Vizibilitate tuturor!

Sunt adeptul suprimării formelor fără fond cu precădere prin educație, viziune comună, focalizarea energiilor, obiectivism și foarte multă răbdare.

Lună: august 2014

Cândva făcea sens. Acum are sens.

Deja mai învățasem înaintea primului articol de pe acest blog, însă niciun miracol nu putea să anuleze chiulul de la orele de literatură. Cred că am avut 10 pe linie la gramatică în școala generală – și pe mine mă miră :P, dar lipsa cititului din perioada liceului și-a lăsat amprenta asupra comunicării mele. Mereu mi-am zis că este mai important să te faci înțeles, ca să-mi…

Dezvoltarea în flux continuu

Trei strategii se pot aplica unui sistem: împinge (push), trage (pull) sau o combinație între cele două împinge-trage. Dacă ar fi să ne referim la o linie de producție, într-o strategie de tip împinge creăm produse sperând să răspundem unei nevoi. Ieșirile procesului nostru creează stocuri de produse care așteaptă a fi consumate. Gestionarea acestor stocuri poate fi costisitoare, iar elementele din stoc se devalorizează cu trecerea timpului. Într-o strategie de tip…

A mai trecut un an de grădiniță

Abia am reușit să ajung și eu la ieșirea în aer liber. Se sărbătorea finalul anului grădinițar și 10 ani de Heidi creșă și grădiniță. Am intrat în curte tocmai când se tăia tortul. Olga veghea după cei mici pe spațiul verde. Dădea semne de guturai și oboseală. Agitația din jur nu o ajuta nici pe ea, nici pe cei mici. Corneluș ne testa…

Câtă valoare aduce procesul nostru?

În continuarea articolului „Cât de performant este procesul? Value Stream Map”. Atât timp cât nu înțelegem cu toții același lucru prin valoare, sau valoare de business – din engleză: business value, ne este greu să îmbunătățim performanța sistemului. În Scaling Lean & Agile development, valoarea într-un proces este dată de suma acelor acțiuni sau gânduri care creează produsul și pentru care clientul…

Misiune imposibilă

În continuarea articolului „Coaching și comunicarea nonviolentă”. – Gata! Tocmai i-am dat ultimul obiectiv. – Însemnând?! – I-am trimis un e-mail cu ce trebuie să facă concret. Dacă nu reușește, încetăm. – Un fel de ultimatum? – Da. – Crezi că va reuși? Oftă. Întrebarea l-a pus pe gânduri. I se citea îndoiala pe fața lui. Simțeam că intenția nu era să scape de acea persoană, dar ceea ce…