Perspectiva relațiilor – Majoritatea managerilor cu care vorbesc despre performanța scăzută au obiceiul de a arăta cu degetul spre cineva, măcar înspre o persoană. Și mai interesant, realitatea faptelor indică într-adevăr o problemă înspre acea persoană. Acest reflex de observare cu evaluare, deopotrivă evident și simplist, mi se părea normal și mie până în 2009 când am dat de „Scaling Lean & Agile Development” a lui Craig Larman unde se vorbea despre teoria sistemelor. Acela a fost momentul în care întreaga lume mi se descoperea în fața ochilor, și-am continuat cu studiile până am ajuns la noțiuni mai puțin cunoscute precum psihologia sistemului, aflată la baza operării terapeuților de familie.
Etichetă: diagramă buclă de cauzalitate
Cum afectează mărimea lotului de muncă ciclurile de producție?
Legătura dintre cantitatea sarcinilor care intră în sistem (un sistem kanban) și cicluri de producție poate fi explicată atât teoretic, cât și practic, iar atunci când vine vorba de inițierea în Kanban este bine ca practica să vină cât mai repede în întâmpinarea teoriei. La primul curs de Kanban organizat de AgileHub, exemplul n-a întârziat să apară. Chiar de la primul exercițiu, când simulam un proces de tip cascadă (waterfall), am obținut…