de parcă în primul rând ei îi părerea rău că urmează să se termine conferința. Însă nu tot ce ne-a povestit Otilia mi-a creat emoții pozitive. Probabil nici nu era scopul, iar exemplele sale m-au dus inevitabil cu gândul la cartea Rețete de jocuri. De ce și cum să te joci cu…
A doua sesiune de desenat pe calculator cu Corneluș
L-am chemat pe Corneluș la serviciu să facem o sesiune de desenat în pereche. După cum veți vedea mai jos, l-am și filmat și i-am făcut poze, să avem dovezi că n-am fost pe te miri unde 😛 Dacă în prima zi doar s-a jucat, astăzi a învățat: să-și reînnoiască foaia de lucru (File->New), să anuleze ultima modificare (Edit->Undo), să facă tot felul…
Îmi pare rău pentru acest student
În timpul conferinței lui Florin Colceag de acum două săptămâni, s-a pronunțat numele: Linda Silverman. Mi-am notat în carnețel numele cu comentariul: „a căutat pe google și n-a găsit nimic. Oare despre ce este vorba?”. Weekendul trecut am căutat despre ea, așa cum am făcut pentru multe alte cuvinte cheie învățate sau auzite în conferință, și-am aflat că este psiholog specializată în diferențele de învățare…