Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.
2017. Anul în care am scris cele mai puține articole. Nu pentru că nu am avut despre ce să scriu. Mă rătăcisem într-un soi de obiectiv de comunicare. De ce scriu pe blog? Și-amân articularea unui răspuns de la lună la lună.
2018. Știu sigur ce nu vreau să scriu pe blog și despre ce-mi place să scriu. Cred că am aflat și de ce.
Eu și dezbaterile online despre politica românilor. În 2012 am învățat că nu pot schimba lumea. Cel puțin, nu într-un mod pozitiv și durabil după convingerile mele. O pot influența prin contribuțiile minore pe plan local, în jurul meu, acasă, în comunitățile din care fac parte, umil și prin exemplu, de jos în sus. Trecusem de la convingerea dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau la dacă voi nu mă vreți, e în regulă, atât timp cât există cineva care mă vrea. Și slavă Domnului, încă sunt suficiente domenii în care mă pot desfășura nestingherit. Poate că ideile mele nu erau bune. Și indiferent de cât de bine intenționat aș fi fost, dacă nu reușeam să mă exprim clar și pe înțelesul celorlalți, la ce bun!? Așa mi-am îngropat ideile, și-odată cu ele și flacăra implicării mele într-un eventual partid/program politic.
Captivi în Iran – 128 de cuvinte necunoscute la 284 de pagini. Acesta este progresul pe care l-am făcut la vocabularul meu în limba franceză.
Mai aveam o oră până la îmbarcare când am terminat. Cum puteam da utilitate acelui timp scurt? Deprinderi neobișnuite de învățare!
Dacă oriunde te duci sau te uiți găsești ceva care să-ți placă, să-ți hrănească curiozitatea și interesul, sunt șanse bune să te afli în Singapore. Este ca și cum politicienii lor au urmat la literă convingerile lui Edward Bernays, pentru că Singapore este tărâmul dorințelor. Încă nu înțeleg cum poate fi totul atât de bine proporționat. Aici, mi-au fost provocate limitele în multe dimensiuni cunoscute de mine. De exemplu, Germania era un model de curățenie și întreținere, însă niciun oraș nemțesc nu cred că ajunge la nivelul Singapore-ului. Însă dincolo de curățenie, infrastructură și dezvoltare economică, ceea ce-mi place cel mai mult este că mediul înconjurător îți vorbește permanent.
S-o acceptăm pe învățătoare așa cum este. Să suferim și noi, pentru că și ea a suferit.
De ce corectează profesorul caietele copiilor?
Gânduri despre plăcerea de a citi și bătălia de la Hattin
Discutam zilele trecute despre playful parenting, rețete de jocuri și arta hârjonelii, conversație care m-a dus cu gândul la Lawrence Cohen. Pentru mine, utilitatea primită în urma efortului de a-i citi cărțile este foarte mică, pe de-o parte, pentru că mă pot lansa ușor în joaca cu copiii. De exemplu, jocul meu preferat este să ne luptăm, nu al purcelușilor (adânc în sufletul meu, rămân în continuare un adult). Pe de altă parte, exemplele din aceste cărți se apropie prea mult de caracteristicile categoriilor de diagnostic din DSM-V (copiii fără poftă de joacă nu se întâlnesc la tot pasul, același lucru pot spune și despre părinții care-și interzic joaca de orice fel până în punctul în care nu mai pot relaționa cu ceilalți)…Părinții care nu se joacă
Neuronii-oglindă ar face pe mulți dintre noi să se pună în pielea oratorului și să-și autoevalueze trecutul și prezentul față de mesajul transmis. Inevitabil am privit și eu retrospectiv: ne educăm copiii pentru ceilalți.